Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Păcatele Limbii:
Tendinţe şi norme de Rodica Zafiu

Cred că merită continuată discuţia - pe care am început-o în numărul trecut al revistei -, despre rapoartele de monitorizare a posturilor de radio şi televiziune din Republica Moldova (din ianuarie-februarie 2005: www.cca.md), care pot fi comparate cu rezultatele monitorizării (în curs) din România (www.cna.ro). Unele dintre constatările monitorizării din Republica Moldova ilustrează mai vechi tendinţe ale limbii, care au făcut obiectul unor normări explicite şi insistente în ultimele decenii. Forma unică (neacordată) a intensificatorului însuşi (adjectiv pronominal de întărire, în gramaticile româneşti) a fost una dintre erorile cel mai des corectate în şcoală, obiect al unor exerciţii, teste şi probe de concurs. Ca urmare a acestei focalizări, secvenţe de tipul "însuşi rugăciunea" sînt ocolite cu destulă grijă în mass-media românească, fie prin urmărirea cu atenţie a acordului (cu variaţie în interiorul cuvîntului: însuşi - însăşi), fie prin arta de a-l ocoli, prin recursul la invariabilul chiar, mult mai comod ("chiar rugăciunea").
Alte diferenţe provin din păstrarea, în româna din Republica Moldova, a unor structuri curente în secolul al XIX-lea, dar condamnate şi eliminate între timp din limba română standard: formele cu -a final, mai apropiate de pronumele demonstrativ acela decât de semiinde­pen­dentul cel: "Bună dimineaţa celora care au deschis mai târziu televizorul...". E foarte posibil ca şi său pentru plural, semnalat şi corectat de mai multe ori de către cei care au făcut monitorizarea în Republica Moldova (de exemplu: "amintirile sale" = ale copiilor), să fie de fapt un rest din limba veche.
Sînt şi destule situaţii în care indicaţiile normative par la fel de insistente şi la fel de ineficiente în ambele state: se recomandă şi în monitorizarea basarabeană evitarea construcţiei partitive cu singularul ("un prieten de-al vostru"), structură bine fixată în limbă, se condamnă folosirea numeralelor fără de ("34 strănepoţi"), se insită asupra corelativelor (atît... cît şi), asupra acordului adjectivului la genitiv-dativ singular ("mirosul cafelei proaspăt prăjită") etc. În alte cazuri, mi se pare că monitorizarea din Republica Moldova confirmă răspîndirea mai largă a unor greşeli care ar fi părut izolate sau aberante doar pe baza exemplelor din monitorizarea bucureşteană: în această situaţie e mai ales nesiguranţa în folosirea numeralelor compuse cu doi/două, cu consecinţe nu numai în direcţia simplificării şi generalizării formei cu doi ("doisprezece departamente"; "Aici Chişinău, este ora doisprezece"), ci şi în sens invers, poate pur şi simplu din neglijenţă sau prin atracţie: "douăsprezece ani...", "douăzeci şi două de actori".
Se regăseşte, desigur, în exemplele din monitorizarea basarabeană, nota regională; de pildă în formele verbale să deie, dar şi să redeie, vreai (= vrei), iai (= iei) etc. Alte forme, în schimb, sînt ilustrări ale unei tendinţe morfologice vechi şi generale, de reîncadrare a verbelor în altă clasă de conjugare: ne-ar place, va reapare, pot încape. Exemplele copie, se străduie, cheltuie par să confirme şi o tendinţă incertă, mai recentă - de preferinţă a vorbitorilor pentru formele verbale fără -ez sau -esc.
În materialele monitorizării sînt desigur şi destule calcuri din rusă, mai ales în construcţiile prepoziţionale ("la anul 2", "un interviu la tema..."; "în rezultatul unui fapt", "au luat cunoştinţă cu", "dateaza cu", "veţi scoate la evidenţă").
Autorii monitorizărilor critică răspîndirea unor anglicisme (oportunitate, OK) sau a unor cuvinte şi expresii familiare (baftă, se merită), pe care le atribuie unei influenţe recente a modelor din România, sau le consideră convergente cu acestea. Sînt de altfel şi unele corectări mai ciudate, poate simple neatenţii: e considerată greşită construcţia circumstanţialului de timp fără prepoziţie ("anul viitor"), iar în enunţul "să purcedem în a citi aceste urături" e criticată doar prepoziţia în.
Oricum, tendinţele de evoluţie a limbii române ar trebui văzute de acum înainte tot mai mult în cadrul mai larg pe care îl oferă şi datele din Republica Moldova: utile pentru a confirma sau a infirma unele fenomene, pentru a aduce o lumină suplimentară asupra lor - şi, în genere, tocmai pentru că sînt evoluţii ale limbii române. Imaginea clişeizată şi reductivă (conform căreia nu ne-ar interesa aspectele prea particulare ale unei limbi rusificate, arhaice sau doar regionale) nu e de folos nimănui.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara