Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Puncte de suspensie de Stefan Cazimir

A fost odată ca niciodată. A fost o vreme cînd se spunea că hîrtia suportă orice, dar în fapt lucrurile nu stăteau deloc astfel. Pe hîrtia imprimată nu răzbeau toţi termenii folosiţi în limbajul oral, iar restricţiile din dicţionar erau, grosso modo, respectate şi în literatură. Excepţiile se puteau ivi spre a contura vorbirea unor personaje, cîteodată cu iscusite ocoliri sau perifraze. Leanca văduva (I. L. Caragiale, Justiţie) nu citează ad litteram ofensa ce i-a fost adusă, ci o drapează în straiele decenţei: "Onoarea mea, domn^ judecător, care m-a-njurat dumnealui, pardon facu-ţi şi dregu-ţi" (s.m.). Procurorul trib. x... (I. L. Caragiale, Telegrama), în raportul adresat ministrului Justiţiei, relatează că "Dama [...] urcat birje un cal plecînd degrab huiduită di toţi trii şi cu vorbe triviale incapabile a vi le reproduce" (s.m.). Un meşter al camuflării termenilor obsceni se va dovedi, mai tîrziu, Sadoveanu: "Cînd iese hogea în drum pentru treaba cea mică, apoi se-ndeamnă lîngă el tot satu^ cu cea mare... Căruţaşul nostru s-a veselit numaidecît de vorbele groase şi naive ale tătarului, pe care eu nu le pot reda decît cu eufemisme. (Ostrovul lupilor). în proza 24 iunie a aceluiaşi, blestemele Rarucăi evocă "intimităţile cele mai ascunse ale rudarului nevăzut, dîndu-le destinaţii uluitoare", iar autorul comentează cu un zîmbet bine dozat: "Vocabularul rudarilor, pe care mă sfiesc să-l reproduc (s.m.), însă nu mă sfiam să-l ascult, revenea cu amploare şi c-o artă de o sumbră şi antică măreţie."
Astăzi, asemenea "sfieli" aparţin de multişor trecutului, iar cuvintele absente din dicţionar apar nestingherit în proză şi în poezie, pătrunzînd sub forma citatelor şi în critica literară. Căci ar fi curată ipocrizie să-i pretindem cronicarului unei cărţi mai multă rezervă decît autorului ei, altfel spus o "trădare" a operei al cărei timbru şi-a propus să-l capteze. I-ar imita atunci fără voie pe realizatorii de reportaje TV, care cenzurează acustic ordurile verbale ale personajelor prinse în cadru. în ultimul timp, seară de seară, nu e scenă cu beţivi, violatori, traficanţi de droguri, conflicte locative sau accidente de circulaţie care să nu abunde în "bipuri" dese şi prelungi, ca un subtil comentariu muzical marcînd statutul şi văpaia încleştării. Sînt, s-ar putea spune, punctele de suspensie ale reportajului, în locul cărora aşezăm mental ceea ce ne sugerează contextul şi propria noastră competenţă în domeniu, nu întotdeauna egală cu a figurilor de pe micul ecran.
Scriind "puncte de suspensie", mi-am adus aminte de o tipăritură de la sfîrşitul secolului XIX, care apelează la ele ori de cîte ori nu putea face altfel fără a leza pudoarea cititorilor: Satire politice care au circulat în public, manuscrise şi anonime, între anii 1840-1866 de C. D. Aricescu, Bucureşti, 1884. Fiind vorba de texte în versuri, întregirea măcar parţială a pasajelor omise devine uneori posibilă. Cîteva exemple. Mai întîi, din Satire de Petrache Eliat1. No. 5: "Măi băiete surugiu,/ Deşteaptă-te, fii mai viu;/ Că-ţi găsi Doamna2 cusur/ Că. . . . . . . . . . . . ./ însă, pentru Dumnezeu,/ Nu sălta aşa mereu,/ Ca şi tovarăşul tău,/ Că lui Vodă-i pare rău." No. 6: ". . . . . . . . şi patru bani!/ Azi aici, mîine-n Focşani;/ Şi la nouă mă cunun,/ Mă fac Doamnă d-un nebun3". Dacă exemplul No. 5 nu îngăduie dubii asupra rimei ver­sului 4, celelalte cinci silabe rămîn ascunse în ceaţă. La No. 6 în schimb, cuvintele omise ale versului 1 sînt, cum se zice, la mintea cocoşului.
Iată acum Satira revoluţiunii române de la 1848, pe care Aricescu o caracterizează astfel: "Această satiră a circulat în fragmente, descriind fiecare cîte un episod din revoluţia de la 1848; din ele s-au scos multe espresiuni triviale. Autorii n-au putut fi negreşit decît ciocoi, adică lingăi du prin curţile boiereşti, cari, prin mişcarea de la 48, perdeau avantagele ce le asigurau Regulamentul organic." Aprecierea se confirmă chiar de la începutul textului: "Frunză verde de secară,/ A ieşit zavera-n ţară;/ Mulţi băieţi şi băieţoi,/ Şi golani, şi marţafoi,/ Derbedei, feciori de lele,/ La căciuli cu panglicele,/ Şi cu steaguri tricoloare/ Scoală lumea în picioare,/ Ca să meargă la Palat,/ Unde steag s-a ridicat;/ Bibescu Vodă silit/ Constituţia-a iscălit,/ Numind un nou minister,/ Eliad, Tell şi Magher;/ Iar golanii patrioţi/ Cît le ia gura strig toţi:/ "Să trăiască libertatea!/ Frăţia şi cu Dreptatea!"/ Şi poporul, gură-cască,/ Ura! strigă. Să trăiască!" Judecînd după precizarea lui Aricescu ("s-au scos multe espresiuni triviale"), ne surprinde puţinătatea punctelor de suspensie din cuprinsul întregului text. în fapt, ele apar numai de două ori; o dată pentru a obtura un nume propriu: "Iar balcîza I...tească". Eroina românească,/ Vrea să taie, să sfîşie,/ Mîţa moartă, iar nu vie" - unde recunoaştem îndată numele Anei Ipătescu. A doua oară, în finalul satirei, unde se consemnează cu satisfacţie înfrîngerea revoluţiei şi fuga peste graniţă a conducătorilor ei. Ultimele două versuri arată astfel: "Toată vara Ura! Ura!/ Şi acum. . . . . . . . ." Ca să se justifice utilizarea punctelor de suspensie, sînt încredinţat că autorul anonim a încheiat cu o asonanţă... Pentru a adăuga încă trei silabe ne mai trebuie însă şi un verb. Inserţie pe care, ipotetic, am efectuat-o, dar nu pot fi, în privinţa ei, mai transparent decît Aricescu.
Cititorii dornici să-şi încerce imaginaţia şi să reconstruiască cele trei versuri invocate mai sus îmi pot comunica în scris opiniile lor (Bul. Carol I nr. 47, Bucureşti, sect. 2). Le voi selecta pe cele mai plauzibile şi le voi încredinţa României literare, beneficiind, precum criticii literari, de pavăza ghilimelelor.



_____________
1 De fel din Cîmpulung, încuscrit cu familia Bărcănescu; bărbat fără cultură, însă inteliginte; poet născut, nu făcut, improvizînd cu mare înlesnire; în fine original; un fel de Piron român. (Nota, ca şi următoarele, îi aparţine lui C. D. Aricescu.)
2 A doua soţie a lui Bibescu Vodă.
3 Improvizată cu ocaziunea cununiei Bibescului cu a doua soţie (Mariţa, născută Văcărescu), cununie ce s-a efectuat la Focşani, la 9 oct. 1845, naş fiind Mihai Vodă Sturzea fostul Domn al Moldovei.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara