Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Actualitatea:
Teresa Ferro (1956-2007) de Ioan-Aurel Pop

S-a stins departe, la Catania, într-o margine a latinităţii, Teresa Ferro, una professoressa speciale, cum îi spuneau cu afecţiune studenţii săi şi, odată cu ea, s-a închis în mare parte un univers de erudiţie, cunoaştere, cultură şi căldură umană deosebită.
Teresa Ferro era de circa 13 ani profesoară de limba şi literatura română la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Udine, după o scurtă carieră didactică şi de cercetare petrecută la Universitatea din Catania.
De altminteri, în Sicilia natală şi-a făcut şi studiile universitare, tot la Catania, unde şi-a luat licenţa filologică şi lingvistică în "litere clasice" (1980) şi apoi doctoratul (1990). A urmat o specializare în filologie modernă la Universitatea din Bologna, apoi un stagiu de perfecţionare la Centrul de Lingvistică Romanică din Strasbourg şi apoi alte numeroase perioade de documentare, mai ales în România. Teresa Ferro făcea parte din numeroase societăţi academice de specialitate, era membru de onoare a Institutului de Lingvistică din Bucureşti şi membru fondator a Asociaţiei Italiene a Româniştilor (AIR). Îl pomenea adesea cu respect şi recunoştinţă pe maestrul ei întru studii româneşti, profesorul Giuseppe Piccillo.
S-a ocupat cu pasiune şi competenţă de istoria limbii române, în dubla relaţie a acesteia: cu lumea romanică (neolatină) şi cu lumea sud-dunăreană (balcanică). S-a interesat de vechile izvoare româneşti, de textele timpurii în limba română, aşa cum erau ele ilustrate în ambianţa misionarilor catolici, veniţi mai ales în Moldova. A publicat zeci de cărţi, studii şi articole, cu precădere în limbile italiană şi română, la edituri de prestigiu. Între cărţile sale mai recente, menţionăm aici Romania e Romania. Lingua e cultura romena di fronte all'Occidente (a cura di Teresa Ferro, Forum, Udine, 2003, 321 pagini), dedicată memoriei lui Eugen Coşeriu, apoi Latino, romeno e romanzo. Studi lingvistici (Dacia, Cluj, 2003, 355 pagini) şi I missionari cattolici in Moldavia. Studi storici e lingvistici (Clusium, Cluj, 2005, 192 pa­gini).
Cunoscătorii au remarcat de fiecare dată profunzimea abordării, priceperea filologică şi competenţa istorică, dobândite pe parcursul multor ani de cercetări, după serioase şi îndelungi lecturi, înlesnite de cunoaşterea directă a "literelor" clasice şi moderne. A scris, de exemplu, despre societatea românească din Moldova secolului al XVII-lea, prin prisma textelor misionarilor catolici, în marea lor parte italieni, cu o rară obiectivitate, spulberând mituri despre o pretinsă intoleranţă, care a putut fi invocată doar prin distorsionarea realităţii în acord cu grila secolelor mai recente. Nu i se poate cere lumii moldoveneşti de la 1600 - spunea înţelept şi indirect cercetătoarea - să aplice principii ale democraţiei actuale, când nici o ţară de-atunci nu le aplica! A mai demonstrat, mergând pe urmele lui Nicolae Iorga, Carlo Tagliavini, G. Călinescu, Giuseppe Piccillo şi Francisc Pall, că limba principală de comunicare şi de înţelegere între catolicii din Moldova era româna.
A reconstituit o lume şi avea planuri de noi restituiri, demonstrând deopotrivă ştiinţă şi conştiinţă, raţiune şi sentiment, migală şi căldură, în prezentarea acestei lumi româneşti.
Teresa Ferro trăia pentru şi prin cultura şi limba românească. Fără vreo legătură de rudenie cu românii, profesoara catanieză avea o afinitate specială de tip spiritual cu realităţile noastre. Era legată de români şi de România prin nenumărate şi nevăzute fire, venite de departe, din latinitatea comună, din atracţia extremelor, a regiunilor de margine, din tinereţea petrecută în parte alături de români, din înţelegerea profundă a problemelor lor.
A participat la zeci de colocvii, conferinţe, mese rotunde în România, după căderea comunismului; a animat cu prezenţa ei oprimistă şi robustă programele de schimburi Tempus şi Socrates, cu universităţile din Bucureşti, Cluj, Oradea, Timişoara, Iaşi etc. Pentru românii din Udine şi din Catania avea mereu uşile şi inima deschise. Fusese aleasă drept preşedintă a Asociaţiei Culturale Italo-Române Alba-Iulia Nord Est, pentru înfiinţarea căreia depusese atâta pasiune. În cadrul acestei asociaţii, în colaborare cu Universitatea din Udine, cu parohiile româneşti şi cu Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia, organiza an de an "Întâlnirile de primăvară şi de toamnă" ale culturii româneşti la Udine. În cadrul acestora, se derulau conferinţe, mese rotunde, prezentări de cărţi, recitaluri muzicale, expoziţii, cu personalităţi din România şi din Italia, dar şi cu tineri pe cale de afirmare.
Pentru toate acestea, dar mai ales pentru specialitatea ei desăvârşită în studii româneşti, Universitatea din Timişoara i-a conferit prestigiosul titlul de Doctor honoris causa.
Legătura specială cu România i-a întărit dragostea pentru Sicilia natală, unde nu poate fi imaginată fără Enzo (Vincenzo) Agliata, soţul său, cel care a înţeles-o şi preţuit-o cel mai bine. În Sicilia avea faţa luminată ca de soare, chiar şi când era înnorat, şi explica fără osteneală suprapunerea surprinzătoare de civilizaţii, varietatea monumentelor, expansiunea naturii şi subtilităţile dialectului/dialectelor locale, cu similitudini neaşteptate cu graiurile româneşti. A impresionat-o nu demult un premiu oferit de oraşul Siracusa, prin care i se recunoştea şi calitatea de fiică a locului, de siciliancă faimoasă.
Au preţuit-o peste măsură studenţii ei udinezi, care veneau s-o asculte în număr mare. Prin Teresa Ferro, româna ajunsese la Universitatea din Udine între "marile limbi", cu locul ei firesc între limbile romanice, cu sunetul ei specific şi cald. Munca sa stăruitoare şi pasionată cu tinerii dădea de mult timp rezultate remarcabile: studenţii Teresei Ferro vorbeau româneşte, scriau în limba lui Eminescu, făceau lucrări de licenţă, de masterat şi de doctorat legate de România.
Chinuită de o boală grea, diagnosticată în 2001, Teresa Ferro nu s-a lamentat niciodată, purtându-şi cu demnitate suferinţa. Şi-a dus viaţa înainte, fără răgaz, cu aceeaşi tenacitate şi pasiune. Nu a tulburat cu voie pe nimeni, nu a avut orgolii şi n-a manifestat vreodată aroganţă. Considera adesea ironia altora drept o formă de jignire a celor fără apărare şi-i sfătuia pe cei din jur să nu recurgă nici la ironie, nici la aroganţă. Răspândea în jur numai bunătate şi bunăvoinţă, chiar şi atunci când primea în schimb suspiciune, insinuări şi răutate. Poate pentru că unii nu puteau înţelege că face totul din onestitate, pasiune sinceră şi respect pentru adevăr. S-a supus judecăţii - severe, dar până la urmă favorabile - a colegilor ei italieni, care i-au acordat cu puţin înainte de moarte titlul de profesor plin (titular) al Universităţii din Udine.
În acest timp, tot cu puţin înainte de a trece dincolo, lucra cu aceeaşi pasiune şi dorinţă de a fi de folos: corecta lucrări, făcea subiecte de examen, îndrepta texte ale colegilor ei români, redacta studii despre limba şi cultura română.
Am rămas fără grai când Enzo, într-o zi de la finele lui mai, după un nou consult medical, mi-a spus că "Teresa a decis să ne lase"! Am sunat-o şi, cu vocea ostenită, dar fermă, mi-a spus că e o slăbiciune trecătoare, după care îşi va relua curând toate preocupările. Făcea planuri de viitor! Nu voia cu nici un preţ să-i tulbure pe cei apropiaţi, pentru că învăţase foarte bine de la vântul ce-adie pe poteci, cum trebuie prin lume de liniştit să treci. I-a preţuit şi respectat pe toţi cei din jur, chiar şi pe aceia care i-au făcut, cu voie ori fără voie, rău.
Vocea ei a răsunat mereu, cald şi calm, din Aula Magna a Universităţii din Cluj până în sălile de conferinţe ale Academiei Române, de la Oradea la Iaşi şi de la Timişoara la Alba-Iulia; au preţuit-o şi respectat-o importante personalităţi ale culturii noastre contemporane, au stimat-o studenţii ei italieni şi români şi, cu toate acestea, s-a dus discret să se odihnească puţin...
Să-i fie ţărâna uşoară şi amintirea neştearsă!

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara