Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Lecturi la zi:
Romanul unei poete de Irina Marin


Romanul Rodicăi Braga este, în mod vădit, romanul unei poete. O spune, de la întâia pagină, tonul povestirii şi grija pentru cuvântul bine ticluit. Naraţiunea constă în rememorarea unei poveşti de dragoste, a unei "treziri la viaţă", în genul celor din romanele lui D.H. Lawrence, de exemplu. Cum o poveste de dragoste cu greu mai poate aduce ceva nou în planul conţinutului, orice încercare de reactualizare a subiectului trezeşte inevitabil în cititorul "postmodern" senzaţia de "déjà lu" - scena oglinzii, de pildă, aduce ecouri din cel puţin două romane celebre, Madame Bovary şi Amantul doamnei Chatterley. Acesta este, probabil, unul dintre motivele pentru care autoarea a ales o tehnică narativă ce aminteşte de experimentalismul optzecist. Povestea, destul de comună de altfel - Cornelia Tudoran, femeia ce se ofileşte în atmosfera călâie a unui mariage de raison, are revelaţia propriei feminităţi în braţele fermecătorului, dar nestatornicului, Traian Apostol - ajunge la cititor prin intermediul a trei voci: vocea insidioasă a naratorului omniscient, care vede totul, inclusiv gândurile personajelor, vocea ei, a Corneliei Tudoran, şi, în fine, cea mai interesantă dintre cele trei, o voce a conştiinţei, imperativă, scrutătoare, care cheamă la ordine: "Iată-te în faţa oglinzii, Cornelia Tudoran. [...] Priveşte-te, doamnă Tudoran ... O, cum te simţi, cum te prefaci, cum încerci să razi de pe tine arsura unei priviri de bărbat care te-a tulburat. Crezi oare că, reluându-ţi vechile exerciţii, vei repune lucrurile în vechea lor matcă? Haide, reintră în tine, în viaţa pe care ţi-ai confecţionat-o cu habotnicie, ca într-o abaţie izolată de ziduri inexpugnabile!" Din păcate, ceea ce jocul narativ postmodern aduce textului ca tensiune interioară este invalidat de mânuirea inabilă a fluxului informaţiei: sunt momente în carte când se explică prea multe, când se fac prea multe generalizări; sunt unele monologuri interioare prin care transpare cu uşurinţă omniscienţa autoarei.
Stilistic vorbind, întâlnim în romanul Rodicăi Braga o anumită voluptate a limbajului plastic prin care abstractul, mentalul devin palpabile, căpătând contururi obiectuale. Este o scriitură senzuală, în care se simte nevoia organică de a transforma totul, mai ales imponderabilele, în materie densă. Frazele sunt arborescente, bazate pe structuri repetitive, de unde ritmul poematic, senzaţia de reverberaţie amplă până şi a celui mai neînsemnat fapt înregistrat. Există pasaje memorabile, în care temperatura trăirii personajelor îşi găseşte expresia firească în formulări poetice inspirate. Cultivată în exces, această poezie a limbajului riscă, totuşi, să devină simplu manierism.
în ansamblu, impresia pe care o lasă romanul doamnei Braga este aceea a unei cărţi în care formula literară adoptată funcţionează ca pretext pentru manifestarea înzestrării poetice a autoarei.


Rodica Braga, Şi va fi ziua a opta..., Colecţia "Biblioteca Dacia", Seria Roman, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2001, 184 p.