Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica Traducerilor:
Sub semnul trecerii de Stan Velea


Postmodernismul îşi are propria imagine conceptuală a efemerităţii existenţiale, pe care o realizează cu ajutorul unor mijloace şi procedee proprii. încă o confirmare în acest sens o reprezintă, alături de atâtea altele, şi romanul Doctor Hanemann (1995) al scriitorului polonez Stefan Chwin, apărut recent într-o izbutită versiune românească, semnată de polonistul Constantin Geambaşu, la Ed. Paralela 45. Meritele traducătorului se cuvin subliniate de la început, date fiind dificultăţile de transpunere nu totdeauna lesne de rezolvat, pe care le presupune o operă concepută precumpănitor şi premeditat pe principiile unei proze moderne, întemeiate pe modificarea invarianţilor tradiţionali. Perforarea acţiunii, a personajelor şi a ramei spaţio-temporale, ca să nu mai vorbim de consecutio temporum în redarea aspectului verbal prin categoria timpului sporesc substanţial greutăţile menţinerii textului la un nivel inteligibil pentru cititor. De altminteri, volumele de studii ale lui Constantin Geambaşu (Maria Dabrowska, 1996; Ipostaze lirice, 1999; Scriitori polonezi, 2002) şi prozele tălmăcite de el (Cz. Milosz, Gândirea captivă, Europa natală şi }inutul Ulro; A. Szczypiorski, Frumoasa doamnă Seidenmann; O. Tokarczuk, Călătoria oamenilor Cărţii; St. Lem, Golem XIV, Eden ş.a.) l-au familiarizat temeinic cu înnoirile de concepţie ale romanului polonez contemporan.

Stefan Chwin (n. 1947) vine spre literatură dinspre istoria şi critica literară (asemenea lui G. Călinescu la noi). Profesor de literatură polonă la Universitatea din Gdańsk, oraş în care s-a născut, a studiat, trăieşte şi scrie în prezent, a publicat mai multe studii interpretative care-i fundamentează selecţia şi opţiunea pentru tehnicile narative inovatoare, impunându-l relativ repede. Romanele tipărite în deceniul din urmă: Scurtă istorie a unei glume (1991), Hanemann (1995), Esther (1999) şi Pelicanul de aur (2003) îl plasează indubitabil printre creatorii remarcabili de proze moderne - O. Tokarczuk, A. Stasiuk, J. Pilch, P. Huelle ş.a.

Înregimentat, prin urmare, în primele rânduri ale scriitorilor dintr-o generaţie intrată nu demult în maturitate, biologic şi artistic, degrevată după 1989 de prescripţiile vreunei ideologii dogmatizate şi stânjenitor restrictive, Chwin nu şi-a irosit virtuţile talentului în sterile căutări formale, imitative, ale unor antecesori sau şocant originale care, după strălucirea explozivă a unei clipe în vogă, să se prăbuşească fără întoarcere în derizoriul desuetudinii. Dimpotrivă, dozând echilibrat şi constructiv termenii ecuaţiei tradiţie-inovaţie, adică evitând exagerarea păgubitoare într-o direcţie sau alta, şi-a dezvoltat încontinuu mărcile distinctive ale personalităţii în zonele generoase ale relativităţii poeticilor contemporane. A contribuit astfel eficient, laolaltă cu ceilalţi colegi de breaslă, la scoaterea literaturii polone dintr-un provincialism tematic şi metodologic, şi la deschiderea unor perspective promiţătoare pentru realizarea unei mai vechi sincronii cu literatura universală (sincronie existentă în intervalul dintre războaie).

Unul dintre eşantioanele ilustrative este, alături de alte proze anterioare, şi Doctor Hanemann - proză care se poate citi în mai multe moduri: lectorii, diferiţi prin vârstă, pregătire intelectuală, confesiune, gust etc., pot opta pentru o idee-semnificaţie sau alta care li se pare evidenţiată precumpănitor într-unul dintre registrele principale ale episodicii. Influenţarea acestei alegeri este de bună seamă insesizabilă, având un reazim conceptual în intenţia romancierului de a-l atrage pe cititor în evoluarea evenimentelor şi a modalităţilor de rezolvare a diferendelor. în acest sens, Stefan Chwin foloseşte procedeele narative ale prozei moderne, menite să păstreze relatarea în perimetrele ilimitabile ale relativităţii. Expunerea se desfăşoară contrapunctic, narată de personaje implicate în întâmplările menţionate şi excluzând aproape cu totul intervenţiile "obiectivate" ale autorului. Combinând în proporţii inegale procedee mai noi - povestirea sincopată prin tehnica fragmentului (de multe ori neintegrat într-o cursivitate logică şi spaţio-temporală într-un context epic), naraţia polifonic-convergentă a mai multor personaje implicate direct sau nu în descrierea unui moment anume, fluxul memoriei presupunând diversitatea de-a dreptul derutantă, introspecţii psihologice, limbajul obiectelor neînsufleţite şi înfăţişări auster-enumerative etc. -, cu altele mai vechi, precum excursurile în trecutul unor personaje, St. Chwin pare că invită cititorul să-şi formuleze propria imagine pe baza cunoştinţelor asimilate, întrucât, se sugerează în subtext, soluţiile comunicate nu sunt decât variante provizorii, adică incertitudini doar posibile, nu şi obligatoriu valabile. în introducerea intitulată sugestiv Limbajul lucrurilor, traducătorul-prefaţator insistă asupra rolului adesea important pe care-l au lucrurile-martori muţi şi aparent pasivi, câteodată chiar activi prin ricoşeu, la refacerea fie şi relativă a istoriei.

Deşi diferite în substanţa analitic-ideatică, părerile recenzenţilor polonezi se întâlnesc în considerarea cărţii ca o realizare valoroasă, care l-a impus pe autor în lumea literară din ţară şi străinătate. Având în vedere şi istoria oraşului Gdańsk, în a cărei ultimă parte se înscrie organic factologia romanului Doctor Hanemann, unii critici au accentuat în mod deosebit criza de identitate, idee la modă în literatura contemporană. Desigur, compoziţia multietnică a aglomerărilor urbane din Gdańsk, unde se consumă aproape fără excepţie episodica, a fost determinată în chip hotărâtor de istoria zbuciumată a oraşului. Din informaţiile oferite de traducător în subsolul prefeţei, aflăm că acest mare port la Marea Baltică a fost de-a lungul secolelor când sub stăpânirea polonă, când sub cea germană, de câteva ori beneficiind şi de statutul de oraş liber. Aceasta explică prezenţa diferenţiată ca număr, timp şi spaţiu a locuitorilor polonezi şi nemţi, în majoritate, secondaţi de evrei şi lituanieni. Personajul principal, medicul Hanemann, trăieşte, în perioade diferite, o adevărată criză identitară: sub ocupaţia germană, mai restrâns înfăţişată, se bucură de "privilegiile" majoritarilor, pentru ca, după recucerirea de armatele sovietice şi alungarea locuitorilor de origine germană, să suporte tratamentul discriminator aplicat minoritarilor, marginalizaţi de noii veniţi aduşi din Răsărit.

Dacă unii exegeţi pedalează pe urmările tragice ale războiului în schimbarea destinelor omeneşti indiferent de apartenenţa etnică, alţii îşi extind, în schimb, aria de referinţă a comentariului asupra vieţii şi a morţii, conferind reflecţiilor rezonanţe filosofice. Iar mai puţini îşi restrâng arabescurile digresive în jurul conceptului de "mică patrie", susţinut nu doar retrospectiv de titlul de oraş liber. Fireşte, aceste interpretări ale fabulei şi oricare altele posibile îşi găsesc motivaţii suficiente în materia romanului, fără a o şi epuiza, căci, în contextul ansamblului, îşi evidenţiază parţialitatea, valoarea de componente. Toate, însă, se adună armonios sub cupola întregitoare a ideii de trecere a timpului, ale cărei efecte concrete le exprimă fiecare prin natura şi modalitatea specifică de a reacţiona a materiei din care se constituie. Consecuţia evenimentelor istorice, modificările survenite în soarta personajelor, în relaţiile dintre ele sau adevărurile revelate de tăcerea obiectelor care totuşi cuvântă se întrepătrund subtil, alcătuind o realitate densă cu care debutează Polonia Populară într-un oraş din nord-vestul ţării după al doilea război mondial.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara