Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Prepeleac:
Reflexe pariziene VI de Constantin Ţoiu


Joi, unsprezece iulie, pe la amiază, mă întorc de la Bordeaux la Paris cu T.G.V.-ul, trenul de mare viteză. Incomodat de un tânăr american care şade pe un fotoliu alăturat şi doarme pe el de oboseală, prăbuşindu-se din când în când peste mine la vreo smucitură mai mare a vagonului, mă hotărăsc să mă mut pe un fotoliu liber ceva mai departe, să scap de individ... În scurtele sale treziri somnoroase, printre mormăieli cu greu desluşite, intru în vorbă cu el. Aşa aflu că vine de la graniţa Spaniei, de la Henday, unde am vrut şi eu să ajung, dar renunţasem din cauza ploilor abundente căzute în zona Pirineilor.
E un turist ca toţi turiştii din lume. Visul lui e să ajungă la Paris. Ar vedea întâia oară oraşul despre care până şi un american ştie că este fala lumii întregi. Ca european, într-unul din momentele când pasagerul pare mai lucid, îl întreb cam ce idee are el despre Paris şi dacă ar putea să-mi spună ceva despre acest oraş. Mă fac că şi eu merg acolo pentru prima dată. Acum, fie că vorbele sunt ale lui - ceea ce n-aş crede - fie că reproduce lucrul de care a auzit ori citit, ori îl ştie din vreun film, - precis că dintr-un film - stă, se gândeşte, se scarpină în chica lui roşcată şi debitează mecanic cu un accent imposibil, - transcriu fonetic, pe româneşte: şampagne... şampignon... şampelizée... Râd, fără să vreau, aprobând, ca şi cum altă definiţie mai bună nici că se putea... Pe urmă, trenul trecând ca o vijelie de oraşul Tours, tânărul se prăvăleşte din nou în somnul său adânc pe care un insomniac ca mine nu poate decât să-l admire... Loviturile însă pe care le primesc la clătinăturile mai bruşte, mă silesc în cele din urmă să mă mut de lângă el şi să mă aşez pe fotoliul gol, orientat în direcţia mersului, ceea ce e şi mai comod. Instalându-mă bine, încerc să închid ochii. Zadarnic. Atunci, cum îmi întorc ochii spre dreapta, spre fotoliul gol de alături, de lângă geam, văd pe măsuţa trasă în afară ca pentru lectură o carte foarte groasă, răscoaptă, umflată, ca salvată de la o inundaţie în care a zăcut zile în şir. Trag mai atent cu coada ochiului, mă sucesc în fel şi chip să văd ce carte e, autorul, titlul... Degeaba. Nu desluşesc nimic. Roman poliţist nu poate fi. Nu aşa arată o carte de citit în tren. În primul rând că nu ar fi un volum atât de gros; şi chiar dacă ar fi, o carte poliţistă, oricât de palpitantă, nu se citeşte într-un asemenea hal de uzură. Într-adevăr, pare un volum nu citit,... ci arhicitit, arhibuchisit, ronţăit, rumegat, mestecat şi iar rumegat, trecut prin mâinile a mii şi mii de cititori, dacă nu şi mai mult, generaţii întregi de-a lungul a cel puţin un secol. Cum ar arăta o carte editată de pe la 1695... 1746, cu celuloza crescută, revărsată ca un cozonac, având forma unei femele de mic mamifer gata să fete. Mă uit. Iar mă uit. Ce naiba o fi?!... Privind cu luare aminte în jur, ca un hoţ prudent, nu cumva să fie prins asupra faptului, întind mâna, apuc cartea, care se lasă repede şi uşor luată în posesie, ca şi cum ea, de fapt, atât aştepta... Nu m-aş mira să fie biblia vreunui mormon în drum spre Paris...
Este ULISE!... Aşa ceva nu se poate citi în tren, îmi zic. Nu se poate. Imposibil. Ilizibil. Incocoşibil... Intramontan... Intravenos! maimuţăresc absurdul adjectival al omului din Dublin. Răsfoind cartea gravidă de atâta lectură, paginile ei, de atâtea ori întoarse, se derulează singure de la sine, subliniate des cu un creion albastru, fraze întregi. Ce să subliniezi în Joyce? Sunt sigur că e cartea unui babalâc bezmetic... În clipa aceea, o voce răsună deasupra capului meu: Hello! E un tânăr înalt, frumos ca un actor de cinema, care se scuză că mă deranjează, - a fost la restaurant. Bănuindu-mă probabil un cunoscător, râde complice la mine în timp ce se aşează la locul lui... Apoi, văzându-mă că tac încurcat cu volumul în faţă, zice de politeţe... îmi spune în engleza lui turistică de student american străbătând Franţa în T.G.V. ca gândul: Really,...Bloom is very... very... stark!...

(va urma)