Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Remix de generaţie de Marius Chivu


Elena Vlădăreanu este o tînără poetă care, literar vorbind, a crescut vizibil de la o carte la alta. Sînt diferenţe notabile între volumele ei - din confesiunile doamnei m., (carmen, 2002), pagini (Timpul/Vinea, 2002) şi fisuri (Pontica, 2003) - şi era de aşteptat să dea lovitura cu noua carte. Dar, ca o trupă care se degustă prea repede cu succesul, cel mai recent volum al poetei este unul ,comercial". Elena Vlădăreanu face jurnalism de ani buni, este o cenaclistă fidelă şi se simte bine în mijlocul publicului, acolo unde comunică direct şi imediat. Ştie pe ce butoane să apese pentru a interesa publicul şi e destul de inteligentă pentru a face show într-o carte în care poezia bună performează de la sine la un nivel nu mult peste medie, dar exact atît cît pretenţiile să fie acoperite.

Playlist-ul nu prevede însă şi revelaţii.

În primul rînd, nivelul aşa-zis ideologic al cărţii. Titlul este relevant doar pentru intenţiile autoarei, căci cele zece poeme nu au nici o legătură directă cu ideea de Europa, referent aproape neglijabil, element strategic pentru un captatio tare. Poezia se vrea de atitudine şi de protest în virtutea ideii că tinerii sînt (social şi politic) nonconformiştii oricărei societăţi. Numai că acest tip de discurs este epuizat nu din motive politice, dar pentru că e facil şi nu oferă variaţie estetică pe termen lung. Un Ianuş şi, să zicem, o Esinencu sînt de ajuns pentru ambele maluri ale Prutului, cu toate că discursul public de la noi nu satisface nevoia (firească) de euroscepticism. Poeta nu este convingătoare şi pentru că atitudinea, schematică, pare de împrumut, dar şi pentru că substratul politic e foarte subţire. Cînd Joyce se lamenteză că nu se poate trezi din coşmarul istoriei, fraza îţi dă fiori, dar cînd Elena Vlădăreanu spune că ,istoria e o bucată de zid/ într-un oraş din centrul europei" te gîndeşti că da, la o adică şi asta poate fi o metaforă. Tema e prea mare, nu e asimilată şi mesajul cărţii rămîne suspendat. Două poeme la început şi ici-colo cîte un vers timid în secţiunea care dă şi titlul cărţii e prea puţin. Europa nu e îngropată în versuri funerare, e mai degrabă lăsată să zacă departe de cimitir.

Apoi, toate tendinţele şi topoii poeziei generaţiei sînt de găsit în poemele europei: micile traume ale copilăriei, convieţuirea chinuită cu realitatea, sila de real, mizerabilismul cotidianului, sexualitatea alienantă, tendinţele suicidale şi incestuoase, solitudinea urbană, revolta socială & religioasă (un accent distinct: conflictul religios de cult), renegarea patriei ş.a. Fie poetei i-au luat-o alţii înainte, fie nu îşi delimitează prea clar culoarul pe care să concureze. Senzaţia e, oricum, de déjŕ-lu şi, atunci, versurile riscă fanarea. Pentru că, în acest volum, Elena Vlădăreanu are cîte ceva de la toţi colegii ei de generaţie, rămînînd prea puţin din ea însăşi: românia. fin de sičcle este un cover după Marius Ianuş în varianta soft, a patra scrisoare către nikos sau turcoaz sînt poeme pe care, de fapt, le-am mai citit la Domnica Drumea (,sîngele meu e cald şi miroase/ uneori curge în cheaguri/ atunci mi-e teamă etc..."), ce se ascunde sub piele sau oraşul sînt poeme-tribut aduse lui Teodor Dună (,tata rînjeşte/ pe mîini îi cad picuri de sînge/ sau bale/ e singur tatăl meu/ în faşa lui un zid înalt pînă la cer şi alb etc...")... Autenticitatea poeziei ei ţine, mai degrabă, de discurs, dar numai în măsura în care acesta confirmă şi susţine nişte tendinţe de generaţie. Nu ştiu cine pe cine a influenţat, e clar însă că influenţele - multe, poate, involuntare - sînt puternice şi tind mai mult să apropie decît să facă diferenţa. Trebuie să citeşti atent volumele precedente ale poetei pentru a-i decela vocea în această nouă carte prea puţin închegată, scrisă la răscruce de cenacluri şi întîlniri literare, cu versuri cel puţin onorabile dar comune (în sensul poeticii colective) şi, deci, previzibile.

Cînd îşi lasă exuberanţa pe mîna răbdării, Elena Vlădăreanu trece dincolo de orice generaţie, singură cu sine şi cu ce are de spus. Sînt cîteva astfel de momente care însufleţesc lectura şi te lasă să întrevezi ce ar fi putut ieşi dacă poeta ar fi luat puţină distanţă. La polul opus toate versurile sanguine, ale simbolismului visceral, în general, cu vomă şi menstruaţie ţintesc deja un efect banal (cum e şi folosirea în exces a cuvîntului ,şobolan") şi nu cred că mai impresionează pe nimeni dispus deja să deschidă o carte a unui tînăr poet. Limbajul tare s-a cam trezit şi nu mai face decît să mimeze fronda, căci repetiţia oricărui nonconformism produce saturaţie, se clişeizează şi creează imunitate.

În concluzie, poezia Elenei Vlădăreanu nu excelează prin mărci distincte şi merge pe drumuri prea la vedere lăsîndu-ţi cumva impresia unui remix de generaţie, totuşi, nu vreau să se înţeleagă că, abordată cu o privire mai puţin contextualizată, ar dezamăgi şi că nu e nimic de citit aici: sînt destule momente de poezie bună în această carte, tensionată temperat cu cîteva imagini puternice şi nu doar prin aportul limbajului. E sigur că cei mai mulţi vor citi cu plăcere europa. zece cîntece funerare, dar nu ştiu cît îi vor rămîne şi fideli.


Copilării erotice
Ultima năzbîtie literară a lui Robert Şerban,

Barzaconiile, e o suită de întîmplări ca nişte anecdote din vremea în care cei mari cuvîntau lucruri greu de înţeles, iar copilul Robert se confrunta cu sentimentele bizare ale inimii şi corpului. Fetele de la grădiniţă, tovarăşii de joacă, părinţii, prietenii sau vecinii, iată o lume plină de vorbe, gesturi şi manifestări ambigue care îi produce copilului mirare şi îl acaparează într-o fascinantă confruntare. Copilul sărută fetiţele la grădiniţă, dar se teme de ele, îi ascultă pe cei mari discutînd una-alta, dar nu pricepe aluziile şi subtextul, se joacă cu prietenii de vîrsta lui, dar nu se împacă întotdeauna cu comportamentul lor, are instincte şi începe să simtă diverse lucruri, dar nu înţelege cu adevărat ce i se întîmplă. Copilul e naiv şi curios, iar lumea din jurul lui, cu personajele, întîmplările şi poveştile ei de toată mîna, îşi urmează imperturbabilă un curs firesc, fără să-l dumirească, fără să-l aştepte să priceapă rosturile, lăsîndu-l să se împace singur cu micile lui perplexităţi sentimentale şi erotice. ,Cînd am fost la mare, mie mi-au luat ai mei tot ce am vrut eu... După ce am făcut poze, mama a vrut să-mi dea slipul jos, dar eu m-am ţinut de el şi am plîns, că n-am vrut să mi-l dea. Mama m-a întrebat că anul trecut de ce-am vrut, dar tata i-a zis să mă lase în pace şi să nu mă mai smiorcăie atîta. Mama i-a spus că unde mai vede el alţi copii cu slipul pe ei, dar tata s-a pus pe burtă şi a început să citească dintr-o carte. Eu am alergat la apă şi am adunat scoici şi m-am uitat la o fetiţă care nu avea nimic pe ea. Cînd m-am uitat mai bine, am văzut că fundul ei era pînă la buric. Dup-aia am văzut că toate fetiţele au aşa."

Cele mai mari nedumeriri sînt, firesc, de natură erotică. Diferenţele percepute la fete îl sperie şi îl atrag în egală măsură. Reacţionează imprevizibil pentru că, deşi nu şi-l poate explica, are sentimentul lucrului interzis: ,Eu ştiu ce are Diana acolo, pentru că mi-a arătat-o. A zis că întîi să i-o arăt eu. I-am zis că ea trebuie mai întîi, că e mai mică, dar n-a vrut. Am rugat-o să mi-o arate numai puţin, dar tot n-a vrut, decît dacă ghicesc în ce mînă are banu'. Am ghicit, pentru că ţinea pumnul mai strîns decît celălalt. A zis că trebuie să ghicesc de trei ori. M-am supărat şi am vrut să plec acasă, dar ea s-a pus în faţa uşii şi mi-a spus să stau, că mi-o arată. S-a dus repede în bucătărie să vadă dacă bunica ei e acolo sau e în sufragerie, apoi s-a întors..."

Prea multe nu ar mai fi de spus despre această cărticică frivolă plină de hazul candorii, al cărui singur şi fatal cusur e că se termină prea repede. E însă perfectă pentru un drum cu tramvaiul pînă la serviciu pentru a începe ziua cu zîmbetul pe buze, înduioşat de aceste micro-amintiri din copilăria (erotică) izbitor de asemănătoare cu a fiecăruia dintre noi.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara