Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea de proză:
Tribulaţiile melancolice ale unui „turist al toamnei“ de Adina Diniţoiu

Mircea Pora, Tour Eiffel, turiştii toamnei, proză scurtă,
Colecţia „Conexiuni”, Piteşti,
Editura Paralela 45, 2012, 216 pag.

Prozatorul şi publicistul timişorean Mircea Pora a publicat anul trecut, la Editura Paralela 45, un nou volum de proză scurtă, intitulat Tour Eiffel, turiştii toamnei. Titlul sintetizează, de fapt, foarte bine liniile de forţă ale volumului: el invocă, pe de o parte, prima proză, Epistolar, textul cel mai amplu şi cel mai bun al cărţii – care prezintă, sub forma unui epistolar între narator şi prietenul său, aventura emigrării la Paris în 1989 şi revenirea în ţară patru ani mai târziu –, iar pe de alta, cea de-a doua proză, Însemnările unui turist, în care un personaj-narator este, aproape singur, „turist în luna lui noiembrie” într-o staţiune autohtonă. Aici apare şi sintagma „turiştii toamnei”, şi ea aduce cu sine o întreagă atmosferă învăluitoare şi melancolică: „O anumită melancolie, asemeni unei delicate emanaţii de aburi, se simţea peste tot. Dimineaţa, rotocoalele de ceaţă pluteau aproape magic peste râu. Cele mai înalte stânci se învăluiau temporar în somptuoase mantii de nori. Turiştii toamnei erau oarecum diferiţi de cei ai lunilor de vară fierbinţi”. De fapt, scriitura poetică, metaforică (cu unele accente fantastice), notele meteorologic-peisagiste şi o anumită melancolie de fond (a emigrantului, a turistului, a toamnei), având ca laitmotiv trecerea timpului reprezintă sunetul specific al prozei lui Mircea Pora.
În siajul unui Radu Petrescu şi, mai recent, al lui Alexandru Vlad (scriitor din aceeaşi generaţie, optzecistă, autorul romanului Ploile amare), scriitorul timişorean este un fin aşa-zicând peisagist, atent la mişcările meteorolgice şi de natură, care condiţionează, la rândul lor, stările sufleteşti. Ar fi interesant de notat şi faptul că atenţia subtilă îndreptată către elementele de natură, însoţită şi de fineţe stilistică, se opreşte întrucâtva la aceşti scriitori aparţinând deja unei generaţii mai vechi, cu mai multă răbdare în privinţa observaţiei (exteriorului), a detaliului în comparaţie cu prozatorii de după 2000. Şi fiindcă a venit vorba de meteorologie, l-aş invoca aici nu numai pe Radu Petrescu, dar şi pe optzecistul Mircea Nedelciu (cel din Tratament fabulatoriu, de pildă), cu care Mircea Pora are şi alte lucruri în comun: dialogismul prozelor, „micile transmisii” (cu vorba lui Mircea Pora, sau „transmisiunile”, cu termenul lui Nedelciu), formele jurnalistice reluate parodic-literar (ca la Caragiale), de genul „epistolar de bloc”, „întrebări şi răspunsuri”, „anunţuri gratuite”, „mărturisire ministerială” ş.a.m.d. (sintagmele citate sunt chiar titluri de proze scurte). Spre deosebire, însă, de nervozitatea ironică nedelciană, Mircea Pora, un scriitor mai melancolic, dă dovadă, aşa cum spuneam, de o scriitură poetică şi de fineţe descriptivă.
Din volumul de proze scurte şi foarte scurte – ce surprind realităţi sociale din comunismul târziu, dar şi din postdecembrism –, Epistolar se detaşează clar: un text amplu (80 de pagini), redactat sub forma unei serii de scrisori trimise de personajul-narator prietenului său, ce povestesc experienţele pe care le traversează cel dintâi în ultimul an al comunismului ceauşist în încercarea de a obţine viza de emigrare la Paris pentru familia sa, urmată apoi de dificultăţile acomodării în străinătate şi întoarcerea (postdecembristă) în ţară.
Ele prilejuiesc derulări de secvenţe cu tentă socială în comunism, imagini, însă, deloc clişeistice sau obositoare, ci dimpotrivă, interiorizate şi tulburătoare.
Mentalităţi şi fizionomii comuniste, scene de stradă – eternele cozi, în sezonul cald sau în sezonul rece, când spectacolul devine grotesc, prilejuind „grupări demne de penelurile lui Bosch, Goya, Dali sau simboluri ale istoriei noastre care s-a scurs prin secole umilă, cu paşi mărunţi, dornici de a trece neobservaţi” –, alături de notaţii ale propriilor stări de spirit, dominate de declinul regimului şi iminenţa emigraţiei sunt înfăţişate într-o gamă de tonalităţi ce variază de la subtilitate şi ironia calmă, lipsită de nervozitate, la poezia amară, melancolie şi depresie. Nu lipseşte nici spaima ca sentiment tipic în comunism, surdă sau paroxistică, în lumina căreia lucrurile apar supradimensionate, „Congresul” (comunist) ori „paşaportul” devenind, de pildă, un soi de fiinţe fantastice, în formulări de genul: „Congresul umblă prin ţară” ori paşaportul „resimţit aproape ca un personaj în carne şi oase”. În schimb, secvenţele pariziene – după emigrare şi instalarea la Paris, însumând tribulaţiile joburilor mărunte şi dezvrăjirea în faţa marelui oraş – pierd din tensiune, din relevanţă, sunt mai diluate, surprinse cumva la întâmplare.
Una peste alta, e de spus că, alături de un Livius Ciocârlie şi Cornel Ungureanu, de (optzeciştii) Viorel Marineasa şi Daniel Vighi, Mircea Pora reprezintă un prozator, un gazetar şi un intelectual de seamă al zonei bănăţene şi al Timişoarei.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara