Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Scrisoare din Paris:
Râsul filosofilor de Lucian Raicu

Exclamaţia lui Cioran, într-o înstelată noapte de vară, pe când traversa podul de peste Sena din Place de La Concorde, în automobilul unor prieteni, după ce luaseră împreună până târziu masa în oraş: "şi să-ţi spui că în curând va trebui să părăseşti toate acestea - tout ça". Cuvinte relatate de Christine Tacou într-o lungă emisiune pe France Culture, dedicată deunăzi autorului Tratatului de descompunere (mai participau cu mărturii despre autor Jean D'Ormesson, Gabriel Liiceanu, Gabriel Matzneff). Exclamaţie şocantă pentru un "nihilist" intratabil, pentru un pesimist radical. De natură să modifice puţin, dar într-un fel esenţial, imaginea acreditată. Vorbeam de scriitorii, filozofii care spun "Da" lumii şi de cei care spun "Nu" aceleiaşi lumi. Cioran desigur se înscrie printre cei din urmă, cu un dezgustat "nu" global, dar iată că această "globalitate" comportă nuanţe şi accente care o cam contrazic. Exclamaţia de pe podul de la Concorde nu e deloc neaşteptată. Nihilismul din scrierile lui Cioran nu e sumbru, nu e posomorât, e mai curând - paradoxal - somptuos, spectaculos, luxuriant. Un "nu" rostit cu stil, un frumos şi seducător stil, cum ştiu să-l articuleze doar cei fascinaţi de spectacolul lumii. Pe care n-ar vrea să-l părăsească prea repede.
Am ascultat şi vocea profetului "descompunerii" - fragmente dintr-un interviu. O voce deloc "cavernoasă" - ci firesc precipitată, amestecând pasiunea cu umorul, nu neapărat cu dezgustul, cu imprecaţia, cu sarcasmul. Filozoful negaţiei inclemente trebuie citit altfel, trebuie citit în lumina mai "temperată", mai "paşnică" - în ritmul, în tonalitatea acestei "voci". Anumite cuvinte - transcrise în operă cu o gravă încărcătură, scandaloasă, explozivă - vocea aceasta le rosteşte cu un accent special, ca şi cum le-ar pune între ghilimele, ca şi cum ar vrea să se "joace" cu ele, nu neapărat să le ia în serios până la capăt...
Spune de altfel undeva - şi de mai multe ori - că scrie împotriva sa - scrie pentru a se contesta, a-şi contraria natura... Ar fi de ajuns pentru a submina o lectură univocă a textelor sale. Exclamaţia citată - una de încântare dureroasă faţă de "toate astea, tout ça", faţă de priveliştea oraşului întrezărită la traversarea podului de pe Sena - nu e mai puţin în natura, în autentica sa natură decât atâtea pagini şi cărţi întregi ale sale, saturate de verdicte necruţătoare la adresa lumii, pline de "grozăvii"... Se poate spune că mai tot ce a scris contrazice exclamaţia de încântare, o "hărţuieşte" fără milă şi totuşi, cam bizar, o lasă intactă. Cel puţin sub durata încetinitei traversări a podului de pe Sena, în oraşul pustiu, sub cerul înstelat...
O lectură a lui Cioran invariabil "distructivă", una care "tună şi fulgeră" fără pauze de îngândurare - şi de intensă poezie - este o lectură falsificatoare, mărginită, neinteligentă.

Mărturiile de pe France Culture se opun şi ele, dacă mai era nevoie, unei astfel de lecturi. O persoană inteligentă (traducătorul operei în limba italiană) depune mărturie că "era o plăcere să stai de vorbă cu Cioran", reproduce fraze din conversaţiile cu el - şi o face râzând cu poftă. Frazele sunt uneori "teribile", de pildă aceasta : n-am "făcut" niciodată nimic, nu "fac" nimic, poate doar o prostituată fără de clienţi este la fel de neocupată ca mine... Fraza trebuie - şi desigur nu trebuie - luată "la propriu", înţelegi ce vrea să spună, dar percepi şi distanţa, zâmbetul, teatralitatea din ea... Fraza este emblematică, ea sugerează cum trebuie citit Cioran... Dacă nu ţii seama de această sugestie cazi uşor într-o "lectură" falsă, ce să mai lungim vorba - o "lectură" prostească...

Treceam de curând prin faţa unei importante librării de pe boulevard Saint-Michel, bogată vitrină Cioran, cărţi, manuscrise, fraze decupate, una din ele suna cam aşa: "Am preferat să duc o viaţă de parazit decât să exercit vreo meserie". Punct. Două-trei persoane oprite în faţa vitrinei o citeau pătrunse de respect sau poate de uimire sau poate de revoltă... Cert este că nimeni nu zâmbea... Un exemplu de lectură aşa-numit serioasă, "pătrunsă". De lectură, repet, prostească... Unii comentatori îi citesc aşa toată opera - o citesc ca vai de lume, în crispare, mohoreală, stridenţă.
Martorii de încredere relatează că după ce vorbea, cu fraze "teribile", parcă scoase din cărţile sale, ei bine, Cioran izbucnea în râs, într-un foarte sănătos - şi complice cu interlocutorul - hohot de râs...
Asta parcă, parcă spune ceva... Sau poate nu, mă înşel complet, nu spune nimic, este ceva indiferent şi neimportant, acest râs...
Râsul filozofilor - nu înţelegi nimic din ei dacă nu-ţi răsună în urechi... Uneori un râs de răsfăţ, ca în cazul lui Cioran, încântat de "cât de bine a spus-o", savurând dinainte Efectul.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara