Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cronica Filmului:
Scriitorii şi fantomele de hârtie de Angelo Mitchievici


Scriitorul care se afla în cautarea unui subiect, pe care l-a parasit inspiraţia într-un moment inoportun când trebuie sa înceapa, sa termine etc. un alt op, tot atâtea variaţiuni pe aceeaşi tema a ameninţarii cu moartea... inspiraţiei.

O altă serie de stereotipuri îl prezintă pe scriitor chinuit de fantasmele minţii lui, creând înfrigurat între un amor devastator şi accidentul de maşină care-i va rupe o mână, picioarele sau îi va curma viaţa etc. Ilustrativ poate fi, spre exemplu, Quills (2000) al lui Philip Kaufman, un film despre chinurile creaţiei la propriu şi la figurat ale divinului Marchiz, Marchizul de Sade. O altă serie de stereotipuri, şi ne apropiem de filmul nostru, îl prezintă pe scriitor amestecat într-o crimă, deodată romanul său prost prinde contur, crimele chiar au loc, el devine primul suspect şi mulţi dintre noi au văzut (şi au regretat) Basic Instinct (1992) al lui Paul Verhoeven. Într-adevăr, scriitorul tânjeşte după acţiune ca vampirul după sânge, pentru că adeseori viaţa sa este banală, lipsită de complicaţii, chiar îngrozitor de burgheză (pentru cei cu adevărat norocoşi). În filmul lui Polanski scriitorul este pe jumătate scriitor, pe jumătate editor-corector, un scriitor fantomă în sensul că prelucrează cărţile unor personaje care au maximă vizibilitate, cărţi care se vând în tiraje impresionate tocmai pentru că nu talentul literar vinde, ci personalitatea respectivă. Aici intră discret, pe uşa din dos, scriitorul-fantomă care preface cartea modestă a celebrităţii în-tr-una cu aspiraţii la profunzime. Saint-Simon, cardinalul de Retz? Nu chiar aşa, ceva, mai degrabă, în genul Barack Obama, The Audacity of Hope. Reclaiming the American Dream. ?tim bine că se îmbogăţesc cei care ştiu cum să-şi vândă reţeta succesului, fie ei Barack Obama, Pavel Coruţ etc. Acestui scriitor-fantomă interpretat nuanţat de Ewan McGregor îi este încredinţată biografia prim-ministrului britanic
Adam Lang (Pierce Brosnan), iar la finele lecturii, scriitorul îşi pune mâinile în cap. Gestul destul de elocvent reclamă nespusele litanii critice. (Un singur lucru n-am înţeles aici, cum se citeşte o carte de şase sute de pagini în şase ore, o mică scăpare a scenariului.) Cu materialul clientului scriitorul este gata să facă o altă carte, aşa cum spune el, cuvintele sunt acolo, doar ordinea trebuie schimbată,ceea ce reia butada unui poet discret şi anume că nu există poezii proaste, ci numai poezii neterminate. Iar această ordine se schimbă în momentul în care scriitorul începe să tragă de firul subţire al unor întâmplări bizare, printre care şi moartea predecesorului său în acelaşi rol, biograful, textierul de serviciu al politicianului. Ştim că o parte din biografiile marilor oameni sunt false ca şi aparenţele necesare menţinerii lor la suprafaţa unor ape tulburi. Or, tocmai în astfel de ape tulburi se scaldă Adam Lang. În cele din urmă, scriitorului i se oferă un roman poliţist la pachet cu o melodramă şi un rol important în ele, atât de important încât îl poate califica pentru un deces spectaculos. Lumea burgheză a scriitorului se umple de fantome, de umbre, de mistere, toată recuzita pentru un bun roman, nu doar pentru o carte de memorii. Tinereţea romanţată a politicianului şi anturajul său ascund secrete menite să divulge partea de umbră din viaţa sa, o parte prozaică şi în acelaşi timp esenţială, o parte de care Adam Lang nu doreşte să-şi amintească. Am recunoscut în film abilitatea lui Polanski de a stârni angoasa, o abilitate care-l aduce aproape de Hitchcock, iar dialogurile sunt excelente, atent construite, cu o minuţie care nu este numaidecât relevabilă. Cele care atrag atenţia, cele mai ludice sunt cele dintre scriitor şi Ruth Lang (Olivia Williams), soţia „nefericită" a politicianului, cu care are şi o scurtă, dar interesantă aventură. Abia finalul filmului te face să reconsideri aceste dialoguri, să le cântăreşti dincolo de jocurile de cuvinte, de replicile fermecător-maliţioase care sugerează un joc de poziţie. Rămân stările, angoasa, tatonările, un mind game în cele din urmă pentru că în acest scriitor-fantomă silit să stea mereu în umbra marilor personalităţi se trezeşte un demon ludic, un spirit al scriitorului autentic care caută adevărul, caută „inima" poveştii, singura care o face să trăiască cu adevărat, pentru că nevoia de autenticitate nu aparţine dublurilor, secretarilor personali. Pentru a încasa o sumă importantă de bani ar fi fostsuficient să cosmetizeze romanţa biografică, ceea ce şi face până la un punct. Spiritul detectivistic este unul al scriitorului şi nu al poliţistului care merge pe urmele criminalului, de aici şi felul în care se blochează când lucrurile scapă de sub control. Destul de abil ca să evite sinceritatea cu orice ocazie, scriitorul din el nu poate minţi. Există un singur adevăr şi o singură povestire pe care realizează că nu o va putea relata în carte aşa cum xistă în spatele acestui film mai mulţi Polanski, cel din Cuţitul în apă (1962) sau cel din Repulsion (1965), cel din thriller-ul Frantic (1988), dar şi cel din Chinatown (1974). Regizorul polonez este un subtil creator de atmosferă, spaţul a fost atent selectat, drumuri care duc în pădure, o vilă pe malul mării, cenuşiul pluvial asortat unei serii de griuri, o mare agitată, faleze de nisip, prezenţa bodyguarzilor cu feţele lor pe care se citeşte o brutalitate calmă şi o încăpăţânare de metodist, şi toate acestea cu fiorul de senzualitate lucidă al unei femei care ştie să joace când rolul de teacă, când rolul de cuţit, când vulnerabilă, când puternică. În acest teatru de cameră se joacă partituri rafinate, precum aceea în care femeia iese afară în bătaia ploii pentru a se întoarce devastată să-şi facă loc în patul scriitorului, pentru a reveni cu un cinism fermecător dimineaţa asupra unei pudori vexate. Mai este şi excelentul actor Tom Wilkinson în rolul lui Paul Emmett, universitarul harvardian înrolat în CIA, şi un alt aparent dialog al surzilor, tatonări şi fandări abia sesizabile şi un sentiment al pericolului care vine din lucruri mărunte. Finalul ironic saltă admirabil peste o rezolvare în cheie senzaţionalistă. Nu este nevoie de mai mult decât acele foi care se împrăştie în bătaia vântului, iar scriitorul îşi poate lua locul printre fantome, de data aceasta unele de hârtie.