Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Contrafort:
Stridenţa cu ifose democratice de Mircea Mihăieş


Nu cred că pot fi suspectat de antipatie faţă de maghiari - ca şi faţă de evrei sau de oricare altă etnie. Am scris zeci de articole în care protestam faţă de tratamentul la care o putere autoritaristă (la P.D.S.R. mă refer) sau partide şi publicaţii extremiste ("România Mare" etc.) nu se sfiau să batjocorească, să ameninţe ori chiar să reprime fizic pe cei lăsaţi de natură să fie altfel decât purtătorii de iţari şi de panglici tricolore la cuşmă. N-am putut decât să jubilez când, urmare a acestei simpatii afişate, presa naţionalist-şovină mi-a lipit varii etichete: "vândut ungurilor", "are mamă evreică şi tată ţigan", "e însurat cu o agentă a Mossadului" şi alte produse-tip ale imaginarului securist.
Am văzut în U.D.M.R., încă de la constituirea sa, o alternativă europeană la politicienii din topor proveniţi din linia a doua a cadrelor lui Pingelică. Acţionând sub bagheta lui Domokos Geza asemeni unui instrument bine acordat, U.D.M.R.-ul anului 1990 aducea un ton nou şi o eleganţă (inclusiv vestimentară) remarcabile. Când Frunda György a devenit candidatul la preşedinţia România din partea maghiarilor români, am avut o tresărire de mândrie: am văzut un semn de însănătoşire a societăţii, dispusă - aveam eu impresia - să renunţe la deprimantul cenuşiu în favoarea unui peisaj multicolor. Într-adevăr, prestaţia d-lui Frunda a confirmat aşteptările. Iar când, după victoria Convenţiei Democrate, maghiarii au fost chemaţi la guvernare chiar am crezut, o perioadă, că aerul politic din ţărişoara noastră va fi respirabil.
La ora bilanţului, în toamna anului 2000, minusurile s-au dovedit, însă, a fi mai numeroase decât plusurile. De pe atunci mi s-a conturat bănuiala că între aparenţa U.D.M.R.-ului şi esenţa lui se interpuneau câteva stridenţe. A trebuit să cadă peste ţară năpasta pesedismului pentru ca intuiţiile de acum câţiva ani să devină certitudini. Sper din tot sufletul să greşesc, dar cred în acest moment că U.D.M.R.-ul nu e nici pe departe un organism obsedat de democraţie - aşa cum ar trebui să fie orice partid cu afişată identitate europeană. Înaintea democraţiei, pentru U.D.M.R. e mai important propriul program politic - ceea ce încă n-ar fi o tragedie, dacă programul ar fi cu adevărat democratic şi dacă el ar fi respectat - şi, mai ales, interesele nomenklaturii de partid.
Felul în care U.D.M.R.-ul s-a vândut puterii actuale e nu doar dezamăgitor, ci şi primejdios pentru ideea de democraţie în România. În numele satisfacerii unor cerinţe mai mult sau mai puţin legitime, liderii unguri nu s-au sfiit să dea ţara pe mâna unei puteri corupte până la fibră, abuzivă şi animată de tot mai puternice pulsiuni dictatoriale. Din campion al democraţiei, U.D.M.R. pare să de-vină, cu zi ce trece, o anexă a planurilor totalitare ale partidului de guvernământ.
Las deoparte incredibila luare de poziţie a d-lui Frunda (a elegantului, manieratului, spiritualului, europeanului domn Frunda): întrebat ce părere are despre ideea ca demnitarii să-şi facă publice averile, telegenicul fost candidat la preşedinţie a lătrat scurt: e împotrivă, pentru că ar însemna să-i invite pe hoţi să dea atacul. Să auzi şi să nu crezi: va să zică, democraţia e bună, însă nu pentru căţei! Parcă nu acesta era mesajul cu care ne obişnuise partidul maghiarilor din România. Parcă nu acestea erau idealurile în numele cărora minţile normale ale ţării au apărat, de oricâte ori a fost cazul, U.D.M.R.-ul.
E mai puţin important că în virtutea "construcţiei sale clientelare" (cum îl defineşte dl Bakk Miklos) U.D.M.R.-ul "încearcă să obţină şi să prezinte maghiarimii, votanţilor Uniunii, permanent rezultate noi". În fond, fiecare partid e dator faţă de propriu-i electorat, fiind, în acest sens, proiecţia unei "clientele" mai mult sau mai puţin numeroase, mai mult sau mai puţin legitime în raport cu ideile democraţiei. Aşadar, U.D.M.R. nu are de ce să facă excepţie şi e păcat că liderii săi au ajuns să-şi motiveze în felul acesta erorile politice. Marea problemă a U.D.M.R.-ului e că aceste rezultate încep să fie obţinute exclusiv prin girul dat unor acţiuni făţiş antidemocratice.
E greu să te mai prefaci că nu observi că majoritatea deciziilor abuzive ale P.S.D.-ului nu ar fi putut fi luate fără complicitatea ireponsabilă a U.D.M.R. Mă refer, evident, la măsurile care calcă în picioare practicile democraţiei. Partidul d-lui Marko Bela a funcţionat pe post de ciomag în câteva împrejurări în care democraţia românească a fost faultată grosolan. Fără votul U.D.M.R., probabil că în acest moment Rompres ar fi fost un organ independent, aşa cum are nevoie orice ţară în care democraţia e încă atât de fragilă. Fără votul U.D.M.R., Dragoş Şeuleanu n-ar fi ajuns niciodată în fruntea Radiodifuziunii, şi tare mi-e teamă că acest personaj nu e tocmai prietenul maghiarilor de pretutindeni. Fără votul U.D.M.R., aberaţia numită Dracula Park - adică un previzibil mega-eşec subtil amorsat de tot felul de ingineri financiari - n-ar fi beneficiat de-o lege. Şi fără votul U.D.M.R. societatea civilă şi puţinii politicieni lucizi din România nu s-ar da de ceasul morţii pentru a împiedica votarea aberantei legi a Informaţiilor clasificate.
Partea proastă, însă, abia urmează şi mă mir că atât de circumspecţii lideri maghiari au lăsat garda jos. Nenumăratele împrejurări în care au fost duşi de nas de către iliescieni ar fi trebuit să-i lecuiască de naivităţi. Nu văd ce motive ar avea pesediştii să-şi ţină promisiunile faţă de unguri, când nu trece zi în care să nu-şi bată joc de solemnele făgăduinţe făcute românilor. În altă ordine de idei, tare mi-e teamă ca Legea informaţiilor clasificate să nu devină un instrument folosit mai abitir împotriva ungurilor atunci când mariajul exotic de astăzi se va ofili. La neruşinarea securistimii care-i flanchează pe pesedei nu cred c-ar fi mare scofală să-i "procure" d-lui Marko Bela nis-caiva documente compromiţătoare. Pe care tot ei să le găsească în geanta politicianului-poet...
Din păcate pentru democraţia din România, nu doar U.D.M.R.-ul valsează languros, obraz lângă obraz, cu partidul majoritar. Rareori am avut un mai jenant sentiment că prea mulţi dintre reprezentanţii etnii-lor din România sunt fericiţi să joace în libertate rolul de "naţiuni conlocuitoare", şi nu de cetăţean cu drepturi depline. Sigur că la mijloc e şi trădarea liderilor, ahtiaţi de putere şi dornici să-şi consolideze poziţia în partid arătând ca pe nişte trofee grăunţele scăpate printre degetele Marilor Stăpâni.
Concluzia tristă a ultimelor luni este că democraţia e sabotată în România cu egală frenezie de toată lumea: români, maghiari, germani, sârbi şi alte naţionalităţi. Tocmai de aceea mi se pare scârbos din cale-afară când reprezentanţii aceloraşi etnii se plâng pe la diverse Înalte Porţi occidentale cât sunt ei de persecutaţi. Data viitoare când am să-i aud, şi când dezastrul la care au croşetat cu voluptate se va fi instalat, n-am să ezit să le-o spun de la obraz: "Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?"

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara