Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Editorial:
Strigoii între ei de Nicolae Manolescu


Mai întîi, cîteva citate:
"...Nume de aici înainte intrat şi în literatura română...", "Apariţia acestei cărţi va consacra un autentic talent, chiar dacă nu stricto senso (sic!) un scriitor, dar nici Homer n-a fost scriitor...", "Oricine va parcurge convorbirile din această carte va constata că ele poartă marca înzestrării speciale, complexităţii umane şi a scriitorului înnăscut...", "Dacă geniul lui Creangă s-a aplicat epopeii satului românesc, al cărei Homer a devenit (după opinia lui Ibrăileanu), talentul lui [...] se aplică unei istorii naţionale şi universale, văzute şi trăite pe scenă...", "Iată de ce cartea de faţă ni se impune în primul rând ca realitate literară. Cu deosebirea că în locul caprelor rîioase ale Irinucăi, în locul păţaniilor lui Oşlobanu sau poveştii ursului păcălit de vulpe, ni se povesteşte "brichisirea" lui Hruşciov la o vînătoare de urşi în munţii Bistriţei...", "Marea importanţă a cărţii de faţă constă nu în valoarea ei literară - indiscutabilă, după părerea mea - care-i serveşte spre a-i face şi mai eficient mesajul, ci în faptul că este un veritabil "discurs către naţiunea română" al unuia din marii fii ai săi din ultima jumătate de secol".
Cine să fie marele fiu al românilor, scriitor cu geniul lui Creangă, dar cu altă anvergură, Homerul nostru naţional? Este, dacă n-aţi ghicit (era şi greu!), generalul Nicolae Pleşiţă, comandantul Securităţii Cluj între 1962 şi 1967, prim-adjunct al Ministrului de Interne între 1978 şi 1980, şef al Serviciului de Informaţii Externe între 1980 şi 1984. Cartea se intitulează Ochii şi urechile poporului. Convorbiri cu generalul Nicolae Pleşiţă şi a apărut la Ianus Inf. SRL, 2001. Convorbirile au fost consemnate de Viorel Patrichi între aprilie 1999 şi ianuarie 2001 şi au apărut iniţial în foileton în Lumea Magazin. Prefaţa, din care am reprodus pasajele de mai sus, este semnată de Dan Zamfirescu.
Trebuie să recunosc că, deşi am văzut multe în viaţa mea, există încă lucruri care mă uluiesc. O astfel de carte şi o astfel de prefaţă aparţin, ambele, celui mai pur suprarealism al epocii de tranziţie. Nu credeam că Dan Zamfirescu va reuşi performanţa de a-şi întrece elogiile deşănţate din cartea închinată lui Nicolae Ceauşescu în urmă cu mai bine de trei decenii. Marele om între oameni şi ctitorul între ctitori avea, în ochii lui Dan Zamfirescu, de toate, dar nu şi talent literar. Iată că generalul Pleşiţă are, el, talent, şi nu unul oarecare, ci unul capabil să-i asigure chiar din timpul vieţii compania lui Creangă şi Homer. Oricît mi-am zis că sînt imun la enormităţile jegoase moral ale fostului comentator al lui Neagoe Basarab, căzut apoi în prostituţia unei publicistici mincinoase şi encomiastice, m-am surprins, a cîta oară?, scandalizat, oripilat şi indignat de scornelile penei lui puturoase.
Despre mărturisirile generalului, absolut ticăloase, de la un capăt la altul, nu e nimic de spus. Poate doar că trivialitatea gîndirii şi a expresiei interzic accesul în această pagină fie şi al unui singur citat. Dan Zamfirescu îl poate vedea pe general în literatura română. în România literară generalul n-are ce căuta. Strigoii nu ne pot trece pragul. Să-i lăsăm să-şi ţină tovărăşie unul altuia. între ei. în vecii vecilor.