Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Slavici, managerul nostru de Cosmin Ciotloş

De ce mi-a plăcut - chiar de la primul contact cu pagina - întinsul eseu monografic al lui Daniel Vighi ? Nu vă pot da un răspuns-şperaclu, care să se potrivească şi tuturor motivelor integrale, şi foarte numeroaselor câtimi de justificare. Oricum, spuse de-a valma, lucrurile stau cam aşa: pentru că e o carte dedicată - în pretext - unui autor mai degrabă neprizat în egală măsură de critici şi de cititori; pentru că, transpare limpede, volumul se vrea, cu şanse mari, un bestseller analitic; pentru că, deşi pornirea e dată de un vizibil şi la modă parti-pris localist bănăţean, tezismul nu atinge niciodată înălţimi deranjante; pentru că redresează defazajele temporale după alte criterii decât cele istorice folosite de Jan Kott în celebrul său studiu despre Shakespeare; pentru că Vighi e speculativ până la Dumnezeu (şi, o dată ajuns acolo, rămâne la fel); pentru că ia în piept riscul de a nu fi acceptat de tinerii de stânga, vorbind inteligent despre capitalism; pentru că nu se serveşte de locurile comune ale teoriei literare, ci de proprietăţile individiale şi inalienabile ale economiei politice.
Mai mult sau mai puţin, în doze de concentraţii variabile, despre asta e vorba în proaspăt apăruta carte Onoarea şi onorariul. Ştim prea bine, încă de pe vremea indigestelor comentarii şcolare, că personalitatea auctorială a lui Ioan Slavici se defineşte cumva în funcţie de o temă financiară. Că e vorba despre agonisirea treptată şi minuţios urmărită, că e vorba despre afaceri ilicite de mafie western sau de găsirea - perdantă până la final - a vreunei comori, e mai puţin important. Cum de - atunci - nimeni n-a pus în cazul său decât problema bătrânicios morală & ipocrit religioasă a dezumanizării prin bani ? Nu şi pe aceea a reţelei de circulaţie a monedei, a tipului de investiţie făcut, a legităţilor şi algoritmilor economici. Explicaţii pentru această lipsă există şi nu sunt deloc dificil de bănuit: prejudecăţi etice pe de-o parte, tabuuri politice pe de alta.
Să revenim însă la Daniel Vighi şi la remarcabila sa desţelenire critică. Faţă de toate celelalte provincii româneşti, observă el, Banatul a dezvoltat de timpuriu o matrice mentalitară capitalistă. Nearistocratică. Nesupusă. Middle class. Remarca e plauzibilă, fie şi la o succintă examinare istorică sau etnologică a zonei. Dar dacă luăm în calcul lumea din proze ca Mara, Budulea Taichii, Popa Tanda ? Rezultatul e cam acelaşi, numai că mult mai spectaculos ca substanţă, mai paradoxal ca argumentare. Într-o tradiţie literară românească majoritar romantică şi deseori aservită ideii de supravieţuire (vezi omniprezentul ciocoi care vertebrează multe din romanele începuturilor sau mitul intelectualului sărac şi inadaptat), apariţii stenice, energice ca Dinicu Golescu, Ion Ghica, Ion Popovici Bănăţeanul sau Slavici sunt mostre de-a dreptul exotice. Iată şi cum: "Literatura lor poate da seama despre ceea ce azi sunt socotite premise ale dezvoltării, prin configurarea istorică a unui capital social pozitiv, legat de cultura muncii, de etica acumulării, de moralitatea prosperităţii specifice middle-class-ului constructor al capitalismului popular occidental, aşa cum s-a configurat el în anii postbelici. Literatura lui Ioan Slavici poate dezvălui resursele culturale ale capitalismului popular de azi, cu mai puţini baroni în Banatul începutului de mileniu şi mai multă bogăţie pentru mai mulţi, în timp ce aiurea, în tradiţia aristocratică, ierarhizată medieval în lumea românească de dincolo de munţi, situaţia se poate mai degrabă asemăna unui capitalism sud-american sau din sudul Italiei, cu concentrări de averi la puţini şi cu o sărăcie pe măsură la ceilalţi."(pag. 20)
Diferenţa, e, se înţelege, una de status, aşa cum apare el în studiile lui Max Weber. Moştenit sau dobândit, transmis pe filiera nobiliară sau câştigat meritoriu, el influenţează direct mentalităţile, până la a genera tipuri umane fixe. Cu alte cuvinte, beneficiarii versus cei care devin. Cu toate diviziunile, subdiviziunile şi idiosincraziile pe care le generează: arivişti, parveniţi, performeri sociali sau culturali, entertaineri şi conţi, viconţi, duci, marchizi, monarhi, grupuri etnice sau minorităţi sexuale.
De aici şi până la actualizări stridente - dar nu injuste - nu mai e decât extrem de puţin, iar Vighi nu se fereşte să parcurgă această distanţă: "Mara ştie un lucru pe care, de multe ori, comercianţii de azi nu-l prea ştiu: rulajul mare de marfă la un adaos comercial mai mic este mai rentabil decât invers. De aici supermarketurile şi dificultăţile celor mici de a rezista. Aceştia vând scump şi marfa lor stă mai mult pe raft. Mara ar fi fost un bun director la un hypermarket." Sau, în toate cele ce privesc relaxarea fundamentalismelor religioase, autorul eseului pune tacit bazele unei splendide şi ipotetice polemici între toleranta Persida şi un portal de internet - http://ro.altermedia.info - ortodoxist peste limite şi îngustat de o incredibilă rea-voinţă "Continuând argumentele fragmentului citat, putem arăta că Persida este victima "tatălui minciunii celui viclean". Fata a căzut într-o ambuscadă din cauza logicii "drăceşti", întrucât este "slabă de înger". Lăsăm deoparte discuţia despre cel slab şi cel tare şi temeiurile ei creştine şi spunem doar că semeni de-ai noştri înarmaţi cu "credinţă tare" au umplut lagărele şi camerele de exterminare. Aceeaşi "credinţă tare" îi îndrituieşte să aşeze bombele prin metrouri şi să îndrume avioanele cu cei slabi de înger, victimele adică, direct în turnurile gemene. Cei tari în credinţă se luptă prin Belfast şi prin Kosovo, cei slabi de înger umplu, de obicei şi pentru că sunt aşa, adică slabi, gropile comune."
Muşcător, dinamic, informat, cotidian, suplu în gândire şi tot atât de suplu în scriitură, Daniel Vighi reuşeşte, din punctul meu de vedere, o performanţă certă - una dintre puţinele la noi - în materie de critifiction. Aceea de a se pune pe sine în centru şi pe Slavici în evidenţă. Nu e deloc întâmplător, aşadar, faptul că, într-un pasaj construit în jurul multiculturalismului meridional din Banatul autorului Marei, dăm peste notaţii marginale ca aceasta: "Doar ici, colo istoria a amestecat împreună cu etniile dominante şi altele, aproape exotice, reduse la un număr restrâns de supravieţuitori: spre exemplu, mănăstirea era, din câte ştiu, administrată, prin tradiţie, de familii aparţinând populaţiei locale de şocaţi - denumirea populară pentru croaţii maghiarizaţi, cu nume de obicei terminate în -ics, de felul Perianovics sau Marghetics. Alături, nume ciudate de familie cu rezonanţe de obârşie friulană: Vigi sau Vighi, posibili pădurari colonizaţi pentru exploatarea lemnului din vremea Mariei Tereza sau din secolul următor."
Negreşit, Onoarea şi onorariul e o carte remarcabilă. Nu şi neprihănită - să spunem aşa - dacă ne gândim la bibliografiile care împănează puţin prea des paginile, la indexul plin de inadvertenţe, la structura cumva în exces narativă şi doar firav argumentativă a volumului. O lectură cu totul captivantă, a cărei greutate o simţi abia la câteva zile după ce-ai dat şi ultima pagină. Dintre toţi scriitorii sfârşitului de secol al XIX-lea, grupaţi sub titulatura didactică de mari clasici, unul singur rămăsese parcă nepermis de mult prizonierul epocii sale. Dacă Eminescu cel oficializat din ce în ce, sub presiuni ideologice de inspiraţie naţionalistă, s-a salvat o dată cu faimosul număr al Dilemei; dacă pe Caragiale cel menţinut de memoria colectivă mai cu seamă prin micile scenete kitsch ale perioadei comuniste îl mai recuperăm de unii singuri la relectură; dacă - în sfârşit - poporanul Creangă a ajuns mai aproape de noi prin poveştile sale corozive citite pe sub mână în adolescenţă, ei bine, autorul ardelean al Junimii nu s-a primenit în vremea din urmă. Lovitura de graţie dată de Călinescu a cam rămas ultimul prag general de lectură.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara