Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Proză:
Probleme amoroase de Ciprian Macesaru


Întins pe spate, Paul stătea pe canapeaua galbenă din sufragerie şi citea un roman de Italo Svevo. În camera copilului plânsetele încetaseră. Adela apăru doar în nişte pantalonaşi roşii, din mătase. Sânii ei mari, obraznici, navigau prin încăpere ca două cuirasate, gata de atac.

- A adormit, spuse surâzând şi se culcă peste trupul lui, caldă, tandră, vârându-şi capul pe sub cartea la care el, încăpăţânat, nu voia să renunţe, prefăcân­du-se că citeşte în continuare. Trebuia să se răzbune pentru abstinenţa ei din ultima perioadă. Când el o dorise (nu că acum n-ar fi dorit-o), ea pur şi simplu îl ignorase. Se ura pentru că nu putea să fie la fel de neinteresat pe cât se arătase ea. O parte a corpului îl trăda în mod evident. Simţind răspunsul fizic al soţului ei, Adela râse vulgar, râs care, în alte condiţii, l-ar fi putut excita în plus, dar aşa, nu reuşi decât să-l înfurie şi mai tare, umilindu-l.

- Nu am chef, lasă-mă-n pace!, izbucni el şi-şi dădu seama de ridicolul situaţiei în care se afla.

- Hai să ne iubiiim!, zise ea, pisicindu-se delicios în braţele lui.

- De ce abia azi?!? Au trecut două săptămâni, zise Paul, chiar dacă ştia că ea va începe să plângă, să-i spună cât îi e de greu să se ocupe de toate ale casei şi, pe deasupra, să mai aibă grijă şi de copilul lor, care îi consumă şi ultima picătură de energie, şi că atunci, asaltat de aceste obiecţii care nu au alt rost decât să-l scoată pe el vinovat, partida de sex va fi compromisă. Uneori, după asemenea momente, era foarte mândru că nu a cedat, că i-a dat Adelei o lecţie prin care spera să-şi poată păstra intactă autoritatea asupra ei. Alteori, însă, după câte o perioadă mai lungă de inactivitate sexuală, Paul îşi spunea că riposta lui e inutilă, mai ales că lecţiile pe care credea că i le serveşte Adelei nu-şi atingeau scopul, povestea repetându-se mereu şi mereu la fel, dacă nu cumva în mai rău. Se gândea la alte măsuri punitive, mai eficiente, dar, oricât s-ar fi gândit, nu le găsea.

Adela nu părea că ar suferi prea tare din cauza acestor amânări răzbunătoare la care soţul ei apela, de parcă ar fi putut sta mult şi bine fără să facă sex, iar Paul tocmai aici voia să o lovească, să simtă şi ea prin ce trece el. La scurt timp după ce era refuzată, Adela dădea senzaţia că a uitat complet incidentul, purtându-se ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, doar că fiecare por al epidermei sale părea să spună: Mi-am făcut datoria. Am încercat. Nu e vina mea. La fel se comportă şi acum.

- Vrei îngheţată? îl întrebă ea, iar Paul, după ce gândi revoltat: Gata?! Asta-i tot?! Trecem la îngheţată?! îi răspunse:

- Da, mulţumesc!

Adela aduse două pahare pline cu îngheţată şi două linguriţe. Se aşeză lângă el, pe canapea. Tăcuţi, mâncară desertul, apoi ea se năpusti peste el şi-l sărută aproape cu forţa. Paul se zbătu neconvingător şi se bucură de gura ei răcoroasă ca o peşteră, afundându-şi şi zvârcolindu-şi îndrăcit limba în ea. Era pentru prima oară când soţia sa apela la un astfel de gest, surprinzător mai ales prin faptul că venea imediat după ce el o respinsese. Paul era gata să cedeze, făcuse pe durul, de-acum putea să-şi astâmpere pofta. O apucă pe Adela de mijloc şi o trânti pe canapea. Trebuia ca stilul său să fie cel al unui învingător şi nu al unui învins, trebuia să-i arate de partea cui e puterea. Brutalitatea lui, însă, nu o depăşea pe aceea a oricărui bărbat aflat în rolul masculului care posedează feroce din dorinţa de a-şi excita partenera. Numai că Tudor, copilul lor de şapte luni, începu din nou să plângă şi Adela, cu hotărârea unei mame care vrea să-şi apere puiul, înlătură "bestia" de pe ea cu uşurinţa cu care alungi o muscă.

- Ce faci?!, întrebă Paul disperat, dar soţia lui părăsi sufrageria fără să-i răspundă.

Paul reluă lectura din Svevo. I se părea că e la fel de penibil ca Emilio Brentani, la fel de slab, de neputincios în faţa femeii pe care o iubeşte, fiindcă se minte că ea e tot ce-i mai bun pentru el. Aşa s-a minţit şi când a luat-o de nevastă. La scurt timp după nuntă, Adela a rămas însărcinată. Copilul ce avea să se nască s-a dovedit a fi cea mai bună protecţie pentru ea. Se putea ascunde după el, ca după un paravan, ori de câte ori soţul, "violatorul", o dorea.

Paul trânti cartea pe covor şi, ridicându-se cu mişcări spasmotice, merse să se îmbrace. Se îneca de atâta furie. Avea gura parcă plină de nisip. Se sufoca. Îi trebuia o doză sănătoasă de aer proaspăt. Ieşi din casă. Coborî cele trei etaje care îl despărţeau de parter, aproape fără să atingă treptele, şi ţâşni în stradă. O porni la întâmplare. Pe bulevardul Magheru o prostituată îl luă de braţ şi îl urmă câţiva metri, în tăcere. El îi dădu o bancnotă de zece lei, spunându-i:

- Să o lăsăm pe altă dată. Ok?

Ea îi smulse banii din mână, zâmbindu-i. Paul traversă, privi o dată în urmă la femeia care-l acostase şi văzu în ea, în zâmbetul acela al ei, Diavolul. Un diavol parşiv de frumos. Trase adânc aer în piept şi iuţi pasul, mândru că nu i-a picat în plasă. Se simţea atât de moral, de curat, încât îl năpădiră lacrimile. Îşi plângea sufletul pur. Dar de ce nu o refuzase categoric pe prostituată, de ce folosise acea formulare care lăsa deschisă posibilitatea unei noi întâlniri?! Oare va veni o zi a decăderii? Să nu fie el bărbatul special care se crede? Aşa se frământa Paul şi nici nu-şi dădu seama când ajunse iar în faţa blocului mizer în care locuia. Urcă încet treptele celor trei etaje, ca un om frânt de oboseală. Vârî cheia în broasca uşii şi o răsuci spre dreapta de trei ori, deblocând cu sunet puternic încuietoarea, apoi intră în casă. Adela apăru în hol, ţinându-l în braţe pe Tudor, şi el îi cuprinse pe amândoi în braţe.

- Vă iubesc tare, tare mult!, le spuse şi i se păru că Diavolul e prin preajmă şi că hohoteşte dispreţuitor. Un fior de gheaţă îi străbătu corpul şi simţi nevoia să spună din nou:

- Da, vă iubesc mult de tot!

Încerca să acopere gândurile negre care nu-l lăsau în pace, să se convingă că e o fire puternică şi că niciodată nu va cădea în braţele altei femei. Şi reuşi într-o oarecare măsură să se elibereze de suferinţă, spunându-şi că problemele amoroase sunt, până la urmă, doar un fleac, că nu e vorba decât de necesitatea vulgară de a copula şi că, în definitiv, nu are motive să fie supărat pe Adela. După aceste palme morale pe care şi le trase, Paul se simţi mai bine şi, dintr-o dată, întreaga chestiune păru să-şi piardă gravitatea. Lăsându-şi capul pe umărul soţiei sale, spuse ruşinat:

- Iartă-mă, sunt ridicol!

Afară foşneau frunzele copacilor, de parcă întregul oraş se culcuşea în aşternuturi. De pe bolta ciuruită de stele, luna privea rece, sticloasă, ca un ochi de ucigaş. Diavolul se furişa pe undeva prin cotloanele Căii Lactee, iar Paul, în blocul cenuşiu, în micul apartament de la etajul trei, îşi îmbrăţişa încă familia, cufundat într-o tăcere plină de întrebări, ca într-o mlaştină colcăind de crocodili.