Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

 
Secvenţe romantice de Dumitru Mureşan


1
îmi spui: aici ne despărţim,
cu noi rămânem fiecare

învinse sufletele se-nfăşoară
şi la pământ încet se lasă

Iar liber, sângele-nspumat
îşi leapădă şeaua lucioasă

Lumina fermentează iar
în ochii-nchişi sub pleoapa arsă

De-a valma carii viermuiesc
în trunchiurile de pe plajă

Ne podidesc auzul lacrimi.
în preajmă marea se înalţă

ca un trofeu de-albastre flamuri,
peste deşert victorioasă.

2
Tu mă conduci într-un ţinut
încă nebănuit de mine

Dincolo de infern şi paradis,
în ţara somnului ce vine

fără să simţi şi te închide
sub clopotul cerului alb

Când te ridici în faţa mării
din locul unde-abia ai stat,

de abur şi de gaz e ţărmul
până-n tărâmul celălalt

3
Tu mă conduci într-un ţinut
de foc în care totul arde

Intrăm ca-ntr-un incendiu roşu
peste nisipurile-ncinse

Flăcări stârnite din senin,
de nimeni, din nimic aprinse

se înmulţesc la nesfârşit,
de vânt necontenit întinse!

Umbrele se evaporă-n amiază.
Nevătămaţi ieşim din foc

stingându-i flăcările-n mare.
Ne-aşteaptă Somnul, în acelaşi loc.
4
Clocotesc scoicile pe mal,
mirosul algelor ca din fiole se revarsă

Marea îmbracă altă haină,
zumzetul valurilor încetează.

Tu dormi. Singura veste despre tine
este însăşi absenţa.

Oglinda care te încape
în rombul ei nepăsător.

Tu dormi în timp ce eu mă rog
zeilor apei pentru tine

Un pictor sunt, tu, muza adormită.
în soare umbrele Iubirii ard.

Tu dormi pe când eu stau de veghe
de mare-ncercuit treptat.

5
Nopţile trec uşor ca nişte aripi.
Ochii au pleoape de nămol.

Somnul sub cerul'nalt de-amiază
zideşte muşuroaie de sobol.

Somnul domneşte peste tot.
Somnul e regele ce umblă gol !

Somnul - imens şi neclintit
arbore-n zarea aburoasă.

Somnul ne-ngenunchează iarăşi,
Somnului, rugăciunea noastră!

6
în zare, mori de vânt fac piruete
şi pier în aerul confuz.

(Respiraţii adânci îşi iau zborul
din pieptul tău, pe ascuns).

Din zare, morile de vânt
ca nişte pajuri vin în zbor.

(Tu dormi fără de vis, adânc
străină de venirea lor).

Cu morile, ca Don Quijote
port un război aiuritor.

(Pe când tu dormi fără de temeri
somnul înviorat de zori).

7
Soarele negru al melancoliei
de după nori, din nou, apare

Marea se face urnă de cenuşă udă,
de orice rău vindecătoare

Culcuşul tău un cuib pustiu
abandonat de păsări pare

Din circul mării, printre gratii
afară, nici un val nu sare.

O, zorii, zorii tainici din colinde
burează-ntruna, fără încetare!

Sub cerul somnului sunt singur iar,
tu iarăşi eşti o umbră, nici cât o arătare.

8
Tu eşti stăpână în acest ţinut
asemeni unui arc profund

Săgeţi aprinse din trecut
dese ca fulgii de ninsoare

iubirea o preschimbă-n cânt,
deşi e numai consolare.

Nenumărate trepte către tine
cobor în somn, ca, la plecare

să urc acelaşi şir de trepte -
pe când mă chemi, râzând, din mare.

Dezmeticindu-mă, mă-ntreb:
tu eşti, ai fost sau mi se pare?

Eşti Dulcineea? Don Quijote sunt?
Rătăcitorul Cavaler sunt oare?