Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Meridiane:
Thomas Bernhard de Florica Madritsch-Marin


(1931-1989)

Opera scriitorului austriac Thomas Bernhard cuprinde volume de versuri ("Auf der Erde und in der Hölle" - "Pe pământ şi în iad", "In hora mortis" - "În ceasul morţii", "Unter dem Eisen des Mondes" - "Sub gheaţa lunii"), romane ("Frost" - "Îngheţul", "Die Ursache" - "Cauza", "Der Keller" - "Pivniţa", "Der Atem" - "Respiraţia", "Die Kälte" - "Răceala", ""Holzfällen" - "Tăietorii de lemn", "Auslöschung" - "Stingerea", etc.), piese de teatru ("Der Stimmenimitator" - "Imitatorul de voci", "Der Weltverbesserer" - "Cel care îndreaptă lumea", "Der Schein trügt" - "Aparenţele înşală", "Einfach kompliziert" - "Simplu complicat", "Heldenplatz" - "Piaţa eroilor" etc.).

*
* *

Sălbatic creşte floarea mâniei mele
şi fiecare vede ghimpele
care înţeapă cerul
din soarele meu picură sânge
creşte floarea amărăciunii mele
din această iarbă
care îmi spală picioarele
pâinea mea
o Doamne
floarea vanităţii mele
care se sufocă în roata nopţii
floarea grâului meu Doamne
floarea sufletului meu
Dumnezeule dispreţuieşte-mă
sunt bolnav de această floare
care îmi înfloreşte roşie în creier
peste suferinţa mea.


*
* *

Mă chinuieşte ochiul Doamne
şi durerea îmi face din inimă
o mierlă
care nu cântă
iar scrisul meu pe cer
străin ierburilor
o Doamne mă chinuieşte steaua
care înoată prin somnul meu
cu moartea şi dimineaţa sufletelor curate
Doamne ochiul meu vede ceea ce te apasă
iar plânsul îmi poartă copiii în sânge
o Doamne ochiul meu vede casa zidarului
şi chinul lumii deopotrivă
şi nu ştie pe ce drum s-o apuce
aşa cum iarna copacul
mă doboară-n tăcere
cuvântul meu norocul meu plânsul meu.

Nu mai ştiu nici o stradă care duce undeva
nu mai ştiu nici o stradă
vino ajută-mă
nu mai ştiu
ce mă va năpădi
în astă noapte
nu mai ştiu ce este dimineaţa
şi seara
sunt atât de-nsingurat
o Doamne
nimeni nu-mi bea suferinţa
nimeni nu stă la patul meu
să-mi suporte chinul
şi mă trimite norilor
şi râurilor verzi
ce se rostogolesc în mare
Doamne
Dumnezeul meu
sunt abandonat păsărilor
bătăii ceasului care plesnind
îmi îmbolnăveşte sufletul
şi-mi arde carnea
o Doamne în cuvântul meu e întuneric
noaptea îmi nesocoteşte peştii
şi munţi de suferinţă neagră
o Doamne ascultă-mă


*
* *

O ascultă-mă până la capăt
nu mai vreau să suport singur dezgustul
şi lumea aceasta
ajută-mă
sunt mort
ca mărul mă rostogolesc
la vale
şi trebuie să mă sufoc
sub lemnul iernii
o Dumnezeul meu nu mai ştiu
încotro mă poartă drumul
nu mai ştiu ce-i bine şi ce-i rău
pe câmpuri
Doamne Dumnezeul meu
oasele-mi sunt
neputincioase şi sărace
cuvântul arde în tristeţe
pentru tine.


*
* *

Neliniştea domneşte în ierburi
colibele sunt cuprinse de
încordare
mă loveşte clopotul Doamne
Dumnezeul meu
sălbatici sunt porumbeii
neliniştită este chiar luna
cu secera ei care îmi intră
în carne
Doamne chiar şi în grajd este nelinişte
şi la marginea gârlelor
unde rămâne zăpada
Dumnezeul meu până şI copacul şi peştele
sunt pătrunşi de neastâmpăr.


*
* *

Vocea ta va fi vocea mea
în amărăciune
vocea ta care scutură moartea
în brazde încremenite
care mă distrug
o Doamne din noapte şi spaimă tropăie rugăciunea mea
soarele
şi luna
vocea ta este vocea mea
Doamne sunt în tine
strivit de chinul meu
care-mi aprinde ochii
ca să mă ard Dumnezeul meu în focul
mâniei tale
care-şi împlântă ghimpele
în creierul meu plin de sânge.


*
* *

Văd Doamne ceea ce trebuie acum să văd
dimineaţa care nu vrea să-mi afle chinul
şi patul meu
în care ninge
o Doamne
cel care nu-mi vrea rugăciunea
şi-mi înfulecă tânguirea
pe spinarea obositelor stele
ogoarelor bogate
curţilor întunecate
cel care îmi sapă mormântul
cel care mă ucide cu securea
o Doamne
omul iubeşte numai
securea
şi nu bea cântecele ca pe sânge
şi moartea pe colina verde
mai înaltă
decât marea
o Doamne
vreau să văd acum ceea ce
trebuie să vină
moartea mea Doamne
şi trecerea mea în lacrimi.


*
* *

De ce îmi tem bătrâneţea
moartea care mă năpădeşte
ţipătul?
Mă tem o Doamne
mă tem de sufletul meu
şi de ziua care sprijinită de zid
mă taie-n bucăţi
o Doamne
mă tem
mă tem de noaptea care stă deja
în faţa satelor
şi-n spatele casei
(noaptea) care urlă în vite
şi dansează cu stelele
o Doamne
mă tem
de tine
şi de tristeţea
care-mi zdrobeşte gura
îmi tem Doamne
mormântul
şi destinul meu sumbru
o Doamne moartea.


*
* *

Moartea este limpede în râu
şi sălbatică-n lună
şi limpede
ca steaua care tremură seara
străină în faţa uşii
moartea este limpede
ca mierea în August
aşa de limpede este această moarte
şi credincioasă mie
când vine iarna
o Doamne
trimite-mi o moarte
care mă-ngheaţă
graiul apropiindu-mi-l mării
şi focului
Doamne
moartea atacă noaptea trunchiul copacului
şi somnul mierlei
în beznă.


*
* *

Vremea e ştearsă
o Doamne
cuvântul meu care venea amar
şi-ntunecat
Doamne
prea întunecat pentru pământ
stins este chinul meu
foamea băută
cu inima în nopţi
ce sunt brăzdate
de plugul cântecelor
vremea-i fără sfârşit
şi totuşi plină de nevoia de-a visa
care-mi refuză
piatra morţii.


*
* *

Doamne lasă-mă să-mi uit
sufletul
şi chinul ochilor
şi pumnalul buzelor obosite
şi focul verde de pe colinele îndepărtate
fiecare gură de mocirlă
uitată
Doamne
Dumnezeul meu
ziua care-mi spintecă ţipătul
pe care-l scot
şi cârdul multor păsări
ciopârţită îmi este mânia
şi sângele meu năvăleşte
liber.





Din volumul In hora mortis,
în curs de apariţie la
Editura Călăuza, Deva