Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Restituiri:
Simone Signoret la Bucureşti de Mihai Sorin Rădulescu

"Bucureştiul posedă şi el un zgârie-nori de inspiraţie riguros românească şsicţ. La Bucureşti, Universitatea din Moscova se numeşte Casa Culturii1. Am fost invitaţi acolo de către ministru2, o femeie fermecătoare şi foarte inteligentă. Ea ne-a anunţat că guvernul ne va da un dineu, că auziseră vorbindu-se de micul supeu de la Moscova şi nu voiau să facă mai puţin bine decât marele frate. Ea ne-a sfătuit să pregătim toate întrebările care voiam, asigurându-ne că vor fi binevenite.
Un cuplu tânăr a venit să ne vadă la hotel. El era francez, ea era româncă; el a venit să facă un reportaj pentru televiziunea franceză, el voia să se căsătorească cu ea şi să o aducă în Franţa. Li se interzicea aceasta. Dacă micul supeu de la Moscova nu a servit decât ca Martin du Gard să fie editat în ruseşte, marele dineu de la Bucureşti a servit cel puţin pentru a permite această căsătorie.
în ajunul plecării noastre am găsit scrisă pe spatele unei foarte frumoase gravuri chinezeşti, rulate în jurul unui bambus, o scrisoare din care nu recopiez decât sfârşitul, pentru a-i respecta fermecătoarea întorsătură a frazei:
Fie ca o mică Simone şi un mic Yves să fie, în viitorul apropiat, frumoasele fructe ale fericirii noastre ai cărei artizani aţi fost. Cuvintele rămân întotdeauna prea slabe pentru a vă mulţumi. Să ştiţi totuşi că urările noastre cele mai bune, sentimentele noastre cele mai frumoase vor fi întotdeauna pentru voi.
Erau semnaţi Plinie Cretu şi Henri Chapuis3, 22 februarie 1957. Gravura este şi ea la Autheuil4, nu foarte departe de capra lui Trnka5. La Bucureşti, am putut să căsătorim - la Praga, am lăsat să putrezească în închisoare.
Anna Pauker a avut mai puţin noroc decât logodnicii noştri. ââEa o duce foarte bine>>, ni s-a răspuns. ââA îmbătrânit mult, se odihneşte>>. Bătrâna revoluţionară ââse odihnea>> cu adevărat.
Anna Pauker la o tribună, d-na Lupescu la cursele de la Chantilly, sărmanul rege Carol în exil, acestea erau actualităţile de dinainte de război la Chézy de Neuilly. Anna Pauker cu părul scurt şi cămăşile de bărbat, d-na Lupescu cu marile sale pălării şi blănurile sale de vulpe, sărmanul rege trist, şi el la Chantilly.
în timpul acestei săptămâni româneşti, în mod vizibil nu am fost singura care să cocheteze cu nostalgia.
Nu am văzut România. Am văzut români. Nu pe ţăranii săraci despre care povesteşte Panait Istrati. Români din Bucureşti, pe care nu trebuia să-i provoci prea mult pentru a-i face să povestească cât era de vesel Bucureştiul, altădată. Era un mic Paris. Ei da ! Cu Garda de Fier, cu alianţa cu Hitler. La Bucureşti, ruşii nu erau iubiţi, ca şi la Varşovia. La Bucureşti nu se luase hotărârea de a deveni socialişti. La Praga, da" (traducere de M.S.R.).
Habent sua fata libelli! Plimbându-mă într-o seară pe malul Senei, dau peste câteva cărţi stivuite, lăsate pentru a fi luate de vreun trecător. Printre ele, un ghid al Macedoniei şi cartea de amintiri a lui Simone Signoret, din care provine pasajul de mai sus. Bucuros de descoperire, le-am recuperat imediat şi peste ani mi se pare că bine am făcut, pentru că din amândouă cărţile am avut ceva interesant de aflat. La nostalgie n'est plus ce qu'elle était (Paris, France Loisirs, 1976 şîn caseta tipografică este 1977ţ) este de fapt o carte de convorbiri, înregistrate de scriitorul Maurice Pons, autor şi al Cuvântului înainte. De pe Internet (site-ul Wikipedia) aflu că acesta s-a născut în 1927, la Strasbourg şi că a publicat zece cărţi, de la începutul anilor '50 şi până astăzi. Cele mai importante: Virginales, Les Saisons, Rosa, Délicieuses frayeurs.
Simone Signoret (1921 - 1985)6 a făcut o vizită la Bucureşti, în februarie 1957, împreună cu soţul ei Yves Montand. Mulţi intelectuali români, pe atunci studenţi, îşi amintesc de concertul susţinut de marele actor şi cântăreţ francez la Sala Floreasca. Este curios însă că recitalul muzical nu este evocat de actriţă, care a lăsat despre vizita sa în România, mărturia de mai sus. Turneul a cuprins ţările din lagărul socialist: înaintea Bucureştilor fuseseră la Moscova, la Varşovia şi la Praga, iar după aceea aveau să poposească la Sofia şi la Belgrad. Orientarea de stânga a soţilor Simone Signoret şi Yves Montand s-a aflat, fireşte, la originea acestei călătorii, dar opţiunea politică nu i-a întunecat marii actriţe privirea critică. Influenţa Moscovei asupra sateliţilor săi nu este ocolită în carte, ci mai degrabă pusă în lumină, cu luciditate şi uneori chiar cu ironie. Este cazul paralelismului dintre supeul la care au participat în capitala sovietică şi dineul din cea românească, cu toate consecinţele lor pozitive: la primul, traducerea lui Roger Martin du Gard în ruseşte, la cel de-al doilea, facilitarea căsătoriei dintre un realizator de televiziune francez şi o româncă. Scrisoarea de mulţumire adresată de aceştia binefăcătorilor lor, ajută la datarea vizitei celor doi actori francezi la Bucureşti. Anul 1957 a fost, după cum se ştie, mai degrabă unul de întărire a represiunii, cu trupele sovietice încă staţionate pe teritoriul românesc. închisorile se umpleau din nou de deţinuţi în acel timp şi întrebarea care se pune este: Ce urmărea cu adevărat acea vizită? Să scoată populaţia din izolare, să dea un semn de atenţie guvernului de la Bucureşti din partea Franţei sau a forţelor de stânga din ţara spre care se îndreptau cu precădere privirile admirative ale intelectualilor din România şi nu numai?
Interpretarea actoricească inteligentă şi expresivă a lui Simone Signoret îşi găseşte ecoul în stilul alert şi spiritual al memoriilor. Actriţa franceză era interesată de soarta "bătrânei revoluţionare" Ana Pauker, despre care i s-a spus că se odihneşte. Cu ironie, Ana Pauker era pusă pe acelaşi plan cu Elena Lupescu şi cu Carol al II-lea: "Anna Pauker la o tribună, d-na Lupescu la cursele de la Chantilly, sărmanul rege Carol în exil, acestea erau actualităţile de dinainte de război la Chézy de Neuilly. Anna Pauker cu părul scurt şi cămăşile de bărbat, d-na Lupescu cu marile sale pălării şi blănurile sale de vulpe, sărmanul rege trist, şi el la Chantilly". Poate că pentru marea actriţă, România era cu adevărat acest amestec nediscriminat de "revoluţie de import" şi de "regalitate eşuată". Este semnificativă distincţia pe care o face între "ţăranii săraci despre care vorbeşte Panait Istrati" şi "românii din Bucureşti, pe care nu trebuia să-i provoci prea mult pentru a-i face să povestească cât era de vesel Bucureştiul, altădată". Formulările scurte folosite de actriţă nu sunt simplificări, ci oglindesc realitatea: "La Bucureşti nu se luase hotărârea de a deveni socialişti".
Volumul de amintiri al marii actriţe mai conţine o referire românească: în legătură cu Elvira Popescu, de care Simone Signoret era legată - după cum o mărturisea ea însăşi - prin sentimente foarte pozitive. Pasajul privitor la colaborarea teatrală dintre cele două personalităţi are în el o ironie blândă. Este vorba de o piesă intitulată Les Sorcieres de Salem (Vrăjitoarele din Salem) de Arthur Miller, în care povestea cuplului Rosenberg e transpusă metaforic într-o intrigă de la sfârşitul secolului al XVII-lea: "...într-o zi, Elvire Popesco ne-a contactat în legătură cu ââo piesă, drrrragă Domnule, drrrragă Doamnă, a unui englez al cărui nume nu îl cunosc, vorbeşte de diavoli şi de păpuşi, nu am citit-o, dar foarrrte frumoasa traducere va fi gata săptămâna viitoarrre şi voi fi ferrrricită ca Dumneavoastră să o citiţi, iar eu să o montez>>. / Cu toată afecţiunea şi admiraţia pe care i le port lui Popesco încerc să o imit. Era nevoie de multă imaginaţie pentru a face o apropiere între ceea ce spunea despre piesă şi ceea ce ştiam despre ea. Totuşi era vorba despre acelaşi obiect. Am constatat aceasta puţin mai târziu, citind un ââcuvânt cu cuvânt>> foarte bine făcut, ajuns la noi prin intermediul lui A.-M.Julien" (p.126).
Expresia "la folie roumaine" apare de câteva ori în acest context, fiind asociată temperamentului Elvirei Popescu: "A monta Vrăjitoarele cu Montand şi cu mine în rolurile Proctor - Rosenberg, în plin război rece, într-un teatru imens, era o idee care ţinea de nebunia românească a Elvirei şi de simţul afacerilor lui Julien. Nebunia românească consta în a crede că un cântăreţ de music-hall şi o vedetă de cinema ar fi capabili să joace o tragedie. Simţul afacerilor consta în a gândi că Montand - Signoret făceau un afiş frumos care risca să atragă lume" (pp.129 - 130).
Probabil că nu era o întâmplare faptul că în acei ani de confruntare ideologică dură între Apus şi Răsărit, tocmai Elvira Popescu, originară dintr-o ţară aflată dincolo de Cortina de Fier, a avut acea iniţiativă. Pentru publicul din ţara natală, actriţa al cărei nume îl poartă o sală a Teatrului Marigny din centrul Parisului, în imediata apropiere a Palatului Elysée, a rămas şi rămâne încă aproape o necunoscută, în orice caz mult mai puţin familiară decât Simone Signoret. Stabilită în anii '20 în capitala Franţei, iată că trei decenii mai târziu, obârşia sa românească nu era uitată de către colegii de breaslă, ceea ce spune ceva despre echilibrul subtil dintre asimilare şi păstrarea identităţii. A rămas Elvira Popescu o metecă? Probabil că tocmai menţinerea acestui specific - provenit de altundeva - a făcut ca atât ea, cât şi marii intelectuali români de la Paris din trecut să se poată afirma cu atât de mult succes.



_____________
1 Casa Scânteii.
2 Constanţa Crăciun.
3 Nu cumva este o eroare şi realizatorul francez se numea Henri Chapier?
4 Nu e vorba de cartierul parizian Auteuil, ci de satul Autheuil-Authouillet din departamentul Eure, la vest de Paris, unde există "le château blanc ou maison du Val", în care au locuit Simone Signoret şi Yves Montand ( vezi pe Internet, site-ul acelei localităţi).
5 Jiri Trnka (1912 - 1969), cineast de animaţie din Cehoslovacia.
6 Despre marea actriţă, vezi Napoleon Toma Iancu, Dicţionarul actorilor de film, Bucureţti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1977, pp.349-350.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara