Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Editorial:
Spre o nouă ediţie Eminescu de Nicolae Manolescu


Ediţiile Eminescu nu lipsesc. Au apărut mai multe în ultima vreme. Lipsesc editorii curajoşi care să ia editarea lui Eminescu de la capăt. Fiindcă ea trebuie, neîndoielnic, luată de la capăt. Ceea ce avem deocamdată, fie repetă ediţia Perpessicius, în cel mai fericit caz, fie nu ţine seama de nici un criteriu precis. Mai întîi Petru Creţia, apoi dl Nicolae Georgescu (într-o carte care ar merita o discuţie aparte: Eminescu şi editorii săi, 2 volume, Floare albastră, Buc. 2000), dar şi alţii, au exprimat dubii serioase cu privire la corectitudinea textelor eminesciene publicate. N-au prea fost auziţi. Tineri pricepuţi şi entuziaşti care să se apuce de treabă, folosind, eventual, computerul şi alte facilităţi actuale, nu apar la orizontul eminescologiei. Nici n-au de unde să apară. Facultăţile de Litere nu mai pregătesc filologi. Iar munca de editare e mai prost plătită decît oricînd.
Care ar fi principalele aspecte litigioase ale editării lui Eminescu, acelea spre care, adică, ar trebui să se îndrepte atenţia?
Primul aspect este păstrarea împărţirii textelor (mai ales poetice) în antume şi postume. Cu excepţia unei ediţii a lui Al. Piru, împărţirea se bucură de favoarea aproape exclusivă a specialiştilor. Cel care a criticat-o cel mai sever a fost, în Testamentul unui eminescolog, Petru Creţia. Nu voi relua argumentele lui. Dar nu voi ascunde faptul că mi s-au părut convingătoare. Creţia a şi propus, cel dintîi, o nouă concepţie de editare a lui Eminescu.
Al doilea aspect este corectitudinea ca atare a reproducerii textelor de pe manuscrise şi, îndeosebi, dacă acordăm credit dlui N. Georgescu (şi nu văd de ce n-am face-o), reevaluarea punctuaţiei. De la Perpessicius, nimeni n-a mai cercetat integral manuscrisele poeziei. între ele şi formele publicate, sub supravegherea poetului, în Convorbiri literare sau, sub aceea a lui Maiorescu, în ediţia princeps, există numeroase deosebiri. Cele de punctuaţie n-au reţinut mai deloc atenţia pînă la studiul dlui Georgescu. Dacă însă eu am înţeles bine demonstraţia din acesta din urmă, erorile de lecţiune a virgulelor şi restul produc suspiciuni multiple cu privire la sensul unor poezii. Exemplele oferite în studiu, extrem de numeroase, sînt alarmante. Nu vreau să exagerez, dar, dacă dl Georgescu are dreptate, atunci lucrurile stau cam aşa: cine ar dori să scrie despre Eminescu (îndeosebi despre poet) ar fi obligat să citeze nu dintr-o singură ediţie, ci din mai multe, ca să fie sigur că acela e textul corect; aproape la fiecare poezie trebuie să cauţi într-o altă ediţie varianta cea mai apropiată de original.
Al treilea aspect este legat de nesiguranţa atribuirii lui Eminescu a unor anumite texte (mai cu seamă, articole politice, de data aceasta). Regretatul Z. Ornea a descoperit în ediţia academică şi care o continuă pe a lui Perpessicius, destule articole care nu aparţin lui Eminescu. între timp, s-a descoperit şi cui aparţin unele dintre ele. Se prea poate, apoi, să existe texte de Eminescu neidentificate. Probabil, nu multe, totuşi! Nu e admisibilă o astfel de incertitudine, mai ales fiind la mijloc opera cea mai însemnată din istoria literaturii române.
Nu mă dă optimismul afară din casă şi nu cred că va apărea peste noapte editorul modern al lui Eminescu. Dar ceva trebuie făcut. în ce mă priveşte, am dorit, în acest editorial, să trag un semnal de alarmă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara