Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Recenzii:
T.O. Bobe, Cum mi-am petrecut vacanţa de vară de Iulia Iarca

T.O. Bobe,
Cum mi-am petrecut vacanţa de vară,
Bucureşti, Editura Humanitas, 2011,
288 p.

T.O. Bobe este unul dintre puţinii autori ai tinerei generaţii care se bucură de un succes de critică oarecum egal cu succesul de public. Dovadă a succesului de public stă reeditarea de curând (la altă editură, ce-i drept, de data aceasta Humanitas) a romanului Cum mi-am petrecut vacanţa de vară. Ca dovadă a succesului de critică stă acelaşi eveniment editorial. Aşadar, ori criticii şi-au rarefiat exigenţele şi au început să guste lectura de plăcere, ori publicul şi-a îmbunătăţit criteriile de validare.
În realitate, cea mai plauzibilă cauză rămâne, probabil, capacitatea cu adevărat admirabilă a acestui prozator de a crea literatură plăcută, lejeră şi accesibilă cititorilor dintr-o arie foarte largă folosindu-se de, atenţie, instrumentele profesionistului. În felul acesta, nu trădează rigorile domeniului şi îşi atinge scopul final: acela de a plăcea publicului.
Până la urmă, cum şi-a petrecut personajul nostru vacanţa de vară? Luca, elev aflat la sfârşitul clasei a patra, scrie o compunere, un text situat undeva la graniţa între jurnal şi literatura fantastică, totul scris într-un stil care mizează cu umor, dar unul al autorului făcut subtil pe seama personajului său. Elevul nostru îşi propune să trasforme tema pentru vacanţă, o compunere de patru pagini, într-un proiect în care să scrie patru pagini pe zi de-a lungul întregii vacanţe. Structura capitolelor o respectă pe aceea a vacanţei: „Iunie”, „Iulie”, „August” şi „Septembrie”. Stilul scrierii este, de departe, elementul de rezistenţă a romanului: vocea narativă este exclusiv a lui Luca, cel care îşi transcrie evenimentele reale şi imaginate când cu greşelile de ortografie specifice vârstei, când cu formulări artificiale, specifice primului contact cu rigorile limbii literare, când cu limbajul de pe terenul de joacă.
Succesul acestui roman datorează foarte mult lecturii de identificare la care invită, pentru simplul fapt că fiecare dintre noi am fost la acea vârstă în care scriam pentru şcoală compuneri în limbaj voit preţios-literar şi evident stângaci. Şi ne place să ne aducem aminte. Nu e o întâmplare faptul că mai toate opiniile critice exprimate până acum sunt contaminate, fie şi pe spaţii foarte mici, de convenţia jucăuşă a romanului, aceea de a folosi în mod voit un limbaj şcolăresc sau de a greşi scrierea unor cuvinte.
Noroc că T.O. Bobe a adăugat în romanul său, pe lângă aceste elemente de structură, o riguroasă şi atentă componentă estetică.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara