Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica ediţiilor:
Radu Stanca inedit de Răzvan Voncu

Radu Stanca – Dăltuiri, ediţie îngrijită de Anca Sîrghie şi Marin Diaconu,
Bucureşti, Academia Română/ Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, 2012, 330 pag.

Ocultat în timpul perioadei comuniste, Cercul Literar de la Sibiu a revenit în atenţie în ultimele două decenii, atât prin dezvăluirile legate de traseele politice ale membrilor săi, cât şi prin literatura lor inedită.

Dar accentul s-a mutat acum dinspre Ioanichie Olteanu sau Cornel Regman (care s-au numărat printre puţinii cerchişti integral acceptaţi înainte de 1989) înspre Ion Negoiţescu, Nicolae Balotă şi mai ales Ion D. Sîrbu. Pe care critica l-a şi plasat la vârful ierarhiei postbelice, imediat după apariţia Jurnalului unui jurnalist fără jurnal şi a bogatei sale corespondenţe.
Radu Stanca, animatorul cercului, pare intrat, din păcate, într-un con de umbră. Nu neapărat unul cauzat de devalorizarea operei sau a formulei acesteia, ci mai cu seamă de o circulaţie defectuoasă a ediţiilor postume. Faptul e de natură să stârnească mirarea, cu atât mai mult cu cât un destin nedrept l-a răpit pe autor înainte de a-şi vedea un volum publicat, iar arhiva sa şi opera risipită în paginile publicaţiilor promiteau frumoase surprize. Şi nici nu se poate spune că nu au existat, după 1989, reeditări şi dezvăluiri de inedite. Pe lângă ediţia confidenţială din 2011 a Ioanei Lipovanu (un volum intitulat Doti, de negăsit în biblioteci), mai sunt de semnalat cele mai vechi ale lui Mircea Muthu, Ion Vartic, Irina Petraş şi Petru Poantă, care promiteau o repunere pe orbită a personalităţii lui Radu Stanca. Nu s-a întâmplat aşa, după cum nici tentativele unor critici de a repoziţiona valoric poezia Cercului Literar de la Sibiu în raport cu cea a generaţiei şaizeciste nu au fost încununate de succes.
Radu Stanca merită, înainte de toate, o ediţie definitivă, care să conţină textele cele mai importante din toate genurile pe care le-a abordat: poezie, teatru, publicistică. Până la acest deziderat, e de strictă necesitate continuarea cercetării şi editării ineditelor care nu figurează nici în ediţia cuprinzătoare din 1979, nici în cele de după 1989. Este ceea ce face volumul Dăltuiri, îngrijit de Anca Sîrghie şi Marin Diaconu.
În ciuda titlului vag şi neangajant, volumul aduce o însemnată contribuţie la cunoaşterea operei lui Radu Stanca. Editorii şi-au propus să tipărească exclusiv texte inedite, considerând, pe bună dreptate, că opera scriitorului este departe de a fi cunoscută în întregime, multe texte de tinereţe rămânând în publicaţiile epocii, în special în cele din Transilvania. Dezideratul de a ne oferi un Radu Stanca inedit a fost atins aproape în totalitate.
Spun „aproape”, deoarece, după cum mărturisesc cei doi cercetători în Notă privitoare la ediţie, funcţionarea defectuoasă a sistemului nostru editorial a făcut ca să nu poată lua cunoştinţă la timp de ediţia Doti, îngrijită în 2011 de Ioana Lipovanu. În consecinţă, au constatat prea târziu că anumite poezii, identificate în varii publicaţii şi pe care le-au crezut inedite, se aflau deja în paginile acesteia. Unele au putut fi eliminate în ultimul moment din cuprinsul ediţiei de faţă, dar altele au rămas.
Nu e o tragedie: ediţia Dăltuiri, aşa cum este, e remarcabilă prin altceva decât prin caracterul inedit (sau nu) al poeziilor. Ea recuperează partea cea mai puţin cunoscută a activităţii literare a lui Radu Stanca, şi anume publicistica. Este vorba de 163 de pagini dense de eseuri, cronici şi note, care configurează un publicist cultural de vocaţie, cu preocupări multilaterale, şi totodată ne dezvăluie în bună măsură universul ideatic al scriitorului. Căci scriind despre spectacole sau comentând cărţi recent apărute, Radu Stanca scrie, implicit, despre sine, despre concepţia sa cu privire la teatru, despre viziunea sa poetică, despre – cum spune Rémy de Gourmont – les choses du temps.
De o particulară importanţă sunt textele pe care Anca Sîrghie şi Marin Diaconu le-au identificat în publicaţiile ardelene în care tânărul Stanca şi-a făcut ucenicia literară. Începuturile scriitorului sunt astfel recuperate şi oferite exegeţilor (unii dintre ei, mai ales în anii din urmă, prea grăbiţi în a interpreta opera înainte de a o cunoaşte în întregime).
Ediţia de faţă nu este, precizează cei doi cercetători, una critică, din cauză că nu a fost alcătuită pe baza manuscriselor, ci pornind de la textele tipărite în reviste. Dar chiar şi-aşa, ea este însoţită de foarte utile note, care furnizează toate informaţiile filologice legate de text, şi de un excelent studiu introductiv, aparţinându-i Ancăi Sîrghie. Care pare a şti tot despre scriitor şi, nu în ultimul rând, despre contextul literar şi cultural în care a trăit şi a creat acesta: despre teatrul ardelean din anii ’30-’60, despre revistele şcolare în care debutează Radu Stanca, despre încercările sale nereuşite de a străbate cortina cenzurii comuniste, despre relaţiile dintre „cerchişti”. Se observă, în orice caz, din lectura studiului că autoarea lui are deja limpede în minte proiectul necesarei ediţii critice, faţă de care prezentul volum reprezintă o treaptă indispensabilă.
Se poate, desigur, obiecta – iar Anca Sîrghie şi Marin Diaconu au şi recunoscut asta – cu privire la conţinutul eterogen al volumului, care adună între copertele sale poezii, articole şi piese de teatru. Este, însă, o consecinţă inevitabilă atât a imperativului de a pune la dispoziţia cititorului inedite recuperate de sub pseudonime necunoscute istoriei literare, din paginile unor publicaţii uitate, cât şi a situaţiei obiective create de absenţa unor volume apărute în timpul vieţii scriitorului. Nu se ştie, în ciuda unor anunţuri făcute de Radu Stanca în anii ’30-’40, cum ar fi arătat volumele pe care acesta le proiectase; editorul trebuie, dacă doreşte să nu falsifice profilul operei, să nu prezume structuri şi conţinuturi, înainte ca întreaga moştenire a scriitorului să fie tipărită.
Dăltuiri datorează mult, desigur, şi excepţionalei expertize în materie de presă interbelică a lui Marin Diaconu. Fericită este întâlnirea dintre această experienţă şi cunoaşterea aprofundată a vieţii şi operei lui Radu Stanca, pe care o demonstrează Anca Sîrghie. Chiar şi numai identificarea a 280 de pagini inedite ar fi fost un mic eveniment în receptarea scriitorului. Ediţia de faţă recuperează însă mai mult de atât, şi anume traseul unei deveniri interioare, în care teatrul şi poezia se întrepătrund, altoite pe trunchiul unei existenţe subsumate culturii. Stanca nu este un cronicar literar de meserie, dar urmăreşte, de pildă, actualitatea literară a anilor ’40, scriind nu numai despre poeţi, cât despre Fraţii Jderi, Gib I. Mihăescu, Liviu Rebranu, Al. Dima, Panait Istrati. Sau despre spectacole şi piese de teatru, despre concerte simfonice, cărţi de artă (Pagini de artă, de Klikor Zambaccian).
Această incursiune în reţeaua de valori care configurează personalitatea scriitorului este indispensabilă unei mai bune înţelegeri a poeticii sale şi, implicit, a poeticii Cercului Literar de la Sibiu. Înţelegem, de exemplu, că opţiunea pentru modul baladesc nu este doar una „tehnică” şi că ideea nu era de a continua un stil poetic desuet, ci de a-l recicla la modul cultural-livresc. Cu alte cuvinte, nu Rilke şi atât, ci Rilke plus ansamblul culturii literare şi artistice din spatele poeziei lui Rilke. Cititorul află în cuprinsul ediţiei nenumărate dovezi, iar în studiul introductiv ele sunt întreţesute într-o interpretare a acestui moment aparte în istoria poeziei româneşti din secolul trecut. Un moment, din păcate, întrerupt brutal de vicisitudinile politice, iar în cazul lui Radu Stanca şi de un destin inclement.
Iată, prin urmare, că în ciuda impresiei superficiale că ne aflăm într-un impas al ediţiei de calitate, împuţinarea editorilor profesionişti nu împiedică apariţia în continuare a unor realizări valoroase, chiar surprinzătoare. Dăltuiri este, fără discuţie, una dintre apariţiile notabile din ultimul timp.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara