Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Scrisori portugheze:
TIMOR de Mihai Zamfir




Dacă am face o statistică a numelor proprii prezente, de două luni încoace, în presa portugheză scrisă si vorbită, Timor s-ar plasa pe locul întîi, la distantă enormă de oricare alt concurent. Întelegem bine de ce. Timp de aproape un sfert de secol, fortele ocupante indoneziene au dus - în Timorul de Est, fostă colonie portugheză - o politică de suprimare a adversarilor (reali, imaginari, presupusi ori numai potentiali). Schimbarea de regim de la Djakarta de anul trecut a modificat si datele chestiunii Timorului Oriental. Referendumul sub patronaj ONU, pe care noul Presedinte al Indoneziei a avut imprudenta să-l accepte, atribuia independentistilor, la 30 august, o majoritate covîrsitoare: aproape 80% din voturi! Furiosi în fata perspectivei de a pierde puterea, adeptii rămînerii Timorului Oriental la Indonezia au început să-i asasineze pe fruntasii pro-independentă, să treacă prin foc si sabie martirizatul teritoriu din Pacific. Masacrele au căpătat asemenea dimensiuni, încît ONU s-a văzut obligat să intervină.
Rămîne meritul incontestabil al actualului Guvern portughez acela de a fi stiut să strige "Ajutor!" cu suficientă fortă si în cele mai sonore locuri, pentru a reusi o performantă extraordinară: aceea de a coaliza contra Indoneziei întreaga lume civilizată.
Ce să mai spunem însă de agitatia pe această temă din Portugalia! Aici difuzoarele cu strigăte de protest au fost date la asemenea intensitate, încît oricare alt zgomot politic a dispărut. S-a oprit chiar campania electorală pentru alegerile de la 10 octombrie. Gata, nu mai exista decît Timorul! Restul ă să astepte!
De la o zi la alta, Portugalia a început să poarte doliu pentru Timor: statuile orasului s-au acoperit cu pînze negre, parbrizele masinilor purtau vizibile cruci, cearceafuri albe au pornit să spînzure de la aproape fiecare balcon, iar manifestatii zgomotoase s-au instalat în fata ambasadelor celor cinci mari puteri cu drept de veto la ONU, de care depindea deciderea interventiei. Timor si iar Timor! De-ar fi izbucnit un război de proportii mondiale, portughezii nici n-ar fi aflat.
Si cu aceasta ajungem la cel mai interesant punct al programului: manifestatiile cerînd rapida interventie ONU, organizate de specialisti în materie (adică de comunisti, de socialisti, de stîngistii de toate nuantele) s-au concentrat preferential asupra ambasadelor americană, britanică si franceză, dar mai ales americană. Nopti la rînd, cetăteni indignati le-au strigat yankeilor pînă la orele mici ale diminetii: "Asasini! Asasini!", "Clinton, dă-te-n Monica Lewinsky!", "În Kosovo i-ati masacrat pe sîrbi, acum îi masacrati pe timorensi! (sic!)", "USA si NATO, complici ai Indoneziei!", "Afară cu Portugalia din organizatia criminală NATO!" ă si zeci de alte gratiozităti similare. Cu o logică specific de stînga, manifestantii excitati au încercat să ia cu asalt ambasada americană, deversînd peste zidurile acesteia un mesaj sonor ce cuprindea toate recriminările pe care decenii de propagandă KGB le-au putut sădi în capetele unor oameni frustrati sau doar naivi. Anti-americanismul intelectualitătii de stînga, al comunistilor consecventi ori vopsiti, a avut la Lisabona ă timp de peste două săptămîni ă larg spatiu de manifestare.
În asemenea context, ce mai conta faptul că Statele Unite erau singurul apărător al Timorului de Est? Că personajul care convinsese Australia să intervină militar fusese Richard Holbrooke? Că, în Consiliul de Securitate, cei mai îndîrjiti sustinători ai Indoneziei fuseseră Rusia si China, în virtutea principiului (atît de scump si tovarăsului nostru Ceausescu) al "neamestecului în afacerile interne"? Ce mai conta că regimul castrist se transformase în aliatul numărul unu al Djakartei? Vagi manifestatii palide, întreprinse parcă de politete, treceau cuminti prin fata ambasadelor chineză ori rusă; artileria grea, pietrele si urletele erau rezervate însă exclusiv americanilor, adică exact celor care au reusit totusi, in extremis, să mai salveze ce se putea salva în Timorul de Est.
Prin urmare, încă o manipulare reusită si de proportii a opiniei publice: de ce să ne mai mirăm, am văzut pînă astăzi atîtea! E totusi trist că lectiile trecutului nu ne învată mai nimica si că oricare tragedie inedită ne găseste la fel de nepregătiti ca si cea dintîi pe care am trăit-o.