Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Literatură:
Prin labirintul fiinţei de Michaela Gulea


Trilogia eseistică a Ninei Ivanciu - Comicul prozei, Minerva, 1998; Infernul intim. Dialog între literatură şi psihanaliză, Cavallioti, 1998; Dorinţă şi Lege. Convergenţe culturale, Oscar Print, 2002 - se construieşte pe fundalul unor vaste lecturi filozofice, psihanalitice, critice şi mai ales literare pentru a investiga reacţiile Eului în confruntarea cu situaţiile existenţiale ale lumii moderne. Ultima dintre aceste lucrări analizează stările Eului, sugerate, imaginate sau observate în variate producţii culturale ale secolului al XX-lea: discursuri mai mult sau mai puţin ficţionale (Herman Hesse, Nathalie Sarrauté, Marguerite Duras, Samuel Beckett, Marie Cardinal etc.), relatări analitice (Pierre Rey, Marie Cardinal, Vasile-Dem. Zamfirescu), relatări ale psihoterapeuţilor (Irvin D. Yalom) sau reflecţii filozofice de sorginte psihanalitică (Freud, Jung, Zimmer, Andre Green, Clarissa Pinkola Estes etc.) pe care autoarea le numeşte dezvrăjitoare.
Prin mijloace discursive specifice fiecărui gen de scriitură şi fiecărui creator, acest segment cultural îşi propune în esenţă să fisureze faţada de soliditate a Eului modern, faţadă ticluită cu grijă graţie imaginarului, complice al unui sistem defensiv antrenat pentru ipocrizie şi pentru jocul savant al simulărilor şi disimulărilor; Eul a pierdut astfel contactul cu vocile umbrei sale, pretinzând, în acelaşi timp, că se cunoaşte şi că este în măsură să-şi locuiască în mod adecvat forul intim.
S-ar putea afirma că scrierile "dezvrăjitoare" sunt purtătoarele de cuvânt ale acelor voci de care Eul defensiv se dezinteresează sau se desolidarizează pentru a se conforma valorilor de împrumut, proprii "tribului". Acesta îl covârşeşte într-atâta încât întreaga sa existenţă îi este subordonată. Gratificarea tribului îi este până într-atât de necesară încât îl conduce la negarea mai mult sau mai puţin inconştientă a aspectelor personale considerate ilicite de comunitate. Autoritatea tribală se interiorizează până la a căpăta forţa unei Legi.
Dacă în primele două lucrări menţionate, Nina Ivanciu insista mai ales asupra consecinţelor stagnării Eului în posturile sale de odinioară, reductibile până la urmă la rolurile eterne de victimă şi călău sau de sclav şi de stăpân, unul manifest, celălalt latent, cea de-a treia carte, refăcând parcursul tragi-comic al Eului - prins în capcana Imposibilului, promiţător de miracole şi a Interdicţiei, filtru a ceea ce trebuie şi ceea ce nu trebuie spus, gândit sau simţit -, nu se mulţumeşte numai cu atât. Imediat ce faţada de soliditate a acestui Eu ce îşi ignoră rădăcinile pulsionale începe să se fisureze, el se simte invadat de toate afectele condamnate în numele Idealului tiranic care îi locuieşte spaţiul mental. Prezenţa explozivă a trăirilor refulate îl împiedică să se mai mintă, să-şi spună că ceea ce nu ştie despre el însuşi nu există. De aceea, se hotărăşte să reacţioneze coborând în străfundurile conştiinţei.
Dacă teama de pulsiuni sau de excludere a determinat Eul defensiv să le ignore, tot teama de data aceasta de propria anihilare îl împinge să-şi investigheze istoria emoţională şi să-şi reintegreze încetul cu încetul dorinţe şi gânduri, atitudini, senzaţii şi sentimente jignite, împinse în zona de umbră sub influenţa aspiraţiilor narcisice ale Celuilalt.
Dorinţă şi Lege se concentrează asupra tribulaţiilor Eului, ce porneşte de la un stadiu marcat de ignorarea propriei persoane şi supunerea faţă de o cultură oprimantă, asimilată din fragedă copilărie şi ajunge la o revoltă care îi dă forţa să-şi afirme personalitatea profundă şi, inevitabil, să se distanţeze de părinţi şi mentori cărora le conferise un statut providenţial şi cu care trăise în simbioză.
Pe parcursul dureros, plin de obstacole şi capcane, care duce de la "Noi" la "Eu", de la identificarea cu străinul la regăsirea de sine, de la self-ul ideal la self-ul real, personajele analizate îşi încheie auto-investigarea într-un moment sau în altul, în funcţie de forţa fiecăruia de a suporta confruntarea cu ceea ce descoperă. Chiar dacă nu se aventurează prea departe în desişul necunoaşterii, el a aflat deja că nu este un monolit. Mai mult, se obişnuieşte să se asculte şi acceptă încetul cu încetul că nu e rău să îngăduie "vocilor" pulsionale să se exprime. Ba chiar că e preferabil, deoarece forul interior în care dialogul autentic ia locul conflictelor sterile este singurul loc liniştitor şi confortabil.
în acest proces de recuperare a profunzimilor afective ce constituie adevăratul self, schimbarea atitudinii faţă de acestea se însoţeşte cu schimbarea funcţiei nu numai a imaginarului, ci şi a limbajului: acesta nu mai este aservit ipocriziilor unei reacţii de apărare îndreptate spre mascarea emoţiei sau spre corectarea ei, ba chiar a înlocuirii acesteia prin ceea ce convine aşteptărilor narcisice ale "zeului" său. Limbajul va fi solicitat să numească secretele (dorinţe, fantasme etc.), - considerate bulversante sau ruşinoase în ochii Stăpânului -, să formuleze pasiunile "intolerabile", să participe la proiectul pe care Eul se hotărăşte să-l asume şi să-l desăvârşească: sinceritatea cu sinele, renunţarea la artificiile autoidealizante, evadarea din cadre de referinţă şi interpretative false sau parţiale, care îl împiedicau să acceadă la o percepţie de ansamblu. Cuvântul devine astfel mijlocul privilegiat prin care conştiinţa se îmbogăţeşte cu straturi emoţionale, vitalizate de originea lor instinctulă, conferindu-i o viziune mai largă despre sine şi Celălalt. Puntea între cuvânt şi afectele primare pare a funcţiona ca premisa unei afirmări fericite a posibilităţii Eului de a exista aşa cum este şi nu aşa cum ar trebui să fie (aşa cum narcisismul său deseori de împrumut, ar vrea să fie).
Frumoasa carte a Ninei Ivanciu, intitulată sugestiv Dorinţă şi Lege. Convergenţe culturale, se citeşte pe nerăsuflate, într-atât de personal par să ni se adreseze cele zece eseuri ce compun lucrarea. Lumea modernă ne apare astfel ca o "lume de victime", la ani lumină de acel shakespearian "Dar mai presus de orice, să-ţi fii credincios ţie însuţi", expresie a autenticităţii în relaţia cu Eul şi cu Celălalt.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara