Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

La microscop:
Steaua din frunte de Cristian Teodorescu

Profesorul Caraeni luptase şi el în Spania, ca Nicadorii, dar scăpase. Nu-i plăcea să-şi amintească de perioada aceea. Căpitanul voia să-l aducă la Bucureşti, alături de camarazii de frunte. Caraeni avusese privilegiul să-l poată refuza. Îşi îngropase armele şi îşi distrusese caietul cu cîntece de luptă. Se uita cu milă la legionarii care defilau războinic prin oraş. Unii îi fuseseră elevi. Cu doi era coleg de cancelarie. Mai erau şi nişte popi din satele din jur, cu dascălii lor cu tot, vreo trei negustoraşi armeni patrioţi. Cei mai mulţi erau armâni de-ai lui: toţi ambiţioşi, cîţiva inteligenţi, dar chiar şi ăştia îşi închipuiau prosteşte că partidul în care se băgaseră era noua lor familie. După moartea Căpitanului, cel care-i luase locul, chiar dacă nu îndrăznea să schimbe filosofia partidului pe faţă o transformase radical. Unde mai era elita, floarea românimii, cînd te trezeai camarad cu orice căzătură care vedea în cămaşa verde un deghizament ca să poată bate şi jecmăni pe cine avea poftă? Bucureştiul tolera ca un fost cîrciumar urmărit de judecătorul de instrucţie pentru afaceri murdare să folosească partidul pentru răzbunările sale. Zestrea pe care o adusese Stelian Legiunii erau băieţii lui de prăvălie şi doi ofiţeri din regimentul lui Scipion care sperau că, dacă aderă pe ascuns la Legiune, vor scăpa de aici şi vor fi ridicaţi în grad mai repede.

Caraeni aflase că oamenii Căpitanului, chiar mai bine înfipţi în partid decît el, erau daţi deoparte. În statul Legionar nu mai era nevoie de idealişti, ci de băieţi care să pompeze fonduri la Bucureşti, pentru a acoperi cheltuielile partidului nostru aflat la putere.

Caraeni era de acord că jidanii trebuie puşi cu botul pe labe, cum superb susţinuse răposatul Nae Ionescu cînd îl făcuse de doi bani pe ovreiaşul ăla de Sebastian, dar nu să-i jefuieşti banditeşte. Şi nici să le iei mijloacele de trai, fiindcă ăsta nu e un stat sănătos. Cînd aici în oraş Lea e singura doctoriţă pricepută la naşteri şi boli femeieşti nu-i spui că nu mai are voie să trateze decît ovreice de-ale ei. Şi nici nu te duci peste Haikis angrosistul de grîne să-i iei afacerea, cum făcuseră băieţii de prăvălie trimişi de Stelian, cînd tu n-ai fost în stare nici să-ţi păstrezi nenorocita aia de cîrciumă, la licitaţie.

Caraeni ştia că Generalul n-avea nimic împotriva acestor măsuri de românizare forţată şi că nici el nu-i înghiţea pe jidani, dar aflase că voia, ca şef al statului, ca treaba să meargă. Cu puterea mai degrabă simbolică pe care o mai avea, profesorul l-a chemat pe Stelian la el acasă. Cîrciumarul i-a transmis că era prea prins de conducerea oraşului, împreună cu tinerii patrioţi, pentru a da curs invitaţiei lui. Acest refuz i-a amintit lui Caraeni de prerogativele sale în partid. Şi-a tri­mis doi armâni de încredere să i-l aducă acasă pe Stelian, cum or şti. Voia să-i aplice pedeapsa biciuirii, cît era cîrciumarul de bătrîn. Profesorul aştepta acasă: poate că biciuirea era cam mult pentru un om bătrîn, i-a spus omului său de în­credere. Spre seară a auzit ţipete dinspre prăvălia lui Isidor băcanul. Caraeni a ieşit negru de furie din casă; "L-în noroc pe mă-sa de Stelian, pînă aici i-a fost!" Astea au fost ultmele cuvinte ale eroului supravieţuitor din Spania. Trei cuţite i-au intrat în piept, iar un al patrulea i-a crestat "stea­ua lui David" pe frunte. "Răzbunarea sioniştilor!" a stri­gat Stelian care venise în vizită la camaradul Caraeni. Apă­rut ceva mai tîrziu, judecătorul i-a spus lui Stelian, după ce l-a examinat pe profesor, că, din cîte ştia, sioniştii nu cre­deau în steaua în cinci colţuri, cîte avea cea scrijelită pe fruntea lui Caraeni.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara