Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Critică Literară:
Proiect stilistic de Cosmin Ciotloş

Proiect de telenovelă sud-est europeană" - aşa se subintitulează romanul de debut al Corei Flavian (Marta sau etiologia incontrurnabilului eşec " Editura Polirom, 2006 ). Şi aşa se vrea citit, într-o cheie vădit ironică, de parodie a unui gen. Ce fel de gen ? Trebuie s-o recunoaştem, primul cuvânt care sare în ochi şi dirijează lectura e, de fapt, cel de-al doilea al enunţului: telenovelă. Şi - neapărat - prima curiozitate va privi raporturile subtile dintre subiectul acestei cărţi şi trama tipică a unei telenovele. Pe scurt: opulenţă, exces, melodramă, kitsch, maniheism. Aproape nimic din toate acestea, însă, nu e de găsit în romanul Corei Flavian. În afară de "suferinţa din motive neprecizate, vagi, cvasi-metafizice" a naratoarei (remarcată exact de Daniel Cristea-Enache în prefaţă) nu prea avem puncte comune cu scenariile acestui tip de serial TV...

Să recitim, totuşi, cu mai mare atenţie, ignoratul termen iniţial - "proiect". Un cuvânt-valiză, bun pentru orice, de la activităţi didactice şi simple întâlniri la albume de muzică sau chiar volume de poezie. Totul e abstractizat, planificat şi organizat milimetric (nu întotdeauna dus la capăt) printr-un singur cuvânt. La fel de prezent pe buze pe cât de prezentă e telenovela pe retine, creând în jurul său poveşti mai ramificate decât putem crede, conţinând deodată mult mai multe nuanţe ale excesului decât oricâte episoade cinematografice unul după altul. De altminteri, chiar titlul e împănat de stridenţe în mai mare măsură decât scenele snoabe filmate prost, omniprezente în aceste soap-operas. Miza în jurul căreia gravitează ironiile Corei Flavian nu e câtuşi de puţin tema, ci limbajul. Adică nu telenovela, ci cuvântul "telenovelă".

,Teatrolog" şi "filmolog" de profesie (aflăm din carte), ea intuieşte distincţia esenţială - să-i zicem tehnică - dintre film şi roman. Pentru Cora Flavian, stupiditatea telenovelei nu vine doar din scenariu, ci şi din decorurile lipsite de imaginaţia luxului, din jocul prost al actorilor, din exclusivitatea obositoare a prim-planurilor. Iar transpunerea acestora în roman implică operaţii de scriitură mai dificile decât simpla tramă lacrimogenă. Aici se află cea mai importantă reuşită a cărţii, în adaptarea / adoptarea inteligentă a unui stil cumva la limita dintre autentic şi exterior. Neologismele colocviale abundă. Nu îndeajuns de şocante pentru a te trimite la dicţionar, dar destule pentru a încuraja o statistică sumară. "Şi aici era un desen, mult mai sobru, mai reţinut. Fata mea devenea iremediabil gravă. După cinci ani, în care survenise divorţul meu de Şerban şi relaţiile dintre noi intraseră într-o zodie a adevărului fără suficiente menajamente, primeam de ziua mea o cu totul altfel de scrisoare." Sau "Ştiu că sună a propagandă suspectă şi tare aş fi vrut să nu fie adevărat. La aproape şaizeci de ani, Anica noastră era insistent cerută de nevastă şi, prin urmare, asiduu curtată. O găsise, nu ştiu cum, un vechi amor de-al ei, rămas văduv şi grăbit să repare paguba. Din păcate pentru el, după o jumătate de veac de viaţă ultraconfortabilă la oraş, Anicăi nici prin cap nu-i trecea să se întoarcă la ţară, unde ghinionistul ei supirant se întorsese şi se reaclimatizase de multă vreme. Partea proastă însă e că l-a ţinut în şah şi pe neconsolatul văduv, cu care a purtat o corespondenţă destul de bogată."

Cartea reprezintă întinsa confesiune a Martei (narator şi totodată personaj), construită documentat dar indecis. O autoficţiune pusă în pagină cu ingenuitate de o femeie trecută binişor de tinereţe. Scriindu-se pe sine şi transcriindu-i pe ceilalţi. Pe fondul celui de-al doilea Război şi al instaurării brutale a comunismului se petrec mare parte din oscilaţiile amicale şi din bravurile galante ale acestei domnişoare interbelice. Îndrăgostită nebuneşte de un oportunist care permută la timp între aristocrate şi tinere cu origine sănătoasă, va face totul pentru a şi-l apropia. Căsătorită chiar cu un alt bărbat, continuă să-l iubească pe versatilul Tudor. Zadarnic, pentru că nici cei doi copii (pe care nu-i va recunoaşte), nici gelozia nu-l vor face să se întoarcă la Marta. Numele lui va mai apărea de câteva ori în romanul, dar nu şi în viaţa protagonistei. Rămasă doar cu copiii, Marta se va împărţi generos între prietenii cu care corespondează (Tea, plecată în Argentina, Nic, cu care va flirta delicat) şi copii (Cristina şi Radu, care-i vor trimite răvaşe concise din tabere şcolare). Tensionate sau line, mai toate relaţiile ei se legitimează prin scris. Acţiunea e mai degrabă mimată. Multe din paginile cărţii dau curs fascinaţiei Martei faţă de tehnica citatului şi faţă de expresivitatea imprevizibilă a variaţiei de stil: zeci de epistole recopiate, fie că sunt ale ei, ale slujnicei sau ale prietenelor; unele agramate, altele prea oficiale, textele acestea stabilesc - ca stil - filiaţii, adevăraţi arbori genealogici; pasaje din jurnalul intim sau din jurnalele de epocă, ba chiar şi o miniantologie de poezie proletcultistă (însoţită, fireşte, de comentarii acide).

Bineînţeles, atunci când există, surplusul acestor forme de certificare poate obosi la lectură. Chiar aşa protejat cum este de scuza ironiei sau de intenţia evidentă de a îngroşa tuşele. Alteori, ajutată de o ingeniozitate combinatorie rar întâlnită şi de un umor care relaxează nu atât discursul, cât concluziile lui, Cora Flavian reuşeşte ample parade de virtuozitate verbală. Mă gândesc la finalul cărţii, izbutit atât ca joc al nenumăratelor reformulări, cât şi ca fandare a unui asemenea text. Dintr-o poezioară infantilă se ajunge, pe jumătate de pagină, la serioase şi repetitive contorsionări de pronunţie. Totul sună altfel şi înseamnă altceva, la nesfârşit.

O proză mai interesată de literă (şi de literatură) decât de viaţă, mai preocupată încă de cotidianul notaţiei decât de exemplarul faptelor, Marta... pare scrisă la două mâini: cea dintâi, firavă, pasionată, a naratoarei Marta e acaparată treptat, ca de-o mănuşă, de şarja lucidă şi inteligentă a Corei Flavian.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara