Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica Dramatică:
Prizonierat şi alienare de Marina Constantinescu

Am fost în Maramureş copil şi puştoaică. M-a fascinat ca un basm, dar nu am înţeles mare lucru. Nici din ce şi cum vorbesc oamenii locului - tîrziu, în facultate, am prins să decodez dialectul şi, prin limbă, să mă apropii de ei - nici din as­­cuţimea ţipuriturilor şi din acutele ce condimentează dialogul lor, nici din ce cîntă, nici din dramatismul tristeţii lor. Am rămas, ani buni, cu senzaţii. Tot felul de senzaţii nedecantate, amestecate cu un fabulos ce se mişca straniu în subconştientul meu. Cu un tîlc pe care nu l-am putut descifra decît tîrziu. Un tîlc despre viaţă şi despre moarte, despre iubire, despre dor. Cu sentimentul că tot spaţiul este dominat de alte reguli, că este încărcat de mister, de magie, de taine multiple. Cu cît experienţa mea personală a prins cheag, cu atît dialogul cu cei de acolo, cu felul lor de a înţelege datul s-a nuanţat. În 1990, într-o vară fierbinte, am poposit, tihnit, prin acele locuri. Am simţit vibraţiile unui pămînt puternic, care mă accepta. Şi pe care începeam să-l intuiesc, să-l iubesc profund, să-l înţeleg. Am fost iniţiată cu tact şi mi s-au deschis, rînd pe rînd, ca într-un ritual minunat, ferestre, uşi, inimi ca să pot intra. De atunci, m-am dus mereu acolo ca să găsesc şi să redefinesc, just, tîlcul vieţii mele. M-am întors de fiecare dată acolo, terapeutic, ca să reuşesc să aşez lumea mea interioară în balanţă. Ca să echilibrez devierile, agresiunea, alienarea din societatea modernă, post-modernă, post-post-modernă, atinsă de patologic, care înclină talgerul de partea unei anormalităţi parşive cu ritmul unei normalităţi aproape insulare, Maramureşul - şi nici acela tot - ce nu şi-a preschimbat datele şi intimitatea. Acolo, timpul pare că-şi întinde marginile solemn şi tandru, că lentoarea unui cîntec strînge, fără grabă, la piept, plînsul şi rîsul zilelor şi nopţilor, duioşia liniilor curbe şi moi ale dealurilor, fermitatea întinsului şi mirosul năucitor al fînului.
Felul în care regizorul Mihai Măniuţiu a exploatat, constant de-a lungul timpului, în spectacolele sale ritmurile, poezia cîntecelor, tîlcul lumii de acolo, filosofia ritualurilor şi a vieţii, felul în care a amplasat, de pildă, povestea Electrei în mijlocul unei lumi arhetipale, într-un sat maramureşean în care se poate povesti despre acelaşi tip de tensiune ca în cetatea Greciei antice, mi s-a părut foarte aproape de modalitatea mea de a mă raporta la valorile acestea, la esenţele verbalizate prin ceva ce descrie, fundamental, normalitatea. Ultimul spectacol, dintr-o serie ce începe cu "Săptămîna luminată", se numeşte " O vară fierbinte pe Iza", produs de Teatrul Naţional din Cluj şi Teatrul "Tony Bulandra" din Tîrgovişte. Şi este, din punctul meu de vedere, cel mai emoţionant, mai elaborat ca studiu, ca incursiune filosofică şi muzicală, ca poetică vizuală, ca performanţă extraordinară şi totală a grupului Iza, ca dăruire a coregrafei şi dansatoarei Vava Ştefănescu, ca rafinament al scenografilor M.C.Ranin şi Valentin Codoiu. Mi s-a părut, în cel puţin două momente, că regăsesc ceva din demersul sublim al lui Miriam Răducanu, Gigi Căciuleanu şi Jonny Răducanu în amestecul de folclor, tradiţie şi modernitate din celebrele lor "Nocturne" de la Ţăndărică.
Scena este aproape goală. În fundal, o cortină de fier coborîtă brutal şi definitiv îmi dă fiori. În faţa ei se va desfăşura tot acest discurs-eseu teatral, muzical şi coregrafic despre prizonierat şi alienare. Fără speranţă. Despre convieţuire, despre toleranţă şi in-toleranţă, despre ne-noroc, despre îmbolnăvirea din noi, despre ne-stare şi ne-linişte, despre dublul nostru, feminin sau masculin, cu care populăm fiinţa, spaţiul şi timpul. Bîntuiţi de alienare, devenim captivi ai maladivului. Ai imposibilităţii de a comunica cu celălalt, cu ceilalţi. Toate punţile dialogului sînt frînte, limbajul este complet diferit, codurile, ritualurile ne îndepărtează, fără nici o altă şansă, unii de alţii. Ne privim, unii pe ceilalţi, suspicioşi, respingîndu-ne, de fapt, reciproc, condamnîn­du-ne la izolare, la marginalizare, la dispariţie. Şi personajele de pe Iza, în special bărbaţii, hăituiesc, şi cuplul-dublu-semn al alienării, Vava Ştefănescu-Irina Wintze(cea cu care am văzut eu spectacolul), înseamnă o formă de agresiune pentru cei ce văd altfel lumea, visul, şansa şi neşansa. Pentru cei ce nu pricep îmbolnăvirea din noi. Pentru cei ce nu acceptă derapajul şi pasivitatea primirii lui. Monocromi, reduşi la griuri din cromatica binecunoscută a costumelor vii din Maramureş, bărbaţii judecă sec, cumva diavolesc, formulează întrebări şi verdicte în sunetele zongorei, ale viorilor, drîmbei, fluierului, tobelor, în sunetele inventate cu fel de fel de instrumente tradiţionale. Femeile, ca două maici, oblojesc, jelesc, spală, mîngîie, alină. Timpul însuşi este intolerant şi ameninţă în strigătul strident al unui cuc ce înalţă ţipătul tuturor neputinţelor din noi. Accentele muzicii din Oaş, mai aspră, imprimă un tip de emoţie dincolo de verb. Privesc zbuciumul fragmentat al Vavei Ştefănescu şi freamătul fustelor învîrtite nervos de bărbaţi. Stihii ale timpului meu. Prizonieri ai întunericului. Uneori, şi sunetele o iau razna. Sînt dizarmonice, chinuitoare. Se topesc, se rup. Sau înnebunesc de-a binelea şi repetă, la infinit, parcă, acelaşi cîntec, aceeaşi temă. Vocile bărbaţilor şi femeilor se armonizează tulburător, spre final, într-un canon care răsună ca într-un templu.
Cine sau ce este dincolo de cortina de fier? Nu ştiu. Sau mi-e frică să o spun. Dincoace, pe scenă, este performanţa unui spectacol orchestrat de Mihai Măniuţiu şi Vava Ştefănescu ce-mi poartă spaimele şi neliniştile în şi prin muzica lui Ioan Pop, Anuţa Pop, Voichiţa Tepei, Ioachim Făt, Grigore Chira, Gheorghe Pîrja. Artişti mari, rari, care ard în fiecare sunet, în gest, în relaţia divină cu instrumentele, cu celălalt, cu sinele meu.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara