Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Comentarii:
Salvaţi rusoaicele! de Ştefan Cazimir


"Duelul este unul din resortele favorite ale romantico-realiştilor", scrie Vladimir Aleşchin-Uho în foaia "Adevărul", relatînd recenta confruntare cu armele dintre Toderiţă N. N. şi baronul von R. "Vladimir tînguieşte soarta lui Toderiţă, ucis în frunte de către nesuferitul realist von R.; descrie în terminii cei mai patetici minutele sale cele de pe urmă; pune în gura muribundului o dizertaţie despre microcosm şi macrocosm, înşiră nenumărate minciuni supt numele de Spinoza, Platon etc., etc., etc."
Vladimir Aleşchin-Uho, cum înţelegeau lesne cititorii din epocă ai Duducăi Mamuca, era o caricatură transparentă a lui Vasile Alexandrescu-Urechiă, protagonistul nuvelei, Toderiţă N. N., fiind la rîndul lui un autoportret caricatural al lui Hasdeu, cu deosebirea că, în cazul din urmă, şarja nu excludea unele note complezente, tot aşa cum cinismul nu exclude inteligenţa. Student în drept la o universitate din Rusia, personajul îşi propune s-o cucerească pe fiica doamnei la care şade cu chirie într-un timp mai scurt decît obişnuitele trei săptămîni: "Să mă năcăjesc eu 504 ceasuri pentru hatîrul a 3! Aceasta nu se prea potriveşte cu principiile juridice utilitare ale lui Bentham: vrau să creez o şcoală aparte." Scopul va fi atins cu ajutorul acelui "resort favorit" al romantico-realiştilor, denunţat în articolul lui Vladimir Aleşchin-Uho. În timpul unui bal mascat, spre a-i proba fetei pe care vrea s-o seducă dimensiunea eroică a amorului său, tînărul apelează la o stratagemă, instruindu-l corespunzător pe baronul von R.: "Abordeaz-o şi fii scandalos cu dînsa; eu mă voi apropia atunci şi te voi provoca la duel; tu-mi vei da cartea-ţi de Vizită şi eu îţi voi răspunde cu a mea... de la sine se-nţelege că duelul va fi numai imaginar! se cere efectul şi nemica mai mult!" Planul este pus imediat în aplicare, iar "efectul" nu se lasă aşteptat: "Acuma, frumoasa mea privea în mine pe un cavaler din evul mediu gata a-şi jertfi zilele pentru o singură slabă mişcare a mînuţei sale.[...] - Toderiţă! zise cu-nduioşare Mamuca, tu nu trebuie să te baţi, eu nu vreu, eu nu-ţi dau voie.[...] - E cu neputinţă! Onorul mai presus de toate! Fi-voi vrednic de dragostea ta, dacă m-ei vedea tremurînd ş-ascunzîndu-mă dinaintea armei unui om provocat de către mine însumi? - Dar dacă el te va ucide? - Voi peri voios, ducînd cu mine în mormînt credinţa că mor iubit de tine!" În continuare, va fi treaba unui medic să aplice pe fruntea "rănitului" un bandaj monumental, să-i fardeze chipul într-o paloare mortală şi să-l transporte cu trăsura la domiciliu, avînd grijă ca toţi locatarii imobilului să ia cunoştinţă de sîngerosul eveniment: "Prêtez-nous votre secours! O mon Dieu! quel malheur![...] Dar sărmana duducă nici a avut cînd să zărească bine pe cavalerescul său apărător de la balul mascat: ea a leşinat pe pragul uşii, căzînd fără simţiri pe scară". A doua zi, Toderiţă "s-a sculat teafăr din pat, însă n-a ieşit, pentru buna cuviinţă, vro trei zile de acasă şi a păstrat cu statornicie legătura de la cap. Aceste trei zile, sau încalte cîte o jumătate din ele, au fost pentru el un adevărat paradis al lui Mahomet!"
Duduca Mamuca e din 1863. Cu peste un secol mai tîrziu, în revista "Novîi mir", nr. 9-10/1979, apărea un roman de Mihail Ancearov, Samşitovîi les, tranpus în limba română de Ion Covaci şi publicat în 1982 sub titlul Crîngul de cimişir. O parte întinsă a naraţiunii evocă adolescenţa lui Sapojnikov, un şcolar inventiv şi plin de personalitate. Într-o zi băiatul află de la un coleg binevoitor că premianta clasei s-a îndrăgostit de el. "- Vrei s-o salvezi? întrebă Glinski. Eu am mai salvat fete.[...] Doi băieţi se înţeleg. Unul se leagă de fată, celălalt o salvează. Vrei s-o salvezi pe Nikonova? Hai că-i aţin eu calea. - De ce s-o salvez? - Habar n-ai ce le plac eroii. Eu mă iau de ea, tu o salvezi. Numai să fie întuneric. Altfel mă pîrăşte la şcoală." Vorbă lungă, sărăcia omului. Pe o ulicioară dosnică, sub pavăza obscurităţii, Glinski o agresează pe Nikonova, iar Sapojnikov intervine oportun şi temerar; încăierare în toată regula, derbedeul se prăbuşeşte pe caldarîm. Peste cîteva momente, cei trei se reîntîlnesc pe o stradă bine luminată. "Sub un felinar - Glinski, tremurînd, dar întreg şi nevătămat. - De unde aţi apărut, fraţilor? întrebă el cu glas nefiresc. - Cineva s-a legat de mine pe ulicioară, spuse Nikonova tremurînd. Şi Sapojnikov m-a salvat. - Cine era tipul? întrebă Glinski tremurînd. - Nu ştiu, răspunse Sapojnikov tremurînd. - Îmi arăţi şi mie la fizică? întrebă Nikonova. - Îţi arăt, spuse Sapojnikov. Ajunseseră tocmai la magnetism. Inducţia electromagnetică. Magneţi permanenţi şi nepermanenţi."
Identitatea spaţiului rusesc al acţiunii, în Duduca Mamuca şi Crîngul de cimişir, te face vrînd-nevrînd să te gîndeşti la unele constante specific naţionale, dar totodată, dincolo de acestea, la un posibil ritual al mistificărilor simetrice, în care factorul masculin mimează cu aplomb eroismul, iar cel feminin se preface tandru a-l crede. Sub masca fetei idealiste şi naive desluşim însă un zîmbet subţire, cel păcălit cu adevărat fiind cocoşul cu pene false. Maeştrilor contemporani ai diversiunilor de tot felul li se oferă gratis o bună temă de meditaţie.