Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Actualitatea:
Rating şi tiraj pe vii, bolnavi şi morţi de Ioan Holban


Înainte de startul variantei româneşti a serialului "Agentul 007" - Puiu Popoviciu, nevastă de Contrainformaţii, Băneasa, "Doi şi-un sfert", Becali etc. -, în presa scrisă şi la televiziunile "naţionale" s-au derulat episoadele unei telenovele, cu fond muzical de manele, mai săltăreţe sau mai triste, după cum doinea subiectul şi - ne asigură ei - după cererea publicului nostru iubit, cel care cumpără tirajul şi face ratingul: locaţiile filmărilor şi acţiunea jurnaliştilor "de investigaţii" s-au fixat în "Bucureşti, Bucureşti/ Tot mereu să înfloreşti", iar amărăştenii din provincie au citit şi au văzut ceea ce au scris/ filmat/ fotografiat "profesioniştii" de la centru; spre cinstea ei, presa şi televiziunile din periferia ţării, care începe, desigur, la ieşirea din Capitală, n-au achiesat (de la românescul "n-au pus botul", fireşte), lăsîndu-şi cititorii să-şi părăduiască banii pe cîteva tabloide şi telespectatorii să-şi sece izvorul lacrimilor în faţa suferinţei atroce a semenilor.

Primul episod, pilotul, cum i se spune, începe în bătaia sacadată a tobelor, cu sunete ascuţite de ţiteră şi ţambal, instrumente de coarde, neapărat: divorţează Mihaela Rădulescu de bogatul ei soţ, Elan, vai!, se mută la hotelul Sofitel, ah!, face arte marţiale cu paparazzi de la ziare, ooooo!, îşi apără copilul de haitele nemiloase, de cîrdurile de piranha, de dragonul fioros, brrr! Pînă mai ieri, Mihaela Rădulescu era o "femeie fantastică", sare cu paraşuta de la 2000 de metri, găteşte mai ceva ca Mircea Dinescu, Dan Chişu şi Bogdan Ulmu, conduce maşini, motociclete şi bărici, cultivă mărar şi panseluţe; acum, scenariul telenovelei dă imaginea unei femei disperate şi nervoase. Filmul are de toate; mai întîi opinia soft a unui sociolog, analistul media Iulian Comănescu: "Putem presupune la Ťmarile familiiť de acest gen anumite beneficii de imagine. Vedeta reprezintă, înnobilează şi deschide uşile bărbatului, cam pe dos decît se petrece în Balzac, unde moştenitoarele marilor averi erau garanţii financiari ai lui Lucien de Rubempré sau Eugene de Rastignac. Rastignacii României contemporane sunt tocmai aceste fete de succes, venite de niciunde şi ajunse departe, al căror zîmbet diafan deschide miraculos anumite uşi. Cupluri de aceată factură au mai existat în România, e suficient să amintim doar de Peter Imre şi Corina Dănilă sau de Costel Bobic şi Cristiana Răduţă"; apoi, acţiune, multă adrenalină, flash-uri dintr-un trecut aprins. "Cine-i Răduleasca? Să nu-mi aduc aminte de ce făcea în tinereţe", zice ciobanul mioritic Gigi Becali, avertizat de oiţa bîrsană că nu e de bine cu valiza în turneu; în martie 2005, ne informează biografii divei - poză mare, interzisă minorilor -, s-a sărutat fierbinte cu Daniela Nane într-un film de Sergiu Nicolaescu, aşa, ca pentru revistele destinate bărbaţilor, după aceea - cei care se iubesc se tachinează, spune subţire, francezul -, s-au luat la bătaie, se ceartă şi cu o modistă care i-a făcut "numeroase rochii", s-a răstit la "zîna" surprizelor, l-a atacat pe Mircea Badea, a luat-o "la mişto" pe Adriana Bahmuţeanu, face un scandal la restaurant pentru că e convinsă că "ziariştii i-au îmbătat fostul soţ", a bătut obrazul lui Mândruţă şi a scos o emisiune din grila unei televiziuni "naţionale": numai ah şi vai întrucît, iată, titrează tabloidele bucureştene, "Brandul Mihaela e la strîmtoare", "Mihaela Rădulescu a şters pe jos cu vedetele din România", "Mihaela a alergat în trafic, forţînd culoarea galbenă a semaforului", "Mihaela Rădulescu, acuzată şi pentru distrugere", "Ce casă ai pierdut, Mihaelo!", "Daţi un ban pentru divă!". Trecutul e, cum se vede, pe rug; prezentul bietei femei e de-a dreptul în flăcări: "donează cît te lasă inima pentru Mihaela Rădulescu", postează un forumist care strînge bani să-i achite divei camera de la Sofitel: "Situaţia locativă a Mihaelei Rădulescu a ajuns o problemă naţională şi nu e om care să nu se gîndească zi şi noapte la suferinţa vedetei. Dacă am pune toţi mînă de la mînă, am putea strînge 2.000.000 de euro pentru ca Mihaela Rădulescu să-şi cumpere o casă. Nu e greu. Ştiu că e criză, dar trebuie să arătăm solidaritate între noi, românii. Dacă fiecare am depune 100 de euro într-un cont special, n-ar fi nevoie decît de 20.000 de români inimoşi. Gîndiţi-vă că oricare dintre noi poate trece prin astfel de momente în viaţă. Şi tu te poţi trezi într-o zi să bagi mîna în buzunar şi să nu găseşti nici măcar un milion de euro. Viaţa poate fi crudă, uneori", scrie un cetăţean pe mirobolantul internet. în sfîrşit, în finalul primului epiod, se cîntă o manea de jale şi se scrie o poezie romantică: maneaua e scurtă, arta, poezia, adică, e lungă: "în odaia rece de la Sofitel,/ Proaspăt dată-afară din vechiul castel,/ Plînge şi suspină puria domniţă,/ Că se-mpute treaba, nu-i mai merge fiţă;/ Elan Schwartzenberg, soţul măscărit,/ De boema nimfă s-a cam sictirit,/ Şi i-a dat cu flit... i-a suflat în vele,/ Invitînd-o sincer să doarmă sub stele./ Asta s-a-ntîmplat, după ce naiada/ A vrut să se-ntoarcă... ştiţi cum: ţinînd coada.../ Despre noaptea aceea, noapte de bănat/ Iată ce şi cum s-ar fi întîmplat:/ Latră cîinii-n curte, noaptea jumătate,/ La castel în poartă, oare cine bate?/ŤEu sunt, Schwartzi, dragă, fosta soţioară;/ Eu, şi vreau acasă, ca odinioară!ť"; şi bardul de pe internet povesteşte cum n-a primit-o Elan pe iubita sa soţie, cum a sictirit-o şi sfîrşeşte apoteotic, asemeni negurosului Bolintineanu: "în odaia rece de la Sofitel,/ Proaspăt dată-afară din vechiul castel,/ Scrie Mihaela, clocotind în spume,/ O depeşă tristă către-ntreaga lume;/ Poate-o crede ţara şi poate-o ajută,/ Că ea e o victimă... Elan e o brută!". Aferim, românul s-a născut poet.

Următorul episod al telenovelei e mai decent în ton şi abordare scenografică; Cristi Minculescu, liderul de la "Iris", are nevoie de un transplant de ficat. Aici lucrurile se developează altfel: unui om bolnav, artist cunoscut, din întîmplare, i se face o operaţie complicată în Germania, are nevoie de un donator şi acela e chiar soţia sa. Vacarmul mediatic pe cale (se opintea din greu) să se declanşeze - "Bătălia pentru viaţă a unui mare artist", "Legenda Iris trebuie să continue!", "1.000.000 de mesaje de suflet pentru Cristi Minculescu" etc. - e stins de o profundă tulburătoare poveste de dragoste şi devotament, care se poate citi dincolo de zgomotul ştirii din "prime time" şi al primei pagini de cotidian şi tabloid; soţia artistului, Rodica, donează vitala bucată de ficat, operaţia reuşeşte: e dragostea unei femei pentru bărbatul ei sau, altfel, cum se spune la căsătorie, "împreună la bine şi la rău, pînă cînd moartea ne va despărţi". Gata cu rating-ul, se sting reflectoarele, încetează tobele, ţiterele şi ţambalul, scenariştii telenovelei au ratat episodul al doilea; nu-i nimic, vine altceva, imediat.

Şi chiar a venit, din păcate. S-a stins Ion Dolănescu; subiect tare, omul nu se mai poate apăra; pe el, deci, adică, pe nefiinţa lui. Mai întîi, să manipulăm reala suferinţă a mamei; "i-aş fi dat inima mea să mai trăiască", spune, în lacrimi, mama Gherghina, iar camera de luat vederi filmează, n-o lasă în durerea ei, la Perşinari, în Dîmboviţa. Trebuie show, nu ne lăsăm: "fosta nevastă, Maria Ciobanu, n-a venit la înmormîntare", "lăutarii i-au cîntat lui Ion Dolănescu pentru ultima dată", zece mii de persoane au participat la funeraliile artistului, înmormîntat cu onoruri militare (!), "îmbrăcat în costum naţional cu cocardă tricoloră", mulţimea "s-a îmbrîncit să filmeze catafalcul cu telefonul mobil", iar geamurile de la Ateneul Român "au fost la un pas să cedeze", o televiziune "naţională" ne confiscă o duminică întreagă, filmînd fiecare detaliu al ceremoniei de înmormîntare; rating-ul, bată-l vina!

Iar în tot acest zgomot asurzitor s-a găsit şi Petre Stoica să treacă la cele veşnice. Pentru unul dintre cei mai mari poeţi contemporani şi traducătorul expresioniştilor germani, la noi (Georg Trakl, în primul rînd), n-a mai fost loc nici măcar de o ştire repezită, acolo. A murit la Jimbolia, avînd alături opera sa impresionantă, Muzeul Presei "Sever Bocu", în faţa unui pahar cu absint la Cafeneaua Apunake. Dar, poate, e mai bine aşa, în linişte, celebrat doar de confraţii săi, în cărţile şi revistele lor săptămînale (cei de la România literară, primii!), lunare, trimestriale, anuale. Petre Stoica nu putea fi subiect de telenovelă; el e temeiul, ceea ce ne rămîne cu adevărat, cînd trebuie să tacă tobele, clapele, ţiterele, ţambalul, acordeonul: nu e loc (şi timp) de ele la Jimbolia, "într-un sat oarecare" (Bulbucata), cum spune Poetul în "Precizări pentru toate agenţiile de presă din lume": "Deşi sînt laureat al Premiului Nobel/ deşi fac parte din clubul milionarilor/ deşi mă bucur de toate privilegiile de care/ se bucurau maharadjahii cîndva/ prefer să trăiesc într-un sat oarecare/ plasat la marginea continentului aici/ cuvintele rachiurile şi supa de chimen/ mai păstrează acea savoare de pe vremea lui Noe/ să dau şi alte explicaţii cred că nu e nevoie".

Distanţe? Cum e aceea între maneaua divei nervoase şi poezia adevărată, astfel, nici mai mult, dar nici mai puţin decît atît: "Manevrele de toamnă vor arăta/ cît de supli suntem în rezolvarea problemelor vitale/ vor arăta că ştim să extragem esenţe subtile din haosul splinei moarte/ vom arăta că ştim să aducem simetrie în franjurii ignoranţei/ vom arăta că ştim să uităm siluetele crucificaţilor/ acolo sub clopotniţa gerului/ vom arăta că suntem vameşi la graniţa/ dintre somn şi nimic" (Vameşi la graniţa dintre somn şi nimic); versus: "Un băiat din Reşiţa/ A ajuns pe la Bucale/ Şi s-a ataşat de-o divă/ La o cursă de motoare/ Ea o tipă cu mulţi bani/ Şi mult mai mare de ani/ S-a îndrăgostit de Dani/ Fără să conteze banii/ Ea aranjată frumos/ în campanii de folos/ Pentru ajutarea ţării/ Şi alungarea ţigării/ El un bun ecologist/ Şi cu suflet de artist/ S-a îndrăgostit de ea/ Pe nume Mihaela". Refren: "Dragostea vîrstă nu are/ iubirea noastră-i prea mare/ Ne iubim noapte de noapte/ Cu toţi paparazzi-n spate!", cum au compus, subtil ironic, doi "matinali" de la un post de radio, lansînd un nou hit naţional şi universal. Ei, cum rămîne? Cu noul serial, "Agentul 007", fireşte. La români.