Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Polemici:
Realitate şi bibliografie de Alexandru Dobrescu

În România literară, nr. 41, din 19 octombrie a.c., d-na Daniela Dumbravă ne în­şti­­inţează că Nicolae Milescu nu a plagiat. Şi bucuria produsă de vestea bună m-a făcut să uit, în prima clipă, o serie de amă­nunte din cuprinsul articolului întins pe o pagină şi ju­­mă­­­­ta­te de revistă. Inclusiv faptul că el a fost construit ca o replică la puţinele rânduri pe ca­re s-a întâmplat să le consacru uneia din­tre lucrările spă­ta­rului în primul volum din Cor­­sa­rii minţii. Istoria ilustrată a plagatu­lui la români (E­mo­lis, 2007). Îmi permiteam a­co­lo să alătur câteva pasaje din Descrierea Chinei (în traducerea lui Corneliu Bărbulescu du­­pă ediţia de la Kazan, 1910) cu paragra­fele corespunzătoare din Novus Atlas Sinensis de Mar­­tino Martini, aflat în bagajele lui Mi­lescu pe durata soliei în China, şi, după ce sem­­na­lam intervenţiile românului în textul iezuitului, limitate cu deosebire la rotunjiri de ci­fre, la dis­pu­nerea frazelor într-o altă ordine şi la elimi­narea detaliilor ce-i puteau decon­spi­ra izvorul de căpetenie, să constat - pe urmele englezului J. F. Baddeley şi ale românului P. P. Pana­ites­cu - că scrierea învăţatului moldoveam se bizuia pe explo­ra­rea cărţilor, nu a re­a­lităţilor. Atât şi nimic mai mult.
Hotărâtă să demonstreze "scurt, precis şi, sper, definitiv", cum se exprimă, că a­de­vărul se află exact la antipod, d-na Dumbravă nici nu bagă de seamă că termenul "pla­gi­at", în jurul căruia e ţesută întinsa punere la punct, lipseşte din pa­ginile subsemnatului de­spre Milescu. Asta nu o împiedică să-şi presare intervenţia cu a­precieri dintre cele mai o­norante, plasând dintru început Corsarii minţii (un titlu "demn de piraţii ideilor lipsite de anvergură"), printre "producţiile pseudo-ştiin­ţi­fi­ce", a­par­ţinătoare "lite­ra­­turii de con­sum", definindu-mi metoda de lucru drept "un mi­me­­tism e­xe­getic complet di­­sonant, mai precis după ureche", descoperind - în dispreţul lă­mu­ri­rilor din Avertis­men­tul cărţii - in­tenţia nu tocmai nobilă a autorului de a-şi "de­nun­ţa per­sonajele" şi în­doindu-se, în final, de "ca­pacitatea Domniei Sale (a mea, adică) de a se do­cumenta şi de a-şi verifica cu acribie sursele pe care pretinde că le controlează".
N-am să pretind că autoarea îmi va fi citit cartea pe fugă ori n-o va fi citit deloc, de­­şi ar cam fi argumente în acest sens. Mă tem însă că vorbim limbi diferite, ceea ce naş­te inevitabile neînţelegeri şi confuzii. Eu m-am referit exclusiv la Descrierea Chi­nei în ver­siu­­nea editată în 1910 şi la modul ei de alcătuire, în vreme ce dumneaei vorbeşte siste­ma­tic de ansamblul scrieri­lor lui Milescu legate de misiunea în China. Eu am citit textele în o­­glin­dă şi am tras con­clu­­zii din flagranta lor asemănare, pe când dum­nea­ei dă foarte largi ocoluri subiectului, lan­sând ­de pe îndepărtata orbită sugestii bibliogra­fi­ce gra­tuite. I­ta­­­lie­nii obişnuiesc să numească asta fare la mosca cocchiera. Ce relevanţă au, bu­­năoa­ră, în pri­vinţa gra­du­lui de fidelitate al tradu­ce­rilor lui Milescu din Martini "is­toria litera­tu­­rii o­de­­porice eu­ro­pene în secolul al XVII-lea, istoria diplomaţiei ru­so-man­ciu­riene în pri­ma pe­rioadă a di­nastiei Ch'ing (1644-1911), istoria difuziunii pro­duc­ţiei culturale a in­telec­tua­lităţii mos­covite în pe­ri­oa­da pre-petrină, istoria descrierilor şi a car­tografiei eu­ro­­pe­ne re­­zervate Asiei nord-orientale în pe­rioada premergătoare compi­la­ţiilor reunite în vo­­lume ca cele ale lui Nicolaas Witsen, Noord en Oost Tartarye (Am­ster­dam 1697, 1705), Jean-Bap­tiste du Halde, Description gé­­ographique, historique, chrono­lo­­­gi­que, po­litique et phy­­si­que de l'Empire de la Chine et de la Tartarie Chinoise, Paris 1735, vol. I-IV, in-fş, la Ha­ye 1736, vol. I-IV), Adam Brand, Ides Evert Ysbrand, Rela­tion du Vo­yage de M. E­VERT IS­BRAND, Envoyé de Sa Ma­jesté Czarienne a l'Empereur de la Chine en 1692, etc"? Fi­reş­te că nici una. Dar putea altfel autoarea să exerseze ceea ce de­numeşte a­şa de plastic locu­ţiu­nea italiană şi să afirme apoi, cu o gravitate prăpăstioasă, că proce­da­rea sub­­sem­­natu­lui "de­­ranjează complet discipline pe care nici măcar nu le bă­nu­ieşte"? (În­tr-o pa­ran­te­ză fie zis, pe Witsen îl chema de acasă Ni­colaes, opul său ieşise întâia dată de sub ti­par în 1692, iar e­di­ţia secundă, din 1705, mult dezvoltată, a­vea do­uă volume; cât despre re­­laţia de că­lă­to­rie a lui Evert Isbrand, tipărită la Amsterdam în 1699 de Adam Brand, ea se chema Re­la­tion du voyage de Mr. Evert Is­brand, Envoyé de Sa Ma­jesté Cza­rienne ŕ l'Empereur de la Chine, en 1692, 93, et 94.)
D-na Dumbravă are o viziune precumpănitor bibliografică asupra lumii, reducând cunoaşterea realităţilor la stăpânirea exegeticii. De aceea, orice afirmaţie neîn­so­ţită cu o ar­­mată de referinţe devine în ochii săi "pseudo-ştiinţă". Şi, tot de aceea, nu sca­pă vreo o­ca­­­­zie de a-şi împăna compunerile cu şi­ruri de titluri, unele cu rost, altele fără. Se prea poa­te ca per­soa­­ne­le cărora se a­dresează să fie impre­sionate de trimite­rile la Witsen, du Halde şi Evert Is­brand, de tran­scri­erea în alfabet latin a titlurilor ra­poartelor compuse de Mi­les­cu în ru­seşte ori a izvoa­relor chinezeşti folosite de Martini (tot în paranteză fie spus, dacă se fa­ce trimitere la "Da Ming yitong zhi, Geografia oficială a Im­periului Chinez în peri­oa­da di­nas­tiei Ming, serie de volume coordonate de către Li Xian, Guangyu ji, Ge­o­gra­fia Im­­pe­­riului Chinez şi a naţiunilor vecine, în perioada di­nas­ti­ei Ming, de Lu Ying­yang etc.", una din 1461, cealaltă din 1600, nu văd de ce n-au fost reproduse din acelaşi loc şi ur­­­­mă­toa­­rele: Guang­yu kao, Geografia dell'Impero Cinese du­ran­­te la dinastia Ming e dei pa­e­si adiacenti, 1595; Guangyu tu, Geografia dell'Impero Cinese du­ran­te la di­nas­tia Ming e dei paesi adiacenti de Luo Hong­xia, tipărită în 7 ediţii între 1541 şi 1579; Guan­g­­­­zhi yi, Ge­o­­gra­fia dell'Impero Ci­nese du­ran­te la dinastia Ming de Wang Shixing, 1644; Huang­­­yu kao, Geografia dell'Im­­pero Ci­nese du­ran­te la dinastia Ming de Zhang Tianfu, 1588; sau Huang Ming zhifang ditu, Geografia dell'Impero Cinese du­ran­te la di­nastia Ming e dei paesi adi­a­cen­ti de Chen Zushou, 1635-1636 - v. Martino Martini, O­pe­ra om­nia, vo­lume III, Novus Atlas Sinensis, tomo primo, Trento, 2002, pp. 10-11). În­­să par­­tici­pa­rea lor e­fectivă la clarificarea raporturilor spătarului cu textul iezuitului este nulă.
În spiritul propriei metode, salutară - pe cât înţeleg - şi întrucât nu "tulbu­ră" li­niş­tea mulţimii de dis­cipline aşa de grav contrariate de mine, d-na Dumbravă îmi reproşează necunoaşterea bi­blio­gra­fiei recente: "între exegeza lui John F. Baddeley (1919) şi ul­ti­me­le articole inter­naţio­nale referitoare la călătoria lui Nicolae Milescu în China (2000), dl Al. Dobrescu nu cu­noaşte decât monografia lui P. P. Panaitescu, Nicolas Spathar Mi­les­cu (1636-1708) pu­­­­blicată în anul 1925 şi, cel mult, articolul istoricului C-tin Giurescu din 1927". Între pu­­­­ţi­ne­le mele idei fixe, de care e prea târziu să mă lepăd, un loc de frunte îl ocupă cre­din­ţa că a scrie nu înseamnă a pu­ne pe hâr­tie tot ce ai citit. Pope credea la fel, nu­mai că o spunea in­­comparabil mai frumos: "For ever reading, never be to read." De a­ceea nu am conside­rat necesar să trimit la studii ce aveau doar o legătură tangenţială cu te­ma a­lea­să, aşadar nici la "ul­time­le articole in­ter­na­ţionale referitoare la călătoria lui Ni­co­lae Mi­les­­­cu în Chi­na". Corsarii min­ţii nu e, cum şi-ar fi do­rit pro­ba­bil d-na Dum­bravă, o bibliografie ex­ha­us­tivă, eventual adno­tată, ci o succesiune istorică de comparaţii de tex­te, în ma­jori­ta­te su­fi­cient de e­loc­­vente ca să mai aibă trebuinţă, pentru a sta în pi­cioa­re, de proptele ex­pli­ca­ti­ve. De oarecari explicaţii aveau, în schimb, nevoie modificările intro­du­se de copia­tori, o­m­­i­siunile şi adaosurile, dispunerea frazelor într-o ordine diferită de a ori­gi­nalelor şi, nu în ul­­­timul rând - epidemica lor "amnezie" în privinţa identităţii adevă­ra­ţilor autori. Lor le-am acordat cuvenita întâietate, nu subsolurilor epatante.
Ignorând obiectul real al istoriei mele, dar perseverând în a-mi atribui unul ză­mis­lit în retortele imaginaţiei proprii, nu e de mirare că d-na Dumbravă se simte liberă să-mi impute orice i se năzare. Astfel, după ce înşiruie, într-o transcripţie fonetică apro­ximativă, titlurile originale ale rapoartelor întocmite de Milescu, dumneaei sugerează că aş fi negat însăşi paternitatea spătarului asupra acestora. Şi, scandalizată de grozava desco­pe­­rire, mă stri­veşte sub ar­gu­mentul autorităţii... intercontinentale: "Un ele­men­tar calcul ma­tematic ne pre­cizează că aces­te documente însumează 467 de pagini, pe care o istorio­grafie inter­na­ţională transconti­nen­tală (Rusia, America, Japonia, Italia, An­glia, China, Ger­­­mania etc.) o (sic!) atribuie lui Ni­colae Milescu fără absolut nici un e­chi­voc, mai pre­cis în cro­no­­logia pe care dl Alexandru Dobrescu nu mai reuşeşte să o con­tro­leze biblio­gra­fic". Mo­lipsit de nemărginita bună-credinţă a d-nei Dumbravă, nimic
n-ar trebui să mă o­preas­că a-i im­puta, la rându-mi, că se îndoieşte - deşi înscrisul de pe splendida copertă a ediţiei prin­ceps o con­tra­zice, iar "o istoriografie internaţio­nală transcontinentală (Rusia, Ame­ri­ca, Ja­­po­nia, Italia, An­glia, Chi­­na, Ger­­mania, etc.)" îl ia, fără excepţie, în serios de trei vea­­curi şi jumă­ta­te - de paternitatea lui Mar­­ti­ni a­­supra Noului A­tlas.
Însă n-o voi face. Voi observa, în compensaţie, că fraza din Baddeley, reprodu­să în­tr-o notă ca semn de categorică recunoaştere a interesului ştiinţific al Descrierii lui Mi­lescu, se re­feră, de fapt, la istoria externă a scrierii, nu la valoarea ei intrinsecă. Dacă ar fi avut pacienţa de a trece pe pagina următoare (209), d-na Dumbravă ar fi descoperit, fără doar şi poate, şi rân­durile de mai jos, pe care, cu obiectivitatea ce-i stă mereu alături, le-ar fi citat negreşit:
"The work is attributed unhesitatingly to Spathary; not one hint appears to the contrary. Yet, after a painstaking comparison, I am compelled to state that, with the ex­ception of two short chapters (IV. and V.) and a page or shorter passage here and there, this Russian Description of China is from beginning to end a translation, generally word for word, from the text of the famous Jesuit Martini's Atlas of China, first printed in Latin in 1655, at Amsterdam, in Blaeu's Atlas, and later in others editions of that great work in German and in Dutch."
Altminteri, nu am decât să-mi exprim sincera părere de rău că, ocupată până peste cap să îngroape paginile mele sub avalanşe bibliografice, d-na Dumbravă nu a mai găsit ră­­gaz să-şi coboare privirile asupra textelor propriu-zise şi să lămurească singura pro­ble­mă cu adevărat "în chestie", anume natura şi dimen­siu­ni­le pre­face­rilor suferite de opera lui Mar­tini în tălmăcirea lui Milescu. Oricâtă bunăvoinţă aş avea, mi-e peste puteri să in­clud în ca­te­goria demonstraţiilor "scurte, precise şi, sper, definitive" cele câ­te­va afirmaţii stre­curate pe durata "e­xe­­­cuţiei", care spun, toate, unul şi acelaşi lu­cru: că traducerea lui Mi­­­­les­cu din Martini este "una compilativă, nu literală, specifică volumelor referitoare la A­sia de Nord şi la China în secolele XVII-XVIII". Aştept, de aceea, cu nedisimulat in­te­res dovedirea cu căr­ţile pe masă a acestei aserţiuni, mai ales că d-na Dumbravă abia ce a terminat de redactat - precum se confe­sea­ză undeva - "un capitol care anticipează o pri­mă evaluare ştiinţifică a misiunii lui Nicolae Milescu în Asia nord-orientală", unde a pro­ce­dat la "confruntarea Opisanija Kitay cu Atlas Extremae Asiae sive Sinarum Imperii Ge­ographica Descriptio a lui Martino Martini".

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara