Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Semn De Carte:
"Supărarea" d-lui Alexandru George (II) de Gheorghe Grigurcu


O altă insatisfacţie a d-sale consistă în faptul "capital' că nu l-am citit, "ignorîndu-l' astfel în "adevărata-i totalitate', cea de prozator. Jelania îmbracă, de asemenea după tipicul lui Adrian Marino, formula promptă a unei minibibliografii ad-hoc: "că nu m-a citit, că, din motive misterioase după trei decenii de cînd se "ocupă" de mine d-sa nu mi-a citit cărţile de literatură de imaginaţie şi care nu sînt puţine. Îl informez aşadar că sînt autorul a 5 (cinci) romane, a 2 (două) volume de proze fanteziste mergînd pînă la fantastic, a 4 (patru) cărţi de proze, reflecţii şi momente confesive, în fine, una care chiar poartă acest nume (Confesiuni împotrivă, 2000). De ce nu le-a citit d. Gh. G.? Mister!' Primul răspuns ce ne vine în minte e următorul: d. Alexandru George e cel ce nu l-a citit pe subsemnatul nici măcar superficial, nedîndu-şi seama că nu ne ocupăm (din nefericire, întrucît cu toţii avem limite!) de romane şi de "proze fanteziste'. În al doilea rînd, "misterul' ce-l tulbură pe autorul Semnelor şi reperelor într-atît încît revine asupră-i se dezleagă uşor: din păcate, nu putem citi o seamă de cărţi, chiar dintre cele ce n-ar atrage, deoarece nu ne sînt la îndemînă! Fie că nu le găsim la librării şi biblioteci (cele ale Amarului Tîrg sînt cu deosebire defavorizate), fie că... nu avem bani pentru a ni le cumpăra, ne aflăm la acest capitol într-un dezavantaj cronic. Cum de îi scapă perspicacităţii d-lui Alexandru George o atare pe cît de umilă pe atît de constrîngătoare circumstanţă? Însă chestiunea mai poate fi pusă şi altfel: comentînd, cum apreciază eseistul, cel puţin o duzină din volumele d-sale de eseuri şi publicistică (cel puţin pe acestea îl încredinţăm că le-am citit!), înseamnă că ne-am ocupat, în cunoştinţă de cauză, de una din cele două laturi majore ale creaţiei şi personalităţii în discuţie. E oare neapărat necesar, e oare posibil să citeşti absolut tot ce a publicat, tot ce a scris un autor pentru "a-l situa valoric', pentru "a-l caracteriza critic'? Cine a citit întreaga operă a lui N. Iorga? Dar măcar tot ce au publicat M. Sadoveanu sau T. Arghezi? Pentru a ne conforma cerinţei ideale a interlocutorului nostru "de-a face aprecieri globale' exclusiv atunci cînd am parcurs absolut tot ce a scris autorul pe care-l comentăm, ni-e teamă că şi în ce-l priveşte s-ar cuveni a-i aştepta ultima filă scrisă înaintea decesului pînă a îndrăzni să-l abordăm cu pana critică. Să ne ierte dl Alexandru George, dar nu e aci o nouă obstrucţionare a criticii? Aburul de senzaţional ("misterul', cum obişnuieşte să spună dl Alexandru George, cînd e şi cînd nu e cazul) se mai risipeşte în clipa în care d-sa admite că nu sînt unicul stabilit în "defect' de ignoranţă: "Precizez însă că nu e singurul dintre strălucitele spirite aflate în defect; există o întreagă legiune, începînd cu (dar cu cine să încep?) Laurenţiu Ulici, C. Stănescu, G. Dimisianu, Mircea Popa, Florin Mihăilescu, Radu G. Ţeposu, D. Micu, Ion Rotaru, autori care uneori au scris favorabil despre mine (în bună măsură, acesta fiind şi cazul d-lor Al. Paleologu şi Radu Bogdan), dar care mă ignoră sub adevărata mea identitate. De ce? Răspund: iarăşi mister!' . "Misterul' se dezleagă şi aci, nu tocmai dificultuos. Nu ni se pare că "strălucitele spirite' menţionate îl "ignoră' pe dl Alexandru George, ci doar că procedează precum nenumăraţi exegeţi din lume, aplicîndu-se asupra unor anume producţii, cele de care pot dispune sau îi interesează, dibuind generalitatea pas cu pas, intuind-o şi altminteri decît prin procedeul exhaustivului, prin cuprinderea ansamblului absolut din care ţîşnesc revelaţiile reci le statisticii. Să ne amintim că Goethe definea literatura drept "fragmentul fragmentelor: numai o fărîmă din ce s-a petrecut şi s-a scris; şi numai o fărîmă din ce s-a scris şi a rămas'. Şi n-avem sentimentul că s-ar fi înşelat grosolan...
"Supărarea' autorului Marelui Alpha creşte cu încă un grad din impresia că ar fi fost, sub condeiul nostru, "ridiculizat prin formule inadecvate', prezentat "ca un Mitică de cafenea şi ca un "balcanic"'. Drept care d-sa se sumeţeşte în protest, îşi bombează pieptul "european', relevînduşi spiitul "liberal şi europeist în exclusivitate' (sic!), care, "în condiţii ostile', i-a "dominat întreaga existenţă'. Urmează, desigur, încă o fişă autobibliografică flatantă ("E ceea ce rezultă şi din numeroasele mele traduceri şde la Voltaire la Remy de Gourmont şi de la Villiers de l'Isle-Adam la Anatole Franceţ, dar şi din truda la ediţia E. Lovinescu şnouă volume publicate, cu note şi comentarii de mii de paginiţ'), precum şi o gustoasă volută pamfletară în care scrîşnetul incipient al injuriei se topeşte în spuma barocă: "Trebuie să fii părăsit de toţi dumnezeii logicii şi ai simplei perceperi a realităţii ca să faci din A.G. un "balcanic" şi să foloseşti această formulă insultătoare în numele unei superiorităţi pe care nu ţi-o recunoaşte nimeni, căci d. Gh. G nu s-a născut, după ştiinţa mea, nici la Hofburg, nici la Versailles, nici măcar la Weimar'. "Ştiinţa' d-lui Alexandru George este aci exactă. Confirmăm că subsemnatul nu s-a născut nici la Hofburg, nici la Versailles, nici măcar la Weimar, dar îl rugăm pe irascibilul nostru colocutor să ia în considerare sensul ce l-am acordat, în legătură cu d-sa, termenului balcanic. Deloc antieuropean, căci e un cetăţean al bătrînului nostru continent, balcanicul e, tipologic, un mediteraneean estic, un individ extrovertit, curios, ager, activ, nervos, logoreic, apt a atinge, pe aceste fundamente psihice imanente, culmi ale intelectului creator şi meditativ (e adevărat că e frecvent, sub rezerva unei inapetenţe pentru metafizic şi pentru tragic). Un anume pitoresc al mobilităţii intelectuale şi al facondei pline de sine, încordate de contrarietate, o propensiune spre postura marţială sau burlescă, spre autoritarismul decorativ sau spre umorul suculent, îl fac simpatic, nu neapărat în lumea de cafenea care ilustrează varianta joasă a speţei. O atracţie spre culoarea vie, spre exagerare pînă la "a se da în spectacol', le este însă comună balcanicilor de diverse speţe (de la caragialescul "văd enorm şi simt monstruos' la pateticele confesiuni ale lui Alexandru George: "sînt victima tuturor falsificărilor posibile şi a demersurilor necinstite' ' chair ale "tuturor'?). A numi pe cineva "balcanic' nu credem că ar fi mai puţin onorabil decît italic sau iberic (contele Keyserling vorbea, bunăoară în L'analise spectrale de l'Europe, despre "caracterul senioral' al turcilor!). Reproşîndu-ne o prejudecată, ne temem că dl Alexandru George cade el însuşi pradă uneia. De ce ţine a lua neapărat conceptul cu pricina pe latura sa peiorativă? Chiar contextul în care am înscris analiza personalităţii d-sale, cu pronunţat pigment balcanic în perspectiva noastră, exclude ipoteza "palavragiului de cafenea', mai puţin, recunoaştem, pe cea a insului "care încearcă să facă pe teribilul' (evident, la un anumit nivel!), în favoarea unei combinaţii a fondului funciar cu elemente de cultură subţire, de deschideri occidentale. Surprinşi de ieşirea iritată a autorului Clepsidrei cu venin, îi aducem la cunoştinţă că reflectam la o integrare a d-sale în aceeaşi familie, sub semnul unui balcanism rafinat, cu Paul Zarifopol, G. Călinescu şi contemporanul nostru Alexandru Paleologu, care n-a sărit ca ars atunci cînd l-am asemuit cu ...Divanul occidental-oriental al lui Goethe. Şi, bineînţeles, cu adesea evocatul de d-sa Camil Petrescu (egolatria nervoasă a celui ce-a inspirat înjghebarea unei insolite "Asociaţii a prietenilor' săi e înrudită, deşi în tonuri mai puţin spectaculoase, cu cele ale unor D'Annunzio şi Malraux!). Să fie oare prea puţin pentru dl Alexandru George? Păcat că ne-a stricat inocenta construcţie din cărţi de joc!
Dincolo de toate acestea, îl asigurăm însă pe dl Alexandru George de constanta preţuire admirativă ce i-o purtăm, o preţuire ce se prezintă vrîstată de şerpuirile dialectice ale duhului critic pe care, întrupîndu-l d-sa cu acuitate şi nu fără zvîcnirile unei remarcabile libertăţi stimulative, s-ar cuveni a-l tolera şi la alţii.


P. S. Să presupunem că tăcerea cu care dl Alexandru George întîmpină alte obiecţii ale noastre să fie o tăcere aprobatoare?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara