Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Literatură:
Studii despre clasici de Al. Săndulescu


Teodor Vârgolici susţine de ani buni o cronică permanentă la Adevărul literar şi artistic, în care comentează atât ediţiile clasicilor români, ale scriitorilor mai vechi şi mai noi, cât şi studiile ce le-au fost consacrate. Sub titlul Caleidoscop literar, el şi-a adunat o parte din aceste articole într-un prim volum, recent apărut. Ceea ce se observă de la început la cunoscutul istoric literar, cu merite ce trebuie subliniate încă o dată, este solida armătură documentară, vizibilă mai în tot locul, pagina lui oferindu-se plină doldora de informaţii. De obicei, Teodor Vârgolici profesează o critică de semnalare, de „foiletonist”, în sensul dat de Sainte-Beuve, stăpânind tehnica decupării citatului semnificativ, dobândită de la G. Călinescu, mereu curios de documentul inedit şi de ecourile operei în conştiinţa criticii. În judecăţile pe care le emite e generos, făcând aprecieri superlative, cu anume largheţe. Scrisul său de „cronicar” al fenomenului istorico-literar la zi nu ocoleşte studiul mai amplu, de sinteză, precum Evoluţia noţiunii de roman în literatura română (de precizat, în sec. XIX), sobrietatea expunerii capătă uneori inflexiuni lirice, ca în articolul Nefericitul Artur Enăşescu şi accente polemice, ca în Panait Istrati şi „Cruciada românismului”. El proiectează asupra literaturii române o viziune „caleidoscopică”, unele texte au largi „reverberaţii” şi afecte „prismatice”. Sunt câţiva din termenii recurenţi ai limbajului său critic.

Sumarul se compune din două categorii: cronici de ediţie, pe de o parte, şi ale volumelor de istorie literară, pe de alta, însă el se structurează în jurul unor mari autori, încât putem vorbi de adevărate „rubrici”, ca să nu le spun capitole, pe care nu cred că greşesc numindu-le: Eminesciana, Hasdeiana, Caragialiana, Argheziana, Călinesciana, Istratiana, Lucian Blaga, Mircea Eliade.

Teodor Vârgolici se plimbă degajat în întreaga literatură română de la folclor (Sărbătorile la români de Simion Florea Marian, ediţie îngrijită de Iordan Datcu) şi de la cronicari (Letopiseţul Ţării Moldovei de Grigore Ureche) şi scriitorii religioşi, precum Antim Ivireanul, ale cărui Didahii au fost editate de Gabriel Ştrempel, la M. Blecher, Eugen Ionescu şi Radu Rosetti, de la Creangă (Dicţionarul personajelor sale, excelent, realizat de Valeriu Cristea), de la Dinu Pillat şi de la venerabila Ioana Postelnicu, lansată la sfârşitul anilor ’30 de E. Lovinescu, la tânăra Carmen Brăgaru, aflată acum la debutul său. Pasionat cercetător al presei literare şi al colecţiilor de manuscrise, Teodor Vârgolici manifestă un viu interes pentru studiile conţinând contribuţii documentare, ca acelea privindu-l pe Eminescu. El scrie cu plăcere despre volume ca Eminescu şi Transilvania, datorat eminescologului de marcă D. Vatamaniuc, unde se elucidează chestiunea originii familiei Eminovici, stabilindu-se o relaţie directă între Iminovicii din Transilvania şi cei din Bucovina. Coautorul ediţiei academice Eminescu recuperează din manuscrise însemnări semnificative despre Horia şi Avram Iancu, despre dorinţa tânărului peregrin ce trecuse pe la Blaj şi Sibiu de a se înfiinţa o Academie de Drept şi un Teatru Naţional în Transilvania. Alte precizări le fac George Muntean (în vol. O sută de documente noi) mai ales atribuiri de poezii şi texte nesemnate, şi Pavel Ţugui, care cercetând cu minuţie arhivele, descoperă că adolescentul Eminescu, la 14 ani, ar fi vrut să-şi continue studiile la gimnaziul din Botoşani, şi totodată, o mulţime de documente necunoscute referitoare la „diaconia” lui Creangă şi la romanul său de dragoste cu călugăriţa Evghenia Costache. Teodor Vârgolici ştie să vadă esenţialul unor asemenea studii, care îmbogăţesc banca de date a literaturii române şi care uneori vin şi din partea unor străini ca R. Kunisch şi mai ales Helmuth Frisch, autorul unui important volum Sursele germane ale creaţiei eminesciene, unde se identifică textele, de obicei fragmentare din presa austriacă şi germană, transcrise de Eminescu. Aceasta permite cunoaşterea în multe cazuri a modelelor germane de la care a pornit poetul, ca, de exemplu, pentru Mai am un singur dor şi Egipetul. De menţionat că ambele studii (R. Kunisch, H. Frisch) au fost impecabil traduse de reputata germanistă Viorica Nişcov.

Teodor Vârgolici nu se mulţumeşte numai să comenteze contribuţiile altora, ajunge el însuşi la o mică descoperire şi anume, la prima apariţie a Luceafărului în România. Aceasta s-a produs într-o revistă de provincie, Dunărea (25 iul. 1883) din Brăila, înainte de aceea din Convorbiri literare (nr. 5, 1 aug. 1883). Confruntând cele trei variante (Convorbiri literare, Dunărea şi Almanahul Societăţii „România Jună” din Viena – aprilie 1883) cercetătorul constată că ultimele două sunt aproape identice.

De o atenţie constantă se bucură şi studiile hasdeene ale lui I. Oprişan (B. P. Hasdeu sau setea de absolut, B. P. Hasdeu şi folclorul), dar Vârgolici are mereu fascinaţia ineditului. Astfel, se ocupă de volumul Arghezi, necunoscut semnat de amintitul Pavel Ţugui, în care sunt comunicate interesante informaţii biografice privind romanul de dragoste al ierodiaconului Iosif Teodorescu – Arghezi cu Constanţa Zissu, mama primului său copil, Eliazar. Părinţii se şi căsătoresc în 1912, pentru ca să se despartă peste doi ani, Arghezi cununându-se în 1916 cu Paraschiva Burda. Tot în „rubrica” Argheziana intră şi micromonografia inedită închinată poetului Cuvintelor potrivite de Şerban Cioculescu şi publicată de nora acestuia, Simona Cioculescu. Teodor Vârgolici ţine să evidenţieze admirabilul portret psihologic şi relevarea de către critic a elementului religios, covârşitor în întreaga operă lirică a lui Arghezi.

Despre G. Călinescu, autorul Caleidoscopului a scris în repetate rânduri, o dată referindu-se la cronicile publicate în Adevărul literar şi artistic şi la modul cum au trecut, unele modificate, în Istoria literaturii române. În articolul despre cartea Corneliei Ştefănescu G. Călinescu sau „seriozitatea glumei estetice” el reţine mai cu seamă paginile evocatoare dedicate excursiilor organizate de Profesor cu membrii Institutului şi ultimelor lui zile în sanatoriul Otopeni. De o apreciere meritată beneficiază şi o altă carte a Corneliei Ştefănescu: Destinul unei întâlniri. Marcel Proust şi românii.

Spuneam că Teodor Vârgolici abordează şi studiul mai amplu, ca Evoluţia noţiunii de roman în literatura română. Trebuie să adaug seria de articole despre Sainte-Beuve şi unii critici interbeliici: Tudor Vianu, G. Călinescu, Vladimir Streinu. De obicei „cuminte”, istoricul nostru literar ştie să fie şi polemic, precum în articolul Panait Istrati şi „Cruciada românismului”, demostrând că textele publicate de autorul Chirei-Chiralina în amintitul periodic nu pot fi asimilate unei „disidenţe legionare”, aşa cum s-a afirmat de către unii denigratori, ca Henri Barbusse şi alţii. După vizita prelungită în U. R. S. S., dezamăgit şi detestând comunismul, nu înseamnă că Istrati a devenit automat fascist, idee vehiculată intens în viitor de politica oficială a Cominformului. El se pronunţa categoric, în 1935, împotriva ambelor totalitarisme, într-un spirit vizionar: „Omenirea merge spre o suferinţă din ce în ce mai crâncenă, fie că va domina comunismul, fie că va domina fascismul, căci atât un regim, cât şi celălalt, nu va consimţi să hrănească (amara pâine!) decât pe omul care va abdica de la orice spirit de dreptate şi va urla ca lupii.”

Comentate pe larg ar merita şi articolele despre Alexandru George şi mai ales despre continuarea de către el, izbutită, a scrierii neterminate a lui Mateiu Caragiale Sub pecetea tainei; de asemeni, cronica privind cartea lui Nicolae Florescu Divagaţiuni cu Anton Holban. Pentru că e o autoare debutantă, am să mă opresc o clipă la propoziţiile scrise de Teodor Vârgolici după lectura monografiei intitulată Destinul lui Dinu Pillat de Carmen Brăgaru, unde criticul remarcă „stilul nuanţat, plin de supleţe... fără nici o ariditate documentară”. El îşi încheie cronica punând punctul pe i, adică un diagnostic foarte exact: „Monografia realizată de Carmen Brăgaru este cea dintâi temeinică exegeză consacrată lui Dinu Pillat, oferindu-ne tot ceea ce se poate cunoaşte până acum despre viaţa şi opera sa.”

Spaţiul nostru e totuşi limitat şi nu îngăduie, pe cât aş dori, să discut activitatea lui Teodor Vârgolici în calitate de cronicar de ediţie, poate cel mai devotat şi mai prezent din viaţa noastră literară actuală. Observaţiile lui ţintesc şi de astă dată ineditul, acele opere sau fragmente interzise în timpul regimului comunist. Aşa se întâmplă cu Sonata Kreutzer, o sarcastică satiră antirusească din volumul de Proză a ediţiei critice Haşdeu, îngrijit de Stancu Ilin şi I. Oprişan. La fel, într-o şi mai mare măsură, e cazul ediţiilor Mircea Eliade, aduse la lumină, ca într-o necontenită avalanşă de neobositul Mircea Handoca (Viaţa nouă – foarte bine analizată de Vârgolici –, Dubla existenţă a lui Spiridon V. Vădastra, Dosarele Eliade) şi al senzaţionalelor Scrisori din Basarabia, editate de Aristiţa şi Tiberiu Avramescu.

Ediţii efectiv exemplare, pe care Teodor Vârgolici le apreciază ca atare, sunt Viaţa lui Mihai Eminescu (îngrijită de Ileana Mihăilă), Opere de G. Bacovia (îngrijită de Mircea Coloşenco şi cu un pătrunzător studiu introductiv de Eugen Simion), Agendele literare ale lui E. Lovinescu (îngrijită de Gabriela Omăt şi Margareta Feraru), masivul Jurnal de epocă, publicistica lui Mihail Sebastian (îngrijită de Cornelia Ştefănescu) şi nu în cele din urmă, ediţia Bietul Ioanide. Cu spirit de expert, cronicarul a băgat de seamă că Nicolae Mecu, editorul critic şi al celorlalte romane călinesciene (Cartea nunţii, Enigma Otiliei) a procedat ca un veritabil profesionist, luând ca text de bază manuscrisul şi dactilograma originală pe care a avut norocul să le descopere la Biblioteca Academiei. El a alcătuit un excelent aparat critic, scriind o adevărată Odisee a romanului, de la geneză până la publicare, cu toate avatarurile ei, şi reconstituind sumbrul tablou al receptării de către critica stalinistă.

Îmi dau seama că n-am cuprins aici toate operele pe care le-a comentat cu atâta competenţă Teodor Vârgolici şi nici n-am zăbovit asupra lor pe cât ar fi fost necesar. Ele ar mai presupune încă o cronică. Cred însă că şi aşa ne putem face o idee despre unul dintre cei mai pasionaţi şi mai laborioşi istorici literari români, care ţine realmente cu folos condeiul în mână de peste patru decenii, oferind generaţiei tinere un exemplu de dăruire şi chiar de sacrificiu, azi din ce în ce mai rar întâlnit.




Teodor Vârgolici, Caleidoscop literar, vol. I, Editura Do-minor, Bucureşti, 2003, 346 pag.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara