Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Obiceiuri:
Tradiţie şi modernitate de Speranţa Rădulescu


De fapt, nu e vorba de mireasă, ci de ginere ; şi ginerele nu s-a-necat, ci... veţi vedea deîndată.

Duminică de noiembrie. O zi rece şi fumurie, într-o localitate neinspirată din Câmpia Dunării. Florin aleargă cu camera video de-a lungul alaiului nupţial care, încă de dimineaţă, străbate satul cu treburi importante: după rochia miresei şi-napoi; cu ploconul la naşi şi-napoi; cu mireasa la udat şi-napoi; din nou la naşii care trebuie aduşi în triumf la casa mirelui... Nici gând să economisească energie rezolvând două treburi într-un singur drum: satul trebuie să vuiască de chiote şi muzică de fanfară, pentru ca toată lumea să afle că X năşeşte, Y e socru mare, iar Z e ginere-împărat. Alături de Florin, doi belgieni şi un franţuz, fascinaţi de exotismele locale. Eu staţionez la casa mirelui, pentru că depind de o sursă de electricitate şi pentru că sunt leneşă din fire. Pândesc cu casetofonul digital evenimentele care urmează să aibă loc în ograda mirelui, adică Ťobiceiurileť: împodobitul bradului nupţial, bărbieritul mirelui, gătitul miresei, cântarea miresei, Nuneasca....

Pe la miez de zi, oaspeţii deambulează calm prin curte, în aşteptarea cortegiului care trebuie să revină cu mireasa de la fântâna din capul satului. Familia roieşte cu farfurii şi platouri. Bucătăresele coc şi fierb în curte, pe pirostrii, cantităţi pantagruelice de ciorbă, sarmale şi fripturi. Ascult distrată muzica ce vine de sub cortul încă gol, dar pregătit pentru 800 de invitaţi. Lăutarii cântă binişor, dar muzica sună infernal de prost, din pricina sonorizării. Totuşi e prima petrecere din ultimii şapte ani în care n-aud nici o manea! (Mă gândesc chiar că ar fi cazul să-i informez pe toţi inamicii genului că maneaua e în scădere de popularitate.) Capetele se sucesc din când în când spre capătul străzii, de unde ar fi fost de multişor firesc să apară Ť oastea împăratului ť. Dar în locul ei soseşte în goană un bărbat în smoking (sic) care se năpusteşte asupra socrului mare, cu vestea. O veste proastă, pesemne, pentru că socrul se întunecă la faţă, soacra se ia cu mâinile de cap, neamurile apropiate pornesc să fugă care încolo, gâştele din ograda păsărilor ţipă ca de spaima cuţitului. Nuntaşii trag cu urechea, sperând să înţeleagă ce se petrece. Zvonurile încep să circule în şoaptă: un accident grav în care a fost implicată maşina mirelui. Au murit două copile iar mirele a dispărut fără urmă - poate l-a aruncat trenul pe undeva. Una din copile era fata preotului care trebuia să săvârşească cununia. Dar a cui cununie, că poate ginerele-i mort?!... Maşina a ajuns un morman de fiare răsucite.

Apare şi alaiul, cam subţire şi agitat, cu mireasa în frunte şi cu fanfara la mijloc. Noii sosiţi nu prea ştiu cum s-a petrecut accidentul, pentru că n-au văzut nimic cu ochii lor, dar acest fapt nu-i împiedică să aibă propriile opinii asupra evenimentelor, pe care le comunică oricui e dispus să-i asculte. În câteva minute, povestea începe să se închege şi să se răspândească într-o versiune de compromis. Odată cu convoiul sosesc Florin, belgienii şi franţuzul. Încerc să le smulg o relatare mai lucidă. Aflu doar că, la un moment dat, o puştoaică a alergat către alai şi a descris, în hohote isterice, accidentul care tocmai avusese loc la câteva zeci de metri distanţă şi la care fusese martoră. Maşina, condusă de un amic al mirelui, s-a înţepenit pe calea ferată - pe care o traversa ocolind nepăsător bariera - şi a fost spulberată de două trenuri venind din direcţii opuse. La auzul veştii, o bătrână s-a aruncat la pământ urlând, iar ceilalţi nuntaşi au început să alerge haotic, destrămând petrecerea. În acest moment o rubedenie a socrului mare - om înalt, robust şi trecut prin multe - şi-a ridicat autoritar glasul deasupra mulţimii: Hei, oameni buni, suntem la casa naşului mare! Ce-i asta? Hai, daţi drumul la horă. Să cânte fanfara! Fanfara a pornit, şi o dată cu ea şi dansul. Dezertorii s-au reîntors în grup: mai întâi şovăielnic, apoi cu determinare. Florin lăsase deja aparatul jos, aşa că n-a surprins momentul; dar unul din belgieni, care nu pricepea decât că se întâmplă ceva grav, a filmat câteva secvenţe, apoi s-a oprit, socotind că nu se cuvine să continue.

În timp ce vorbim în şoaptă, apare pe uliţă ginerele însuşi, susţinut de o parte şi de alta de doi fraţi de mână. Când a înţeles că maşina sa n-are scăpare, povesteşte el mai târziu, s-a aruncat afară, târând după sine unul din copiii de pe bancheta din spate. S-au rostogolit împreună de partea invizibilă a căii ferate - motiv pentru care au trecut drept dispăruţi. Mirele e verde ca oul de raţă, dar pare hotărât să se repună pe picioare. Nu se ştie încă nimic clar despre soarta celorlalţi accidenţi.

Mă adresez cu sfială socrului mare: Dacă credeţi, noi oprim imediat înregistrările şi filmările... Dar, de când şi-a văzut feciorul teafăr, socrul s-a mai întremat. Acum e preocupat să salveze nunta: Nu, nu, fimaţi, filmaţi. Ei cu treaba lor, noi cu treaba noastră. (ŤEiť sunt, bineînţeles, victimele, sau poate morţii.) Uite, acum începe împodobitul bradului, pe urmă bărbieritul ginerelui, să ne daţi şi nouă o copie pe CD (sic), că omul nostru şi-a terminat bateriile.

Deschid o paranteză ca să vă spun că o nuntă de ţară este o întreprindere economică amplă, în care familiile încuscrite pun în joc sute de milioane, cu nădejdea că le vor recupera din darurile de la masa mare. Nunta nu e o Ť afacere vulgară ť, cum cred ignoranţii subţiri de la oraş, ci o instituţie solidă, al cărei scop este ajutorarea familiilor în formare. Fiecare sătean sprijină cuplul cu darul său de bani, ştiind că, atunci când se va căsători sau îşi va însura proprii copii, darul îi va fi întors. De altfel ţăranii ţin bine socotelile: trebuie să mă duc la nunta lui Cutare, pentru că şi el a venit la a mea; sau : nu mă duc la Cutare, pentru că s-a prefăcut bolnav. Cu alte cuvinte: nu înţeleg să ajut pe cineva care mi-a refuzat ajutorul, ieşind deliberat din sistemul impus de tradiţie. Deseori, un invitat absent trimite la masa mare doar plicul cu bani, pentru a semnala că nu se sustrage de la jocul obligatoriu al schimbului de daruri.

Împodobitul bradului şi bărbieritul mirelui sunt prescurtate. Chiotele supra-acute ale femeilor sunt cam anemice, cântările fanfarei înjumătăţite, veselia prefăcută. Dar gesturile rituale - fără de care viaţa noii familii ar putea fi lovită de toate nenorocirile imaginabile - sunt comise aşa cum se cuvine. De aici încolo, nunta îşi reia treptat mersul normal.

Popa a aflat între timp că fetiţa lui are doar câteva oase rupte, dar a scăpat cu viaţă. E atât de fericit încât promite o ceremonie religioasă ca-n poveşti. Cealaltă copilă e într-o stare gravă: nu-şi mai simte picioarele, pesemne că are coloana fracturată sau e în stare de şoc... Dispensarul local n-a putut s-o ajute, pentru că nu poseda decât un tensiometru şi - adaug eu - , un irigator. Abia în astfel de situaţii realizezi cât de sinistră e starea sistemului sanitar românesc. Asistenta medicală, inimoasă, a încercat să recolteze sânge de la săteni pentru a pregăti o eventuală transfuzie. N-a reuşit, pentru că mai toată lumea era cu chef, ca în miez de nuntă. Fata a fost transportată cu salvarea la Craiova, iar de acolo la Bucureşti. Nu se ştie cum vor evolua lucrurile, dar zvonurile despre sănătatea ei s-au încrucişat tot restul zilei şi toată noaptea: a murit, n-a murit; e în comă, a ieşit din comă ; îşi simte picioarele, nu şi le simte... După ce primeşte primul ajutor, şoferul e însoţit la poliţie. Şocul l-a făcut să-şi revină complet din năpraznica lui beţie.

După Nuneasca - de-acum e întuneric -, împachetăm echipamentul tehnic şi ne îndreptăm spre maşini. Dar nunta e departe de a se fi încheiat. Alaiuri tinere continuă să bântuie în toate direcţiile: când motoarele noastre se pun în mişcare, un cortegiu tocmai porneşte în căutarea miresei furate, un altul în căutarea mirelui. Nuntaşii vârstnici se îndreaptă spre casele lor, ca să-şi hrănească lighioanele şi să se odihnească puţin înainte de masa mare: au nevoie de rezerve de odihnă care să le ajungă pentru toată noaptea, dar şi pentru cheful cu trei berbeci pe care socrul mare l-a promis în ziua următoare.

În prima maşină, în drum spre Bucureşti, tânărul nostru franţuz îşi exprimă, în româna lui impecabilă, indignarea faţă de reacţia oamenilor din cortegiul nupţial la auzul veştii. Auzi, mireasa nici n-a tresărit! Iar bărbatul acela nesimţit, cine-o fi fost, ce credeţi c-a găsit de cuviinţă să facă? Le-a poruncit oamenilor să încingă o horă pentru naşul! Dar dacă mirele era cu adevărat mort? Că doar în acel moment nimeni nu ştia că trăieşte... Lipsa de sensibilitate a localnicilor îl umple de revoltă.

În a doua maşină, discuţia are un ton admirativ: belgianul-cameraman, om aşezat şi cu experienţă, revede imaginile filmate în faţa casei naşului şi constată că bărbatul cel Ťnesimţitť a avut singura reacţie inteligentă şi responsabilă în situaţia dată. Nunta - care risca să se spargă, ruinând moralul şi totodată finanţele însurăţeilor - trebuia redresată cu orice preţ, cel puţin până la aflarea adevărului. Şi nunta s-a redresat, într-adevăr, pentru că participanţii ei s-au acroşat de ritual, cu rutina sa dătătoare de confort şi siguranţă. În acest ritual, factorul coagulant a fost, indiscutabil, muzica.

După două săptămâni, aflu că fetiţa a ieşit din şoc şi îşi revine treptat. În sat se flutură acum opinii referitoare la pedeapsa şoferului - un neisprăvit de notorietate publică. Naşul lui de la Bucureşti, proprietarul maşinii distruse, are pile mari la poliţie (e văr cu A, care la rândul lui e cumnat cu B) şi intenţionează să-şi scoată finul basma curată. Dar nici naşul copilei paralizate nu e fitecine (e cuscrul lui C, care îl cunoaşte bine pe D...), aşa că lupta dintre cei doi va fi aprigă. Spre uşurarea victimelor, CFR-ul va fi şi el parte în inevitabilul proces, pentru că unul din trenuri a fost avariat şi şi-a reluat cursa cu o oră şi jumătate întârziere.

Nimănui nu-i trece o secundă prin cap că verdictul justiţiei ar putea avea vreo legătură cu vinovăţia sau nevinovăţia şoferului.



P.S. Dacă în satul X tradiţia ar fi încă puternică - fapt pe care sper să-l pot constata peste o vreme - , lăutarii ar trebui să inventeze şi să pună neîntârziat în circulaţie pe piaţa nunţilor o cântare nouă, poate pe tiparul celei care narează o tragedie nupţială de acum un secol:

La Siret, la Nămoloasa

Unde s-a-necat mireasa...

Se pare că acea mireasă s-a înecat de-adevăratelea.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara