Înapoi la pagina curenta

Meridiane:
Richard al III-lea – fețele puterii de Horia Gârbea

În prezentarea personajului Richard al III-lea, Shakespeare este de o remarcabilă consecvență. Atît înHenric al VI-lea partea a III-a, unde apare pentru prima dată, cît și în piesa care îi poartă numele și care este a patra parte a tetralogiei istorice cu care începe opera bardului, Richard, duce de Gloucester și apoi rege – pentru doi ani, două luni și două zile! – este același.
Niciun alt personaj al lui Shakespeare nu e atît de detestabil. Caliban e un sălbatic, dar nu apucă să facă mult rău. Claudius e autorul unei singure crime, ca și Macbeth, restul fiind prin interpuși. Claudius și Macbeth au conștiința păcatului comis și unele remușcări. Iago e un intrigant și la rigoare un ucigaș, dar unul de mize mici. Richard își teoretizează explicit poziția de asasin cu poftă de putere atît în lungul său monolog din Henric al VI-lea, partea a treia, cît și în Richard al III-lea. Și nu doar în celebrul monolog (Azi iarna dezbinării s-a schimbat… ) care deschide piesa1.
Chiar în același act întîi, rămas singur pe scenă, după o ceartă sănătoasă cu rudele reginei, cumnata sa, ca soție a lui Eduard al IV-lea, Richard își expune planul:

Eu sînt tîlhar și eu strig primul „hoții”! 2
Tot ce urzesc în taină, ticălos,
Pun altora, și cît mai rău, în seamă.
Pe Clarence, sigur, eu l-am pus la zdup –
În fața unor proști îi plîng de milă:
Îi cheamă Hastings, Buckingham și Derby,
Iar eu le spun: regina și ai săi
Îl pun pe rege să-i dorească răul.
Ei cred și-mi cer să mă răzbun pe Rivers,
Pe Vaughan și pe Grey. Dar eu citez
Din Biblie: să răspunzi la rău cu bine.
Așa, înveșmîntez pe dracul gol
Cu țoale din proverbele sfințite
Și, cît joc rol de drac, le par un înger.
(I.3.)

Richard al III-lea cuprinde, conform titlului complet, complotul trădător asupra fratelui său Clarence, jalnica ucidere a nepoților săi nevinovați, despotica-i domnie, cu toată curgerea detestabilei lui vieți și mult meritata-i moarte, precum tocmai a fost jucată de trupa Precinstitului Lord Șambelan3. Cititorul sau spectatorul, chiar dacă au scăpat partea a treia din Henric al VI-lea, sînt anunțați la ce trebuie să se aștepte.
Richard vrea să-i înșele pe ceilalți sau, după caz, să-i omoare, pentru a accede la tron. Pe unii îi păcălește. Așa cad victime, acordîndu-i încredrere: fratele său, George de Clarence, Anne de Neville, soție și noră a două dintre victimele lui anterioare, Lordul Șambelan, Hastings, și mai ales Buckingham, care îi este complice voluntar, dîndu-i chiar sfaturi utile pentru atingerea cu cinism a scopului:

Primarul e aproape. Te prefaci
Speriat. Să nu-i vorbești pe loc, amînă.
Să ții o carte sfîntă și să stai
Între doi preoți, bunul meu stăpîn.
Pe-acest temei, le trag eu o cîntare.
Și cînd te vom ruga, s-accepți cu greu.
Fă pe fecioara: spune „nu”, dar arde-o. (III.6.)

Richard îi păcălește și pe nepoții lui, care vor fi uciși, ca ultim obstacol între el și coroană, pe regina Elisabeta căreia-i pețește fiica, așadar propria-i nepoată de frate (dar care îi va reveni ca trofeu lui Richmond, viitorul Henric VII, odată cu regatul), pe primarul Londrei și pe alții mai mărunți.
Sînt însă destui care nu-și fac iluzii în legătură cu el. Semnificativ, pe aceștia nici nu încearcă să-i convingă. Pe regina Elisabeta și pe frații ei îi va înlătura pur și simplu, revenind însă la Elisabeta, cînd va fi nevoie. Pe Margareta de Anjou, soție și mamă a victimelor sale, o ignoră. Ca și pe mama sa, care însă, ca și Margareta, îl blesteamă, după ce regretă că l-a născut:

Așa că du cu tine cel mai greu
Blestem, care, în ziua bătăliei,
Mai mult decît armura să te-apese. (…)
Sînge ai vrut, în sînge vei sfîrși,
Ca viața, moartea în rușine o fi! (IV.4.)

Sub subiectul unei tragedii sîngeroase, și lungi pe deasupra, a doua ca lungime după Hamlet, cu crime la tot pasul, se ascunde, ca deseori la Shakespeare, o comedie. Richard e un bufon care-i păcălește pe aproape toți cei de lîngă el. Iar păcălirea tonților (Anne, Hastings, Buckingham, Elisabeta, în cele din urmă) e sursă de comedie de cînd e teatrul. Richard ar binemerita replica lui Pristanda: „Mare pișicher! Strajnic prefect (adică rege) ar fi ăsta!”. Richard e un demagog mai presus de Cațavencu. Se preface scîrbit de decăderea aristocrației, el fiind cel mai lipsit de manieră, refuză coroana cu o ipocrizie la care e de lăudat Buckingham că nu pufnește în rîs, alături de spectatori:

Vai, pentru ce mă copleșiți cu griji?
Nu-s potrivit pentru măriri și funcții.
Să nu mă luați de încăpățînat,
Dar nu pot și nu vreau să vă fac pofta. (III.7.)

Dar, jucînd teatru în fața altora, Richard însuși devine comic în disperarea lui de a obține puterea și mai ales de a o păstra.

Mi-e frică și de mine? Doar sînt singur.
Richard e drag lui însuși. Eu cu mine.
Un ucigaș pe-aici? Nu-i. Ba sînt eu.
Să fug? De mine? Aș avea motive…
(V.4.)

Ceea ce-l apasă pe Richard nu e conștiința, trezită de fantomele victimelor lui, ci însăși puterea care-l face obsedat de trădare:

Nu este ziuă încă. Hai cu mine.
Pe lîngă corturi vreau să fiu iscoadă,
Să văd cine ar vrea să mă trădeze.
(V.4.)

Ironia supremă a sorții și a lui Shakespeare stă în răsucirea situației și a percepției lui Richard însuși după care chiar regatul rîvnit și greu cucerit se arată mai puțin valoros decît un cal.

Cred că aici, pe front, sînt șase Richmonzi.
Cinci i-am și spintecat în locul lui.
Un cal! Un cal! Regatu-l dau pe-un cal! (V.6)

Contrar unei interpretări curente, Richard nu vrea calul ca să fugă, abandonînd, eventual în schimbul calului, regatul. Ci ca să lupte eficient pînă la capăt, spintecîndu-l pe „al șaselea Richmond”. Deci Richard dorește – foarte subtil, ca totdeauna, paradoxul lui Shakespeare – nu regatul (concret), ci victoria, puterea abstractă. Regatul poate fi, la rigoare, schimbat pe un cal, cu condiția ca el, Richard, să triumfe în cele din urmă. Setea aceasta absolută de putere este tragică, dar și comică, precum avariția lui Harpagon sau Shylock. Măcar Shylock iubește banii la paritate cu propria-i fiică: „Fetița mea! Ducații mei! Fetița!” (Negustorul din Veneția, II.8). La Richard al III-lea, dragostea de putere nu intră în concurență cu nimic. El refuză programatic totul pentru ca alți succesori la tron „să crape”. Seducția e doar un punct în planul de acaparare a domniei:

Un mijloc bun s-o ogoiesc pe tîrfă
E să-i devin deodată soț și tată4.
Și-o să-i devin – nu tocmai din iubire,
Cît pentru planul meu ascuns pe care
Prin mariajul ăsta-l împlinesc.
Dar eu vînd blana, ursu-i în pădure5.
Clarence respiră, Eduard e pe tron.
Întîi să crape și-apoi mă văd domn.
(I.1.)

Niciun alt personaj din cîte a portretizat Shakespeare nu dorește puterea la fel de mult ca Richard de Gloucester. Claudius ucide ca să-și securizeze relația cu Gertrude, Macbeth e împins cu sila către crimă, apoi vrea să-și șteargă urmele (și mîinile de sînge). Richard e un vicios al puterii. Și orice vicios cu patima la vedere este un personaj perfect pentru o comedie. Una dintre fețele puterii este comedia, bancurile cu tirani sînt cele mai gustate. De altfel, Richard al III-lea nu se încheie ca o tragedie, ci strălucește prin happy-end:

Nu guste din recoltele din țară
Cei care pacea vor s-o strice iară.
Războiul este dus, pace-i din plin
Și pace fie-n veci de-acum. Amin!
(V. 7.)

Între piesă istorică și tragedie, Richard al III-lea e o comedie a puterii.

_______
1 Traducerea versurilor, Horia Gârbea, conform William Shakespeare, Richard al III-lea, în Opere, vol. VIII, ediție coordonată de George Volceanov, Ed. Tracus Arte, 2014.
2 În orginal, tot proverbial: I do the wrong, and first begin to brawl – eu fac răul și eu mă văicăresc primul.
3 Conform First Quarto, 1597.
4 E vorba de Anne, fiica lui Warwick „făcătorul” de regi. Aluzia este la Eduard, prințul de Wales, Și probabil la tatăl acestuia, Henric al VI-lea, care-i era Annei socru (father in law). Richard nu l-a ucis pe tatăl Annei, Warwick. În piesa Henric al VI-lea, partea a III-a, Shakespeare prezintă uciderea primilor doi efectiv de către Richard de Gloucester, dar istoricii nu confirmă că i-ar fi omorît el.
5 În original e un proverb echivalent: „ajung la tîrg înaintea calului”.