Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cinema:
Suferinţele mafiei de Valerian Sava


După euforia festivalurilor din toamnă şi din pragul iernii, cu filme britanice, franceze, italiene, finlandeze şi maghiare - plus un ciclu helvet iniţiat la Cinemateca Română înainte de completa pedeserizare a staff-ului - 2002 ne întîmpină cu duşul rece al scorului sub care e strivit filmul european în repertoriul curent al cinematografelor autohtone. Un scor bucureştean mai expresiv decît oricînd, în a doua jumătate a lunii ianuarie, de o perfecţie cifrică absolută (exceptăm filmele programate la Cinematecă şi la casele de cultură străine): 33-3 (cifra din urmă include şi un film românesc - bineînţeles de Sergiu Nicolaescu, cum sînt şi toate producţiile locului difuzate de TVR 2, şi, se subînţelege, nu din producţia actuală, ci furnizat de arhiva 100% partinică, via firma proprie prin care sus-numitul senator a devenit un stat în statul cinematografiei etatiste - Dacii din 1967; cf. Şapte seri, IV, nr. 186 din 18-24 ianuarie 2002)
Nu-i va fi uşor Anului Nou cinematografic să-şi întreacă predecesorul la acest capitol. Nu fiindcă în 2001 ar fi fost importate din cale-afară de multe filme bune şi foarte bune. Sîntem mult sub un flux mediu în acest sens. Prea puţine dintre peliculele de vîrf aduse la festivaluri, gale sau zile festive - graţie instituţiilor culturale de pe lîngă ambasade - sînt reţinute spre difuzare pentru publicul larg: 2 filme franceze, un film italian, 4 britanice, nici unul finlandez sau maghiar. Descurajarea şi handicapul sînt reprezentate de etatismul reţelei de cinematografe - singura din această parte a Europei rămasă cu stigmatul naţionalizării din 1948. Opacitatea inapatenţei şi retardările sistemului moştenit - în ordinea solicitudinii culturale în primul rînd, apoi a dotărilor tehnice şi a confortului - sînt factori asfixianţi pentru iniţiativele mai mult decît lăudabile ale caselor de distribuţie, ele, în cvasitotalitate private. E un nonsens sistemic în care ameninţă să ne fixeze pentru alţi ani lungi proiectul de Lege a Cinematografiei, promovat - se înţelege din nou - de inevitabilul S. Nicolaescu, cu complicitatea fostului culturnic ceauşist Mihnea Gheorghiu, prezident pe viaţă la UCIN, şi cu suportul Comisiei pentru cultură de la Senat, unde tronează Adrian Păunescu şi, din aceeaşi sorginte politică, Eugen Florescu. Despre "legea straşnică" şi despre "proasta administraţie a cinematografelor de stat", care vor deveni însă şi ele straşnice, ne-au dat asigurări capii mafiei de resort, lăfăindu-se între luminile mini-cinematografului de lux, construit peste noapte pentru ei înşişi la parterul sediului, unde a avut loc cu întîrziere de un an prima conferinţă de presă a CNC-ului restaurat.
Sub acoperirea mass-media, accesată de membrii cointeresaţi ai impropriu numitei Asociaţii a Criticilor de Film, mafia de resort neaoşă acţionează şi pe alte meridiane. De pildă în Canada, unde "Primul festival de film românesc la Montréal" tocmai s-a redus - poate aţi anticipat proporţiile acţiunii - la "cîteva creaţii ale regizorului Sergiu Nicolaescu" (Adevărul nr. 3610 din 29 ianuarie crt.; citez din cotidianul pe care am început să-l cumpăr personal de la chioşc pentru editorialele sale - adesea repere ale civismului talentat, dar şi pentru articolele despre politichiile subculturale, în afara celor filmice, vizate sibilinic sau prezentate ca virtuţi). Dar să ne întoarcem la cinematografele noastre. Două instanţe private - Societatea de distribuţie Independenţa Film şi Agenţia de publicitate Champions - au repetat operaţia anuală prin care se substituie benefic asociaţiei de profil inactive extrafripturistic. Ele au întreprins un sondaj în rîndurile "criticilor şi jurnaliştilor de cinema", publicînd un "Top al celor mai bune zece filme ale anului 2001", paralel cu un top după numărul de spectatori şi încasările din anul trecut. În timp ce asociaţia de profil se ocupă cu noi premieri de racolaj, iar CNC-ul anunţă festivităţi de "Oscar românesc" şi chiar iminenţa unui "bal al cineaştilor", cele două firme private ne pun în faţă nu doar rezultatele iniţiativelor lor meritorii, ci şi probele dramatice ale crizei culturale a reţelei de cinematografe, însoţind falimentarea morală şi profesională, sub aceleaşi auspicii, a producţiei proprii (noile ştiri din ziare care lungesc aproape săptămînal lista premiilor internaţionale obţinute de Marfa şi banii nu au nici o legătură cu sistemul, ci doar cu sîngele vărsat la propriu de regizorul Cristi Puiu în timpul filmărilor, de sistem fiind în schimb legată direct respingerea noului scenariu al debutantului, la concursul din vara trecută, de către un juriu prezidat iarăşi se subînţelege de cine; una dintre strategiile mafiei fiind tolerarea demagogică a debuturilor, chiar în cascadă, ca imediat după 1989, urmată de scoaterea din cursă a concurenţilor tineri, de preferinţă înainte de a ajunge la al doilea film).
CNC-ul ar fi obligat la minime iniţiative proprii de promovare a filmului european, spre a ieşi în întîmpinarea interesului publicului cinefil faţă de filmul de autor şi de artă. Pentru că aceasta e problema nevralgică a reţelei cinematografice, din alt unghi decît cel mafiotic şi subcultural, dincolo de cascadoria filmică erijată ca politică de stat şi emblemă a României în lume.
Ne putem imagina cît de mult suferă comanditarii "materialelor" pregătite pentru Guvern, nu numai că nici unul dintre filmele din Topul criticilor nu se regăseşte în Topul biletelor vîndute şi al încasărilor din 2001, dar şi că toate cele zece opere din primul top luate la un loc - de la In the Mood for Love de Wong Kar-wai şi Dansînd cu noaptea al lui Lars von Trier, pînă la Sinuciderea fecioarelor de Sofia Coppola şi Marea hoinăreală al lui Joel Coen - nu întrunesc şi nici nu se apropie de numărul intrărilor înregistrate, separat, de Mumia revine sau Scary Movie 2. Suferă mult, probabil, cei ale căror nume nu mai e cazul să le retranscriem, că în însuşi Topul criticilor doar două filme din zece sînt europene (pe lîngă cel al danezului Lars von Trier, britanicul Billy Elliot de Stephen Daldry), proasta difuzare nemaihărăzind un loc măcar pentru Les goûts des autres de Agnès Jaoui. Însă cel mai mult vor fi suferind cei abilitaţi din cauză că filmul românesc Marfa şi banii - situat de critici printre primele zece ale anului, înainte de TheVirgin Suicides - şi Marea hoinăreală - n-a fost văzut în toată ţara decît de 1963 (nu e anul premierei capului de serie al "epopeei cinematografice naţionale", Tudor) spectatori. Asta după o lansare efectiv sabotată, cu o conferinţă de presă la care a trebuit să ne instituim ad-hoc în comperi, după vizionare, fiindcă nimeni de la CNC sau România Film nu era prezent. Ş.a.m.d.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara