Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi libere:
Prin teritoriile lui Mircea Zaciu de Gabriel Dimisianu

Ne reîntâlnim, datorită lui Ion Pop, cu Teritoriile lui Mircea Zaciu, o reeditare îmbogăţită a uneia din cărţile sale care, împreună cu cele patru volume ale faimosului Jurnal, alcătuiesc ceea ce socotim că este opera narativă a marelui critic, istoric literar şi eseist.

Spun că noua ediţie a Teritoriilor este una îmbogăţită, dar să adaug că faţă de ediţia princeps, din 1976, este una îmbogăţită substanţial. Au fost preluate din dosarele autorului, menţionează Ion Pop, alcătuitorul şi prefaţatorul noii ediţii, un mare număr de pasaje altfel formulate, precum şi texte nepublicate vreodată, considerând, scrie Ion Pop, că „acestea se cuvin recuperate în Addenda ediţiei noastre, pentru a întregi imaginea unui moment semnificativ din biografia autorului”. Cine compară cele două ediţii vede în ce direcţie s-a acţionat. Principalul ţel a fost acela de a oferi cititorilor textele originare ale lui Zaciu, spre a le spune astfel, adică versiunea lor nemodificată de cenzură sau de autocenzură, precum şi o reprezentare a întregului unei elaborări care a dorit să fie şi altceva decât s-a întrevăzut până acum, consultând ediţia primă. Dar Ion Pop, în prefaţă, spune mai bine despre ce este vorba : „Teritorii este, mai mult decât o carte-jurnal sau una de memorii, una pur şi simplu de proză, foarte bine scrisă, revelatoare în primul rând pentru autoportretul sui generis pe care autorul şi-l conturează ca adevărat protagonist al universului şi întâmplărilor trăite”.
Autoportretul sui generis de care vorbeşte Ion Pop îl vedem configurându- se din ceea ce notează naratorul despre teritoriile în care pătrunsese, atât de diferite de acelea din care provenea intelectualul din Est, universitarul clujean trimis, în anii ’70, să predea româna la o universitate din Germania. Din Germania Federală, trebuie precizat. Oricum, viaţa era altfel decât aceea de unde naratorul venea şi, ca altădată Codru Drăguşanu, precursorul de care îi place să amintească, descrie cu sentimentul exploratorului oameni şi locuri, instituţii, atmosfera aşezărilor prin care trece. Îşi portretizează noii confraţi sau pe unii români din exil pe care abia acum îi cunoaşte deşi îi ştia mai demult. Întâlnirea unora îi confirmă imaginea pe care şi-o făcuse despre ei înainte, a altora i-o dezminte. Între entuziasmări şi dezamăgiri, naratorul parcurge o scară de trăiri largă.
Aminteam de Codru Drăguşanu, ca precursor recunoscut. Altul s-ar putea spune că este Dinicu Golescu , şi el amintit, cu deprinderea aceluia de a compara tot ce vede în ţările Apusului cu ce se petrecea la noi, stările de acolo cu ale noastre, felul de a acţiona în cutare împrejurare al lor şi al nostru. La fel ca pe călătorul de odinioară, deosebirile îl pun pe gânduri şi pe Mircea Zaciu, iar câteodată îl şi amuză. Are alte puncte de raportare, bineînţeles. Iată la cinematograf, la ei şi la noi: „Sala e aproape goală. La noi, lumea s-ar fi risipit cu un fel de voioşie a dispersiunii, aici, dimpotrivă, fiecare spectator nou venit se aşază lângă predecesorul său, astfel că rânduri întregi sunt compacte, iar altele goale. Impresie de careu ostăşesc”. Spiritul de ordine germanic, despre care ştia din copilărie, îl vede confirmat într-o împrejurare ca aceasta, şi oarecare dar şi plină de tâlc.
Istoric vorbind, s-a întâmplat ca epoca înfăţişată în Teritorii să fie una plină de convulsii, a revoltelor studenţeşti din Franţa şi Germania, a invadării Cehoslovaciei de sovietici şi de aliaţii lor, cu excepţia românilor, a conflictelor dintre sovietici şi chinezi împinse până la iminenţa războiului. Toate acestea au partea lor de răsunet în Teritorii, îl preocupă pe Mircea Zaciu, fiindcă altfel nu se putea, dar sufleteşte nu-l acaparează. Îşi impune un soi de distanţare dacă nu cumva este vorba, cum Ion Pop sugerează, de „o mică-rea satisfacţie” compensatoare, nu fără legătură cu amintirea nepăsării de altădată a vesticilor faţă de soarta celor din Est. De altfel, Zaciu o şi spune apăsat: „Sentimentul spectatorului. Cam aşa trebuie să fi asistat, indiferentamuzaţ i, ştiindu-se deasupra jocului, observatorii occidentali la zbaterile noastre din 1945-1947. Iată-mă acum într-o poziţie similară, niciodată bănuită. Am măcar satisfacţia unei revanşe”.
Dar spectator impasibil nu poate fi Mircea Zaciu oricât s-ar arăta, câteodată, tentat de „muţenie”, după multele ore de vorbit la cursuri şi seminarii, după ora de pălăvrăgeală obligată cu gazda. E prin fire participativ şi investigativ, curios de spectacolul străzii, al pieţelor publice, atras de rumoarea berăriilor şi de tot ce-i poate oferi „revelarea de noi spaţii” şi „teritoriul mişcător al călătoriei”. 

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara