Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Comentarii Critice:
Scenografia halucinațiilor de Marius Miheţ

Tudor Ganea scrie acum o altă Cazemată, cu planuri ceva mai exigente, dar nu mai puțin dinamică și agresând fantasticul cu stil. Vrajba din Mireni vine, cum altfel?, de la o fată străină, Ana, ce rupe prietenia dintre Stelu și Spirea, până atunci cei doi iubind egal gemenele satului.
Trădat, Stelu taie cu motocultorul localitatea în două, între ai lui și-ai lui Spirea, chiar și cimitirul. Distruge cortul nunții și, din nefericire, stupii. Iar albinele nu mai coboară, rămânând suspendate într-un roi amenințător. Fără aportul lor, florile, salcâmii, lumea, iubirea, dar mai ales mierea, dispar. Radu, un tânăr suferind ce supraviețuiește de cincisprezece ani doar prin mierea produsă aici, e și autorul lumii lor, unul ce-și întâlnește personajele și devine prizonierul comunității, până ce apocalipsa ce scufundă Bucureștii se îmblânzește. Morți și vii, realitatea și ficțiunea se împletesc într-un final numaidecât apoteotic.
Acoperit de flori și miere în călătoria lui fantastă, Stelu poposește în Bucureștiul apocaliptic, încă în destrămare după un cutremur devastator, apoi Radu, autorul, preia poezia alunecării organice, continuată din Cazemata și, din câte se constată, specialitatea lui Ganea. Sedus de fluiditate, realistă sau onirică, de obicei îngemănate, Tudor Ganea face ce vede mai bine: structurile în mișcare și labirinturile, construind și desfăcând realitățile ca un joc lego, lumi ce nu apucă să se așeze pe fundații temeinice pentru că un alt val al exploziilor organice, al alunecărilor stă să-nceapă. De pretutindeni respiră un magic de interferență, despre care toți știu ceva și nimeni până la capăt. Reunirea cuplului Radu-Raisa înaintea procesiunii întregului sat spre mare aduce cu noul Eden: regenerarea prin ficțiune și miere, prin armonizarea exceselor și imaginarului. Orașul învie primind în pântece satul Mireni, după ce „Bucureștiul se amesteca cu Constanța și își contaminau reciproc țesuturile urbane, într-o împletire a arhitecturilor ce-și găsi inversul imaginii în apele mării”. Așa funcționează și societatea. În Miere, cele două orașe, suprapersonaje, unifică în fapt contradicțiile realului. Din păcate, Tudor Ganea vrea uneori de toate în același timp, iar aglomerarea dăunează structurii de rezistență (excesul auctorial, planuri deschise și lăsate în paragină, personaje prea fantomatice).
Tudor Ganea e un artist al sinesteziilor nestăpânite, acțiunea lui lasă urme întunecate, cu radicale schimbări de macaz imagistic. Deja firească pentru tânărul autor, tehnica înregistrează violentarea unui spațiu, creând ramificații cu multiple puncte de intensitate pe care le calmează întotdeauna printr-o integrare dionisiacă în natură. Sub microscop colcăie societăți marginale – cartierul din Cazemata, satul Mireni din Miere – ale căror ieșiri din rutină răsucesc brusc un mecanism psihologic și îmbracă lumea în simboluri eficace. În roman, relațiile dintre erotism și viață, dintre miere și supraviețuire, dintre paradis și infern se condiționează reciproc și ele dovedesc pasiunea lui Ganea pentru descrierea in slow motion a structurilor materiei, fascinația lui pentru organic, pentru senzorialitățile țâșnite brusc, față de fotografierea intimă a apocalipticului. Obsesia originarului, dincolo de toate. Scene desprinse și mixate după Cărtărescu (cel din Orbitor și Nostalgia) și Marquez, fluxul imaginilor și corelarea sistemului oferă în final romanul unei viziuni aflată sub permanenta manipulare a „scenografiei halucinațiilor”.
Un roman de citit împreună cu Cazemata, un autor tot mai sigur pe desprinderea unui sens din mijlocul halucinațiilor.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara