Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica ediţiilor:
Transilvania e o bibliotecă de Răzvan Voncu

Criticul şi profesorul Mircea Popa este unul dintre acei cărturari care şi-au petrecut o mare parte din viaţă în cel mai fericit mod cu putinţă, după părerea mea: în liniştea bibliotecilor, printre cărţi şi manuscrise.

De aici şi titlul prezentei culegeri de studii şi cercetări, care strânge laolaltă contribuţii de istorie culturală şi literară publicate de-a lungul ultimelor decenii.

Lapidar şi neutru, ca şi discursul autorului, volumul se adresează, evident, în primul rând specialiştilor în istoria literaturii române şi editorilor, cărora le sugerează nu puţine capitole noi şi deschideri către zone mai puţin frecventate. Domeniile de interes ale lui Mircea Popa, în cartea de faţă, sunt: tiparul în Transilvania, Şcoala Ardeleană, mişcarea literară din jurul Revoluţiei de la 1848, istoria cărţii româneşti dincolo de munţi şi, deloc în ultimul rând, cântecul de lume ca formă literară. Pe lângă studii, Cărţi, manuscrise, biblioteci conţine şi texte descoperite de Mircea Popa şi editate aici pentru prima oară, fapt care nu face decât să sporească interesul filologilor. Este vorba de manuscrise cum ar fi Codicele Erneanul (1749), din care se publică două fragmente, de documentele româneşti aflate în bibliotecile budapestane, din care se dau iarăşi, pe lângă descrierile filologice, şi mostre de text, ori de un întreg volum de cântece de lume, din care sunt reproduse piesele cele mai reuşite.

Conţinutul poate părea, din această descriere, eclectic. În realitate, nu este: Mircea Popa s-a fixat, în Cărţi, manuscrise, biblioteci, pe un domeniu de cercetare destul de bine definit, şi anume secolul al XIX-lea românesc. Din care nu iese decât rar, înspre Secolul Luminilor (cu atât de frumoase împliniri în Transilvania), sau chiar înspre Evul Mediu, atunci când cercetarea o impune. Focalizarea asupra Transilvaniei nu presupune cantonarea într-o perspectivă regionalistă, ci, dimpotrivă, racordarea acesteia la peisajul întregii literaturi române. Cărţile, spune un înţelept dicton antic, au soarta lor, iar această soartă implică în primul rând circulaţia. În bibliotecile din Ardeal (şi chiar din Ungaria) pe care le investighează Mircea Popa există carte românească din toate provinciile. Mai mult decât atât, începând cu Şcoala Ardeleană, cărturarii de peste munţi şi-au edificat discursul cultural privind cu obstinaţie dincoace, înspre Bucureşti şi Iaşi, într-un demers integrator conform cu valorile europene în care credeau. Criticul cercetează acest circuit al relaţiilor şi influenţelor, contribuţiile sale în unele chestiuni – cum ar fi cea a cântecului de lume, atât de popular între 1750 şi 1850 – fiind importante pentru mai buna înţelegere a fenomenului larg cultural sau a celui strict literar din perioada avută în vedere.

Nu lipsesc din carte nici „trufandalele” istorico-literare. Una dintre cele mai spectaculoase, care interesează şi comparatismul literar românesc, pe o perioadă în care referinţele acestuia nu sunt foarte generoase, o aflăm în mica intervenţie O descriere a Ardealului într-o cronică spaniolă (p. 55-64), cu atât mai valoroasă cu cât nu se mulţumeşte să compileze respectivul fragment, ci îl reproduce integral, în spaniolă şi în română (în traducerea Sandei Moraru). Aparţinând misionarului catolic Alfonso Carillo şi redactată în 1601, respectiva descriere – ce face parte dintr-o serie mai întinsă de relatări şi observaţii despre Transilvania, ce-şi aşteaptă încă editorul – este semnificativă nu atât în privinţa „imaginii” românilor în ochii occidentalilor, cât pentru statutul disciplinei istoriografice şi geografice la acea dată. Comparaţia cu fragmente similare aparţinându-i lui Grigore Ureche, bunăoară, se impune de la sine.

Cântecul de lume, spuneam, beneficiază de o atenţie deosebită din partea lui Mircea Popa. Drept dovadă, studiile din Cărţi, manuscrise, biblioteci: Prima carte de cântece româneşti tipărită (1768), Un manuscris de cântece de lume din 1834 şi Culegeri de cântece populare şi de petrecere (în total, 35 de pagini). Putem bănui că ele prefigurează o viitoare monografie dedicată speciei, căci în primul dintre studii observăm cum cercetătorul decantează, din materia cărţii tipărite în 1768 la Cluj, dovezile apariţiei cântecului de lume între modalităţile poetice legitime, în cel de-al doilea sunt fixate caracteristicile speciei în epoca de maximă înflorire, iar în cel de-al treilea sunt precizate relaţiile ei cu folclorul. Concluzia lui Mircea Popa este una surprinzătoare, însă bine susţinută de texte. Reputat a fi o specie ce ţine preponderent de atmosfera fanariotă a sudului şi estului României, cântecul de lume a avut o dezvoltare şi o circulaţie cel puţin egală şi în (aparent) mai austera Transilvanie.

Culturii române îi lipseşte, în special de la prăbuşirea comunismului încoace, o istorie a cenzurii. Nu numai a cenzurii totalitare, ce începe în timpul dictaturii regale instituite în 1938 şi nu se încheie decât în 1989, ci a cenzurii sub toate formele ei, instituţia însoţind manuscrisul şi cartea încă de la apariţia scrisului pe teritoriul românesc. Mircea Popa ne furnizează, în cartea de faţă, şi o valoroasă contribuţie la istoria cenzurii în Ardeal. Mai întâi, aspecte ce ţin de cenzurarea manifestărilor literare româneşti de către autorităţile maghiare sunt înregistrate în cuprinzătorul studiu Colecţii şi „biblioteci” de carte în Transilvania până în 1918 (pp. 5-32). Apoi, coborând în timp, Aspecte ale cenzurii de carte în Transilvania până în 1848 (pp. 303-326) ne oferă noi date, precum şi un util tablou al fenomenului, dintr-o epocă în care demersurile pentru afirmarea culturală a românilor ardeleni se aflau la apogeu, iar cartea era instrumentul principal al acestei afirmări. Observaţiile şi dovezile documentare aduse de Mircea Popa confirmă atât complexitatea acestei deziderale istorii a cenzurii în România, cât şi necesitatea – chiar urgenţa, aş zice – scrierii ei.

Şcoala Ardeleană, afirmam în preambul, se află şi ea în atenţia istoricului literar. Care nu străbate teritoriile deja cartografiate de alţi cercetători, ci caută (şi găseşte) aspecte inedite ale acestui curent cultural amplu, cu atâtea reverberaţii în toate domeniile teoretice şi practice ale vieţii româneşti, din Transilvania şi din afara ei. Mircea Popa descoperă, de pildă, în colecţia de carte rară a Institutului de lingvistică şi istorie literară din Cluj-Napoca, o circulară a episcopului Ioan Bob, care evidenţiază o trăsătură aparte a iluminismului românesc. Este vorba despre absenţa manifestărilor anti-clericale, în contrapunct cu masiva implicare a bisericii în opera de „luminare”. Cerându-le preoţilor şi mirenilor români să sprijine războiul Vienei împotriva Franţei lui Napoleon, episcopul confirma, fără să ştie, fixarea activităţii Şcolii Ardelene – din care ierarhul făcea parte – pe coordonatele iosefinismului, iar nu pe cele ale iluminismului de tip francez. Aşadar, luminism, cum spune profesorul Paul Cornea în Aproapele şi departele, nu iluminism pur şi simplu...

Dacă volumele de studii istoricoliterare pot avea şi un palier subiectiv, aş spune că, în cartea lui Mircea Popa, acesta este reprezentat de convingerea autorului că specificul culturii române, ba chiar al întregii existenţe româneşti în Transilvania secolelor al XVIII-lea – al XIX-lea, constă în poziţia centrală acordată cărţii şi instituţiilor conexe: tiparul, presa, biblioteca. Transilvania e o bibliotecă, pare a spune cercetătorul, şi nu putem fi decât de acord cu această afirmaţie, mai ales că volumul său abundă în texte şi mărturii documentare incontestabile. Pentru o mai bună vizibilitate, eu aş fi plasat textele editate într-o addenda, dar aceasta chiar că este o observaţie de filolog cârcotaş... Şi aşa, volumul este interesant, chiar dacă, pentru a-l putea parcurge cu folos, necesită un anume nivel de informaţie culturală şi bibliologică.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara