Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Centenar:
Profesorul Mihai Pop de Iordan Datcu

Când a împlinit, în 1997, 90 de ani, lauda care a revenit, cu stăruinţă, în mai toate paginile care i-au fost dedicate în revista de specialitate a Academiei Române, a fost aceea că a făcut şcoală, iar un volum omagial, apărut cu acelaşi prilej, s-a intitulat Şcoala Mihai Pop. După un an, tot în Revista de etnografie şi folclor, într-un interviu, care fusese radiodifuzat, reporteriţa, crezând că-l măguleşte pe profesor, i-a repetat sintagma de mai sus, la care acesta i-a replicat: "Nu cred că am făcut o şcoală de folclor", adăugând că este mirat că este invitat la emisiunea "Duminica vedetelor", el, care nu este vedetă, ci doar... "un biet profesor de folclor". Era, acest răspuns, o probă de modestie, de demnitate, de respingere a formulelor grandilocvente, de înţelepciune, de acea înţelepciune care i-a fost călăuză. în interviurile pe care le-a mai acordat, de-a lungul anilor - multe, care ar putea face obiectul unui volum, pe de o parte pentru că şi ele contribuie la cunoaşterea diagramei concepţiilor sale, iar pe de altă parte pentru că a fost cel mai intervievat folclorist -, a vorbit mai puţin despre opera sa scrisă, care, de altfel, avea să fie cunoscută, mai bine, odată cu apariţia celor două volume de Folclor literar (1998, I, 350 p.; II, 356 p.), care au făcut cunoscute studii şi articole mai puţin accesibile până atunci fiindcă apăruseră în publicaţii din străinătate. Despre ce-i plăcea să vorbească, despre ce componente ale demersului său ştiinţific? Despre activitatea sa la Institutul de Folclor, devenit Institutul de Etnografie şi Folclor, unde a fost mai întâi coordonator de activitate ştiinţifică (1949-1954), apoi director adjunct (1954-1965) şi în fine director (1965-1974). Au fost ani în care cultura populară a fost cercetată ca un sistem complex, alcătuit din literatură populară, muzică, dans, mimă, rituri şi ceremonialuri, cercetarea folclorică fiind integrată în cercetarea de tip gustian, vizând deci ansamblul faptelor de folclor, ca expresii ale vieţii sociale, ani în care culegerea de folclor a avut ca rezultat realizarea Arhivei de folclor a Institutului, mare nu doar ca număr de înregistrări, ci şi ca metodă, şi sistematizată pe genuri, categorii, regiuni, ani în care s-au iniţiat Corpusul folclorului, românesc, Atlasul etnografic al României, Bibliografia generală a etnografiei şi folclorului românesc, când s-au realizat cataloagele legendelor (Tony Brill) şi snoavelor populare (Sabina-Cornelia Stroescu), s-au înfăptuit mari culegeri de balade populare (Al. I. Amzulescu) şi basme (Ovidiu Bârlea), când au fost făcute cercetări zonale aprofundate (Pădureni, Muscel, nordul Moldovei), când au fost editate valoroase colecţii din manuscrise.
Profesorului îi făcea plăcere să evoce activitatea sa cu studenţii. în relaţiile cu ei, a venit cu experienţa de participant la culegerile de folclor cu Constantin Brăiloiu, de participant la campanii monografice ale şcolii sociologice de la Bucureşti. Venea cu ştiinţa sa de savant cunoscător al bibliografiei internaţionale de specialitate, cu cele văzute în numeroasele sale călătorii prin lume, de la zona Pacificului până la Irkutsk, pentru idei, spunea el, bătând "o zonă foarte largă, de la culegerea cântecelor populare până la semiotică". Prin cursurile sale, admirate nu doar de viitorii folclorişti, şi prin studii precum Perspective în cercetarea poetică a folclorului, Metode noi în cercetarea structurii basmelor, Caracterul formalizat al creaţiilor populare, Le fait folklorique, acte de communication, Orientările actuale ale antropologiei culturale, I. M. Lotman despre cercetarea culturii populare ş.a. a propus o nouă abordare a cercetării şi interpretării folclorului, în care au fost convocate mai multe domenii: lingvistica structuralistă, antropologia culturală, teoria comunicaţiilor, teoria modelelor, semiotica. A examinat poezia populară ca realizare verbală, i-a relevat caracterul formalizat, aplicând cu supleţe ceea ce învăţase din opera lui N. S. Trubeţkoi, R. Jakobson, P. G. Bogatirev, Vl. I. Propp, W. Steinitz ş.a. La cursurile sale de la Facultatea de Limba şi Literatura Română din Bucureşti a atras o serie de studenţi prin această metodologie modernă. Unii dintre ei, ca N. Constantinescu, Silviu Angelescu, Paul Drogeanu, Irina Nicolau, Sanda Golopenţia, C. Eretescu, Radu Răutu, Aurică Olteanu au devenit ei înşişi cercetători ai culturii populare. L-a remarcat cu deosebire pe Nicolae Constantinescu, care de altfel i-a urmat la catedră, despre care a scris că "este un folclorist astru, un folclorist de seamă, care a făcut studii în Anglia, America, a făcut studii în Europa, a făcut cursuri pe acolo şi este unul din viitorii foarte buni folclorişti europeni, nu numai români". Pentru pregătirea tinerilor cercetători a organizat cercetări de teren în Maramureşul său (unde s-a născut la 18 nov. 1907) şi Vâlcea, a înfiinţat Asociaţia Studenţilor Folclorişti, le-a vorbit în cadrul Cercului de poetică şi stilistică, pe care l-a condus împreună cu Al. Rosetti. Cel care a fost în America de opt ori, în 1965-1966 la Standford (Inst. Behaviorals Sciences), profesor visiting la Berkeley şi Ann Harbor, la Paris şi la Marburg, care la Centrul de semiotică de la Urbino a ţinut, timp de 12 ani, vara, cursuri, a întreţinut astfel relaţii cu o serie de specialişti străini, pe unii dintre ei convingându-i să vină să facă cercetări în România: Jean Cuisenier, Gail Kligman, Katherine Verdery, Claude Carnou. învăţatul poliglot (ştia zece limbi) a făcut, în faţa cercetătorilor străini, nu teorie, ci le-a vorbit despre cultura populară central-europeană şi balcanică. în ultimii săi ani de viaţă, cel care cunoştea, mai bine decât oricare altul, terenul faptelor şi evoluţia lor, a lansat o serie de reale incitante şi presante teme de meditaţie, dintre care le amintesc pe următoarele: dacă mai există ţărani, cum gândesc cei care s-au orăşenizat, cu ce idei se întorc cei care au lucrat în Europa, dacă şi "ce rămâne valabil din ceea ce consideră oamenii tezaurul naţional de idei, lucrurile sfinte". Spunea că nimic nu e etern şi că cercetătorul nu trebuie să fie interesat, acum, de ce au făcut românii de la Decebal până azi, ci de ceea ce vor face peste un secol.
S-a stins din viaţă, la Bucureşti, la 7 oct. 2000. Cu o jumătate de an înainte Academia Română îl primise printre membrii ei de onoare.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara