Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Lecturi la zi:
Teme ale vremii noastre de Tudorel Urian


Ca orice universitar care se respectă, profesorul universitar doctor Codrin Liviu Cuţitaru ţine la precizia termenilor. De aceea, primele rânduri ale masivului său volum de publicistică, Istoreme, sunt alocate definirii noţiunii care dă titlul cărţii, să o recunoaştem, nu din cale afară de uzuale. Aşadar, ce iaşte istoremul? Explică autorul în chiar în debutul Cuvântului înainte: "Noţiunea de istorem nu-mi aparţine. Ea vine din poetica noului istoricism şi înseamnă - foarte pe scurt spus - anecdotă. Nu chiar orice fel de anecdotă, se înţelege, este vorba mai curând despre acea povestire absolută, indivizibilă, pe care se întemeiază - foarte frecvent - marea istorie. Dacă dorim să păstrăm perspectiva strict ştiinţifică asupra istoremului, atunci putem zice că reprezintă unitatea de bază, ultimă, imposibil de diseminat, a istoriei ca disciplină, însă şi ca fenomen în desfăşurare. Istoremul va fi, prin urmare, echivalentul lexemului din lexicografie, al morfemului din lingvistică şi, fără îndoială, al fonemului din fonetică". După această scurtă dizertaţie academică, cititorul se poate aştepta la orice, inclusiv la revelarea unor detalii minuscule, până acum ignorate, apte să dezlege mari enigme ale istoriei, precum originea misterioaselor statui de pe Insula Paştelui, asasinarea lui JFK sau mecanismele secrete ale demantelării regimurilor comuniste din Europa de Est. Lectura textelor propriu-zise din volumul lui Codrin Liviu Cuţitaru demonstrează că numărul celor care în ultimii ani au scris istoreme fără să o ştie este mai mare decât s-ar putea crede. O eventuală listă ar trebui să îi cuprindă, obligatoriu, pe G. Călinescu, Geo Bogza, Al. Călinescu, Luca Piţu, Octavian Paler, Tia Şerbănescu, Nicolae Manolescu, Ioana Pârvulescu ş.a.m.d. Istoremele lui Codrin Liviu Cuţitaru sunt un soi de tablete de autor, mici lecţii de morală practică, desprinse din experienţe de viaţă trăite direct, relatate de presă sau desprinse din cărţi. Fireşte, s-ar putea scrie un întreg eseu pe marginea identificării acestor povestiri moralizatoare cu semnificaţia strictă a noţiunii de istorem. Dar ar fi păcat. Mult mai interesante sunt concluziile care se desprind din textele însele, revelaţiile pe care le produc unele întâmplări din viaţa cotidiană, în legătură cu specificul vremii în care trăim.

Codrin Liviu Cuţitaru este profesor de engleză la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, posesor al mai multor burse şi stagii în universităţi engleze şi americane. Din 2007, aflăm din scurta prezentare care însoţeşte volumul, este consulul general al României la Vancouver, Canada. Această dublă experienţă de viaţă îl face să compare în permanenţă felul în care sunt tratate în spaţiul anglo-saxon temele care ţin capul de afiş al dezbaterilor din viaţa publică românească. Spiritul analitic predomină, chiar dacă pagina este adesea irizată de un umor de foarte fină calitate, tonul rămâne mai mereu sobru, iar finalul analogiilor este mai mereu foarte revelator. Sunt puse în discuţie teme de maximă actualitate ale perioadei de tranziţie: reforma sistemului universitar românesc, situaţia elitelor, modul în care este tratată alteritatea, relaţia dintre copii şi părinţi, metehnele sistemului naţional de educaţie (şpaga, diplomele fără acoperire, chiolhanurile care încoronează susţinerea lucrărilor de doctorat, inflaţia de studenţi), "tradiţia" românilor în a ridica osanale şefilor de tot felul. De fiecare dată, autorul se raportează la experienţa nord-americană sau engleză, fapt ce face ca situaţia din România să apară în ipostaze cu atât mai sumbre. Uneori comparaţia pe orizontală Est-Vest lasă locul uneia pe verticală România de azi-România din vremea comunismului. Ceea ce pornise ca o evocare nostalgică de tipul Nuovo Cinema Paradiso (mă refer, fireşte la filmul lui Giuseppe Tornatore) a videotecilor de la începutul anilor '80 sfârşeşte însă tot în grotescul apăsat al zilelor noastre. Tehnologia s-a schimbat, dar mitocănia şi spiritul gregar continuă să facă legea. Pe vremuri, un personaj nelipsit de la proiecţiile video era un anume Cioată, echivalentul în Epoca de Aur al tatuaţilor muşchiuloşi cu lanţuri groase de aur la gât de astăzi. Acestuia îi era rezervat mereu locul de onoare şi, cum nu ştia nicio limbă străină, devenise celebru prin solicitarea imperativă adresată traducătorului live, în momentele în care acesta îşi lua vreo pauză de respiraţie: "Traducii, uăi!" Tot spectacolul mediatic de azi, cu talk-show-uri groteşti şi imunde, în trivialitatea lor, emisiuni de divertisment, îl readuc pe Cioată şi analfabetul său strigăt dintr-un stră­fund al memoriei autorului într-o neaşteptată actualitate: "Deschid televizorul şi văd talk-show-uri infernale, cu indivizi retardaţi, citesc presa şi observ supremaţia mondenităţii oligo­frene în viaţa de zi cu zi, intru în amfiteatre şi sunt urmărit de retinele albe, tip tabula rasa, ale studenţilor actuali, merg pe stradă şi mă ciocnesc de inşi cu expresii delabra­te sau lombroziene. Îi aud pe toţi (deşi îmi astup urechile) stri­gându-mi la unison, sacadat, furibund şi implacabil, o sen­tinţă de cor tragic antic, un veritabil recviem pen­tru Cioată: ŤTra­ducii, uăi!ť". Splendidă descriere a spleen-ului unui intelectual adevărat în marasmul moral şi cultural al României în confuzia de valori a tranziţiei.

În mod firesc, cele mai multe dintre textele care compun volumul lui Codrin Liviu Cuţitaru, Istoreme sunt legate într-un fel sau altul de spaţiul universitar. Cu experienţa acumulată în mulţii ani petrecuţi la catedră, autorul observă care sunt punctele sensibile ale sistemului, dă verdicte şi oferă soluţii în concordanţă cu politicile educaţionale cele mai avansate. Multe dintre aceste texte se pot constitui în sugestii de luat în seamă pentru factorii de decizie din structurile de vârf ale Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în vederea elaborării unor eventuale strategii sectoriale. Dincolo de dezbaterile mai mult sau mai puţin iritate dintre putere şi opoziţie sau dintre factorii politici şi sindicate, chipul de azi al învăţământului românesc răzbate limpede din emisiunile informative ale televiziunilor (inclusiv faimoasele "ştiri de la ora 5"), rubricile de fapt divers ale ziarelor şi filmele postate pe You Tube de elevii înşişi. Iar acest chip al învăţământului românesc este departe de a fi unul de invidiat: "Profesori insultaţi, agresaţi ori bătuţi de-a binelea de elevi alcoolizaţi. Droguri, sex, pornografie în toaletele liceelor (unele prestigioase) şi în căminele studenţeşti. Cafturi ca în Vestul Sălbatic, pe coridoare în sălile de clasă şi în curţile şcolilor. Cataloage furate, laboratoare devastate, greve peste greve, tineri analfabeţi, dascăli semidocţi, brutali, pedofili, universităţi (particulare) sub asediu, altele (particulare sau/şi de stat) deschise în gherete preistorice, în cătune fără gară, iar altele (de stat) transformate în fabrici de diplome. Ingineri, subingineri, mecanici auto, femei de servici, agricultori Ťrecalificaţiť pentru munca didactică. Amoruri (...) între maeştrii şi discipolii lor (...). Nebunie, sărăcie, indiferenţă, mizerie, isterie, derută şi, nu în ultimul rând, greaţă". După o analiză foarte profesionistă a situaţiei din educaţie, concluzia profesorului Codrin Liviu Cuţitaru cade ca o ghilotină. Catastrofa din învăţământ nu are la bază, cum s-ar putea crede, pierderea reperelor, pervertirea moravurilor la nivelul întregii societăţi, ci absenţa unui proiect educaţional. Concluzia ultimă a autorului are menirea să ne scoată definitiv din letargie: "... mi-am dat seama (în legătură cu situaţia din învăţământ - n.m.) că înainte de a fi corupţi suntem, fără niciun dubiu, iresponsabili".

Volumul lui Codrin Liviu Cuţitaru este un excelent manual de morală practică. Scris cu seriozitate, superior didactic, plin de har, spirit analitic şi de comparaţie, volumul oferă harta vulnerabilităţilor României de azi, dar sugestii de soluţii pentru toţi cei interesaţi cu adevărat de transformarea ţării noas­tre într-un stat cu adevărat european. Istoreme este o carte care se opune şabloanelor de gândire, ideilor fixe, primite de-a gata. O pledoarie pentru inte­ligen­ţă, luciditate şi implicare, utilă tuturor celor care gândesc cu responsabilitate la prezentul şi viitorul acestei ţări.