Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Carnet:
Suspans romanesc de Val Gheorghiu

Cu dispariţia lui Alain Robbe-Grillet se încheie experimentul romanesc major al secolului. De nu cumva se încheiase cît specialul francez încă scria, încă era prezent public. Nici un alt gest novator - neluîndu-i în calcul pe exhibiţioniştii începutului de secol - nu a avut atîta intrinsecă substanţă cum a avut-o Noul Roman Francez. Acaparînd, cu pregnanţa lui expresivă, întreg spaţiul european. Ce teribilă receptivitate cunoşteau Gumele, în labirint, Casa de întîlnire, imediat traduse continental! Ce vogă avea silueta inclasabilului francez prin tehnica dedublării. |sta era noul roman. Pe cît de snob acută devenise lectura proaspăt traduselor romane franceze - anii ^50, ^60 -, pe atît de îngăduitor duioasă e acum relectura lor, provocată chiar de momentul dispariţiei şarmantului Alain.
Nu se iviseră încă teribilii englezi, cei care - odată instalaţi continental - n-au mai cedat nimic din imperialul lor teritoriu. Mai ales acum. Cînd locul Noului Roman Francez e ocupat definitiv de Lodge, Barnes, Coe, McEwan. Deţinătorii absoluţi ai unor strategii romaneşti îmbinînd, cu inteligenţă şi cu farmec, harurile tradiţionalului realism insular cu soluţiile momentului. Şocante adesea, stînd însă pe un suport extrem de convingător. Făcînd din lectură un act de totalitate.
Francezii bătuţi? De nesuferiţii englezi?
Michel Houellbecq îşi asumă revigorarea naivităţii galice cu rezultate dintre cele mai sclipitoare. Alambicînd vocaţii de tradiţie balzaciană - flaubertiană, de ce nu! - cu sugestii venind chiar de la expiatul nou roman, Houellbecq recuperează, prin Platforma lui, un prestigiu ce părea pierdut. Lectură totală! Cum aceeaşi totală lectură vine şi de la pînă de curînd anonimul Wayergans, cel care, surprinzător, l-a şi surclasat pe Houellbecq la ultimul Goncourt. Un barochist de înmărmuritoare plieri pe real (Franz şi François).
Doar atît?
Şocul vine acum dinspre un iconoclast puţin spus rebel: Frédéric Beigbeder. Cu Egoismul romantic şi Memoriile unui tînăr ţicnit, "scandalagiul" e de ultim cri. Al barurilor, al ierburilor, al voiajelor. Egoistul e un fals jurnal cu un Oscar Dufresne, alter ego-ul autorului, pe cît de voit frivol şi stupid, pe atît de tranchil în ademenirea somnului de noapte. Cu panseurile lui definitive, Oscar face concurenţă gînditorilor francezi cu statuie: "Dacă pînă şi oamenii căsătoriţi divorţează, unde o să ajungem?" Nici Marc Marronier din Memoriile nu-i mai prejos: "Marc se îndrăgostea în zilele cu soţ şi voia să moară în zilele fără soţ". Sau: "Scria articole de dreapta în ziare de stînga şi viceversa". Sau: "Marc se considera un dandy, însă nu se putea împiedica să nu-şi vîre degetele în nas, de faţă cu lumea". Sau: "Victoire era frumoasă, lungă, de familie bună, toantă, snoabă şi multimilionară în lire sterline".
Adînc, nu?
Addendă: avem şi noi beigbederii noştri literari.
Dar şi beigbederii instalaţionismului plastic, oho!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara