Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Comentarii Critice:
Stăruinţa pe document de Cornelia Ştefănescu

Noi am refăcut, prin efort propriu, din documentele câte există, această perioadă din viaţa lui Aron Cotruş, despre care se ştie atât de puţin şi despre care s-a scris tendenţios şi eronat. Dar, am refăcut-o nu fabulând sau delirând propagandistic, ci respectând adevărul documentelor, atâtea câte am putut noi aduna, sau câte am putut consulta.”
            
În contextul de unde le-am extras, – studiul introductiv al ediţiei Aron Cotruş. Opere. Poezie I, semnat de Alexandru Ruja, realizatorul ediţiei în două volume, –  rândurile citate privesc un moment anume din viaţa poetului. Anii lui de exil. Născut la 2 ianuarie 1891, în satul Haşag, pe pământ transilvan, undeva între dealurile şi apele Târnavelor, Aron Cotruş s-a stins la 1 noiembrie 1961, într-un spital din Los Angeles (California). De atunci, a rămas în pământul cimitirului Crucea Sfântă din Cleveland (Ohio), unde a fost îngropat. O piatră îi păstrează numele, simplu, sub accentul înalt proteguitor al cuvintelor româneşti, chemate să îmblânzească prestigiul morţii: În veci pomenirea lui.
           
Dacă intervin în textul citat, în mecanica sa clară de respectabilă evocare, dacă trec peste faptele istoriei prin renunţare la orice argument particularizator şi reţin doar ideea concentrării asupra documentului, ating esenţa ediţiei datorate lui Alexandru Ruja. Revărsare de poezie, cu sentimentul eliberării ei, îndărătnic afectată o vreme de prejudecăţi şi restricţii, alternată de fascinanta lucrare de atelier istorico-literar. Neclintire în căutarea precisului şi durabilului din documente. Implicare şi reflectare pe marginea unor valori majore care, în ciuda specificului lor strict de informaţie, nu lipsesc întregul de imaginaţie creatoare. De jubilaţie firească de după timpul dificil al căutărilor, dar şi de valorificarea timpului prezent al memoriei lor.
           
Pe asemenea ton de respect faţă de regimul constiturii unei ediţii, se desfăşoară metodic, amănunţit, ramificat, realismul notaţiilor lui Alexandru Ruja, din studiul introductiv, din notele, comentariile, variantele ambelor volume. Strânsă de editor cu plăcerea colecţionarului deprins cu valorile asupra cărora este chemat să se rostească, receptarea istorico-literară este, după cum a fost aşezată în pagină, portret al epocilor în materie de gândire, şi perspectivă de relaţii de pe urma frecventării atâtor straturi de idei şi de livresc.
           
Documentul închide viaţă şi este revelaţie a ei. Un rol similar îl joacă poeziile lui Aron Cotruş din ediţia de faţă. Toate sunt scrise şi publicate mult înaintea ciocnirii dure a poetului cu exilul. Destule poartă în ele un acut accent de premoniţie, părând segmente biografice în orizontul întâlnirii abrupte a autorului lor cu destinul. Exemplific, apelând la versuri din volumul Neguri albe (1920): „Amanta mea sublimă – Depărtarea”, „Rătăcesc şi drumăresc neîncetat”, „M-am născut cu dorul de lucruri uriaşe”. Sau din volumul Versuri (1925): „Cu ce-am stricat dacă-am voit să lupt, să-nving, să mă ridic... “, „uriaşa bogăţie de a nu avea nimic!...”. Şi, ca o continuă escaladare a barajelor geografice: „O, plecările, plecările, plecările/ cu toate porturile şi din toate gările,/ pe toate mările şi spre toate depărtările.” Asemenea versuri, pe fondul lor afectiv şi descriptiv, se repetă ca un leit-motiv, de nelinişte, de exaltare, de solemnitate. Ele perpetuează o stare a sufletului, nu întotdeauna cu aceeaşi orchestrare de sonuri. Se întâmplă ca ele să se sprijine pe verosimile localizări. Atunci când le-am descoperit, am reţinut în lectură diferenţa dintre spovedania largului viu al spaţiilor din poezia Tinereţe (volumul În robia lor, 1926): „Să iau într-un apus de soare trenul de Constanţa,/ Să te-oţelesc în băi de soare la Sorrento,/ Să-ţi dau femei frumoase la Paris,/ Să-ţi deschid o locuinţă între nori la New York” şi evocarea târzie: „ţintirim verde, pe care l-am văzut, de-atâtea ori în vis,/ la Blaj şi la Braşov,/ la Arad şi la Viena,/ la Sulmona şi la Padova,/ la Roma şi la Varşovia/ şi aici, la Madrid,/ şi pe care îl voi vedea, poate, într-o bună zi în ţara mea descătuşată.” Fascinat de traiectoria propriei vieţi, vibrarea lui Aron Cotruş pe cunoscutele deja, noi spaţii, determinate geografic, congestionează febre în înţelesul numelor oraşelor peste care a trecut îndărătnicia neliniştilor şi demersurilor temerare ale poetului.
           
Rezervor de informaţie, documentele apar aşa cum sunt chemate la masa de date în ediţia realizată de Alexandru Ruja, ca ansamblu de netă evidenţă, miraj, animată emulaţie în câştigarea faptelor, complementare puncte de orientare în fatalitatea, şi de ce nu, fantezia cronologiei. Reţin din studiul introductiv, în primul rând, pragurile vieţii. Începutul şi sfârşitul. Matricola botezaţilor a comunei bisericeşti ortodoxe române din comuna Haşag (tom, pagină, număr de înmatriculare) şi certificatul de deces, eliberat de spitalul din Los Angeles, unde a fost internat, County Harbor Hospital, şi unde i s-a curmat firul vieţii, la 1 noiembrie 1961. Aici sunt înregistrate datele personale, motivul decesului, ocupaţia „poet, ataşat de presă, domeniul de activitate, ziaristica.” Urmează precizarea cine a transmis informaţiile. Este o angajată a spitalului, Paula Gibson, în calitate de prietenă, cu care Alexandru Ruja a purtat corespondenţă. Între aceste praguri, sunt cuprinse ca într-o galerie de privelişti puse în evidenţă de viaţă, parte din arhivele liceelor frecventate de Aron Cotruş, „Sfântul Vasile” din Blaj şi „Şaguna” din Braşov; Arhivele Naţionale. Filiala Arad, Primăria municipiului Arad; un Decret regal, dat în 11 mai 1932, prin care i se conferă lui Aron Cotruş, atunci sublocotenent, o medalie. Se menţionează aici că a luptat în războiul pentru întregirea Neamului 1916-1918, în Legiuni şi în Corpul voluntarilor ardeleni-bucovineni. Ecourile războiului îşi găsesc rezonanţa în Sărbătoarea morţii, volumul de poezii în al cărui fond liric se simte „o anume înfiorare în faţa grandiosului sinistru”, după cum a fost receptat momentul poetic de sensibilitatea critică a lui G. Călinescu. Există actul de stare civilă, eliberat la căsătoria cu pianista Elisabeta Irina Szántó, pe data de 31 decembrie 1923, cererea adresată de Aron Cotruş în 1923 lui Nicolae Titulescu, ministru al Afacerilor Externe, prin care solicită numirea sa ca ataşat de presă, rapoartele activităţii diplomatice de la Milano, Roma, Varşovia, Madrid, Lisabona, sursă pentru cunoaşterea orientării lui Aron Cotruş, ingenioasele sale intervenţii pentru ca ţara sa, prin cultură şi literatură, să-şi ocupe locul meritat pe meridianele lumii. Dar mai există şi decretul regal de întrerupere a activităţii diplomatice, cu începere de la 1 noiembrie 1944, factor de dureroasă decizie a ruperii legăturii oficiale cu ţara şi preferarea exilului, ca loc de a-şi continua lupta, începută încă de pe băncile liceului, prin  poezie şi publicistică. Textul Programe del Acto de Homenaje al poeta Aron Cotruş consemnează participarea scriitorilor şi oamenilor de ştiinţă spanioli, la Madrid când, la 14 iunie 1952, în Aula Institutului de Cultură Hispanică, poetului i se sărbătoreşte atingerea vârstei de 60 de ani. Academia Regală Spaniolă şi Academia Regală „de Buenas Letras” din Barcelona au acordat titlul de membru corespondent autorului Rapsodiei iberice.
           
Enumerarea de până acum este, prin firea lucrurilor, restrictivă. Ea reţine parte din documentele care pot contribui la cunoaşterea, în mare, a vieţii poetului român. Starea lui de efervescenţă, de iniţiative şi înfăptuiri în domeniul creaţiei, pe diverse planuri, ca factor de coeziune între popoare şi de mobilizare a românilor prin activitatea sa de publicist, mereu în inima palpitândă a redacţiilor. Enumerarea a urmărit să pună în lumină aprecierea de care s-a bucurat Aron Cotruş, oriunde în altă parte decât în ţara lui.
           
Construindu-şi poezia ca pe un monument de sensuri simbolice, fascinant prin directitate, straniu sublimat pe dileme sumbre şi antrenat de euforii senzuale, aliat al purităţii spiritului şi adept al tot ce este definitoriu emblematic statuarei omeneşti, Aron Cotruş stimulează, retează prin ricoşeu, izbucneşte pe detalii şi reconstituie în perspectiva analogiilor cu firea: „Ca o iubită care pleacă pentru totdeauna/ şi uită să se uite/ încă-odată înapoi.” Dimensiunea nesfârşitului este cuprinsă în două versuri ale poeziei Pusta, dar semnificaţia estetică a întregii poezii depăşeşte imitaţia naturii, ca şi în formele şi alcătuirile sculptural coloristice din poezia Bivolii, considerată antologică. S-ar putea spune că poezia lui Aron Cotruş este o poezie vizuală. Un peisaj cu atmosferă complexă, însă, grea de melancolii şi monotonii, de izbucniri şi înlemniri pe viaţa din afară, dar de un patetic virulent al vieţii interioare. Operă de geologie sufletească a unui poet profund angrenat în drama secolului său. După multe apropieri şi diferenţieri, a fost taxat de critică drept expresionist. Interesant este când sunt observate punţile care îl leagă de expresionism cu alţi poeţi contemporani. Prin opera lui, să fie o contribuţie la spiritul expresionismului, nu doar o copie a lui. Nu o traducere exterioară, ci o replică de fond.

Aron Cotruş, Opere 2 Poezii (Neguri albe, România, Versuri, În robia lor, Strigăt către depărtări, Cuvinte către ţăran)
                       
Ediţie îngrijită, note, comentarii şi variante de Alexandru Ruja. Academia Română. Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă. Institutul de Istorie şi Teorie literară „G. Călinescu”, Bucureşti, Edit. Minerva, 2002.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara