Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Prepeleac:
Ţărani în lift de Constantin Ţoiu


1976. După război, cei bogaţi care încercau să treacă graniţa erau împuşcaţi pe brazdă, apoi li se tăia burta şi se căuta în ea diamantele.
- Dar de ce nu li se dădea un purgativ tare?... De ce-i omorau?...
- Era mai complicat. N-ar fi eliminat tot. Apoi, cine ştie, ceva tot ar mai fi rămas în burta respectivului. Aşa că era mai simplu, - pac-pac!... Şi-l căutau direct înăuntru, după ce-i spintecau burta, şi nici nu-l mai durea...

*
Din amintirile lui G.J. Cele două domnişoare din lumea înaltă bucureşteană, una din ele domnişoara Cancicov, fiica marelui cărturar, şi prozatoare excelentă după maturitate, în plin regim comunist, şi care se duc la Paris şi locuiesc la Elysée, fiind fetele unor mari potentaţi români. Amândouă fac cumpărături extravagante. Şei arăbeşti cu monograme de platină, colecţii tropicale de fluturi, belciuge africane de aur de prins la nări, biciuşti de piele bătute cu rubine la mîner, sau cu alte pietre scumpe.


În România, la cîrma ţării, era guvernul I. G. Duca. Amîndouă cheltuiesc în contul statului român. Îi cumpără cadouri grele şi fiicei unui demnitar francez cu care se împrieteniseră,... c'etait trés moldave!...
După aproape o jumătate de secol, dacă nu şi mai mult, cînd Georgeta Cancicov se apucase de proză, o proză foarte spirituală, după ce făcuse un timp cizmărie, punînd flecuri la pantofii eleganţi ai fostelor prietene, îmbătrînite şi ele şi devastate de noul regim comunist,... într-o dimineaţă, devreme, pe Calea Victoriei, în urma unor alegeri la Uniunea Scriitorilor terminate a doua zi dimineaţa... o conduc pe doamna Cancicov în vervă acasă la ea, în apropiere de Victoriei. Să tot fi avut pe atunci spre 70 de ani... Ţin minte cafeaua pregătită de dînsa. Agerimea ei, feminitatea şi cum bătea soarele matinal, puternic, în baia a cărei uşă rămăsese deschisă, razele reflectîndu-se în faianţa albă.
Starea de tranziţie de la o clasă socială la alta. Locul unde caracterul uman slăbeşte preschimbîndu-se prea repede. Apare parvenitismul ştiut, au loc oscilaţiile urîte. Vezi ţăranii pe cale de a se orăşeniza. Vezi excelenţa unui autor ca Marin Preda, imbatabil în mediul ţărănesc, şi penibil la oraş, în mediul citadin neasimilat. Ţărani pe bulevardul central bucureştean punînd un cablu gros într-un şanţ abia săpat. Mormanele de asfalt răsturnat pe trotuar. E un cablu telefonic. Ţipetele lor, strigătele, îndemnurile ca la ţară cerînd spaţii întinse, nepotrivite aici în spaţiul citadin restrîns. Cablul se desfăşoară lent de pe un fel de mosor gigantic de un diametru de vreo trei metri, cablul fiind încă îngheţat. Aprind veseli focuri mici ca la ei, la ţară, să-l dezgheţe. Lăzi de fructe sparte, făcute surcele pe care unul le aduce gospodăreşte în braţe călcînd rar pe mijlocul bulevardului cu circulaţia oprită.
Ţărani cu neamuri la oraş veniţi prima dată în Bucureşti şi care apasă pe butonul liftului venit şi nu deschid, iar dacă se întîmplă să deschidă, se sperie, dând îndărăt înaintea unui spaţiu atît de strîmt cît cuşca unui cîine, - amărîtu' de Gicu, şi i-am zis să nu vie acilea şi să rămîie mai bine la ta'su, că-i făcea casă acuş! da' el, nu, că vrea la oraş, de cap să-i fie, uite cum e acilea... Sau, dacă liftul nu vine, sau dacă apăsînd pe buton, liftul vine, dar el nu ştie cum să deschidă, să tragă doar uşa liftului chemat,... atunci ţăranul mai stă, mai aşteaptă, se mai gîndeşte, mai apasă pe butonul liftului încăodată, ca la orice sonerie, şi văzînd că ăla dinăuntru nu răspunde cine-i?!, iar el să strige tare: "Sînt eu, Milică dăşchide, mă, că de cînd sun aicea..." - se cară.
Sau, ţăranul ajuns în lift. El apasă la întîmplare crezînd că liftul merge direct la neamul lui, şi văzînd că tot merge în sus şi în jos, uită să se mai uite la numărul etajului, crezînd că liftul e defect şi o ia în sus pe scări pînă la etajul al şaptelea, abea mai răsuflînd, şi cînd sună la uşă, după multe întrebări, iar neamul deschide, îl ceartă că stă taman la şapte.

*

Generalul Secetă. L-am văzut într-o zi cu ochii mei. E aşa, slab, înalt, spîn, are o manta de culoarea pămîntului ars. Kiseleff?

*
Spre Văleni. În localităţile de munte, - o nevoie artistică vizibilă acoperind sărăcia. Cum sînt şi cu cîtă grijă vopsite cocioabele, căsuţele cu muşcate. Păpuşi mari aşezate în picioare între geamuri, aşteptînd cheferiştii care se dau jos din gări, mohorîţi...

*

Actorul Bog, mare fumător, murind de congestie cerebrală, - fuma pe patul morţii. Fuma în închipuire scuturînd scrumul, apoi stingînd îndelung mucul într-o scrumieră imaginară.

*

Un cal, o iapă, la Cheia, în plină libertate, nechezînd după mînzul ei dispărut într-o curea de pădurea... Saltă nechezînd peste gardurile de sîrmă ghimpată ale proprietarilor de locuri... Aleargă bezmetică peste pajiştile smălţate cu margarete, sîngele voinicului, lac de apă, năduşită. O iapă neagră-cărbune cu botul catifelat, încreţit într-un rînjet teribil de tensiunea căutării.<

*

Zăpăceala pricinuită de trecerea ştabilor. Responsabilul vilei "Căprioara" uitînd de clienţi, preocupat doar de servirea (cu cotlete de batal) a procurorului-şef al judeţului venit la vînătoare. Relaţii feudale în plin "socialism". Miliţianul de la aeroportul Băneasa ţopăind pe loc, dezarticulat, nemaiştiind ce să facă de frică, - la ordinele unui ofiţer care zbiera departe de el să oprească circulaţia.
Era un miliţian proaspăt venit de la ţară şi el reacţiona ca un rob faţă de un vechil, acelaşi care îi teroriza pe străbunii săi pe moşie...

*

Ritualul ca o compensaţie în lipsa unor formule precise ale cunoaşterii. Japonezi făurind săbii în mijlocul unui ritual, suplinind formula transmisă de vechii fierari.
Ritualul a înlocuit mult timp şi mai înlocuieşte şi azi formulele ştiinţifice ulterior descoperite.

*

Rasa albă va fi belită. (De afro-asiatici)... Obsesia unui bătrîn profesor de istorie, supranumit CATO.