Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Polemici:
ULTIMA? de Dorin Tudoran




Sînt absolut de acord cu dl Michael Shafir cînd afirmă că polemica noastră "îsi pierde total sensul". Ea a început, în urmă cu mai bine de un an, cînd Domnia sa acuza de "rinocerizare" (Sfera politicii nr. 61, iulie-august 1998) pe dnii Nicolae Manolescu, Mihai Zamfir si pe subsemnatul. Dl Manolescu si eu i-am răspuns la timpul potrivit, indicînd, printre altele, că dl Shafir nu producea absolut nici o dovadă în sprijinul acuzatiilor aduse. Sau, cum scria dl Manolescu, se rezuma la a transforma o premisă într-o concluzie. Acum, de cîte ori continuă polemica, dl Shafir în loc să răspundă punctual la obiectiile ce i se aduc sau la întrebările ce i se pun, introduce în discutie elemente noi, care nici măcar nu au nimic de-a face cu chestiunea în cauză. Ce relevantă poate avea pentru această discutie, de pildă, buletinul medical privind starea sănătătii mele pe care dl Shafir îl oferă azi cititorilor României literare? Chiar asa, de unde am pornit si unde am ajuns!
Afirmatia dlui Shafir potrivit căreia as fi stiut chiar de la dl Patapievici că Domnia sa, dl Michael Shafir, ar fi "actionat", chiar dacă nu a "reactionat" fată de acuzele aduse dlui Patapievici prin "scrisoarea celor patru", este inexactă. Am reverificat corespondenta mea cu dl Patapievici: nu am primit niciodată o asemenea informatie de la Domnia sa. De altfel, cred că finalul paragrafului respectiv din textul de acum al dlui Shafir îmi dă dreptate. Mărturisind că azi se simte "eliberat" "de către dl Sami Damian de 'povara secretului'", dl Shafir adaugă "vin si i-l împărtăsesc public dlui Tudoran." Dacă tot scenariul investigativ relatat de dl Shafir a constituit pînă azi un secret între dnii H.-R. Patapievici, Sami Damian si Michael Shafir, cum de are ultimul certitudinea că dl Patapievici m-a fi tinut la curent cu acest aspect al problemei? Pe cine jigneste, de fapt, în acest caz?
Nu m-am distantat, cum scrie dl Shafir, de modul prin care unii folosesc termenul generic de "brucani" pentru a indica "originea etnică a tuturor celor cărora le sînt atribuite 'pacostele' României comuniste si post-comuniste." Nu o fac nici astăzi. Ce am făcut si fac este să fiu total împotriva unei asemenea distorsiuni a realitătii. Pentru mine, în acest caz, a te distanta înseamnă a fi, pînă la un anumit moment, parte a ceva pentru ca mai apoi să iei distantă fată de acel ceva. Nu-i mai putin adevărat că am considerat contraproductivă (o fac si în continuare) încercarea unor oameni de aceeasi etnie cu dl Brucan de a sustine că începuturile si instaurarea comunismului în România nu au antrenat si destui asemenea oameni.
Oricine citeste Mimoza si olita si volumul dlui C. V. Tudor îsi poate da seama că titlul răspunsului meu nu are nimic de-a face cu celebra rimă invocată de dl Shafir. Mi se spune că dl C.V. Tudor (al cărui "client" sînt de mai multisor decît dl Shafir) a fost auzit, cîteodată, spunînd si "Bună dimineata". E un salut pe care, iertat să fiu!, îl folosesc si eu. Mă transformă asta într-un partizan al ideilor senatorului PRM? Si pentru că dl Shafir ne reaminteste că, în 1984, a scris textul "From Eminescu to Goga via Corneliu Vadim Tudor: A New Round of Ati-semitism in Romanian Cultural Life", nu e nepotrivit să-i readuc aminte că, în momentul aparitiei volumului dlui C.V.Tudor, numele meu s-a aflat alături de al acelora care au condamnat continutul acelei cărti. Recunosc, gestul nostru se producea la Bucuresti, unde, cum bine stim, în 1983, era infinit mai putin riscant să "lovesti" în national-comunismul unor oameni ca dl Corneliu Vadim Tudor decît pericolul la care se expunea dl Shafir, la München, scriind articolul de care ne reaminteste.
Dacă dl Shafir, în loc să fi afirmat zglobiu-misterios ("Să stea domnul Tudoran linistit, stiu că 'demonstratia' apartenentei mele (dar nu numai) la categoria 'reabilitologilor' urmează a fi publicată în proxumul număr al României literare") în P.S.-ul textului său Reabilitatul, ar fi indicat, cum face azi, sursa din care avea informatia, întrebarea mea nu si-ar mai fi avut rostul. Dar asa? Si de ce m-as face de rîs, nestiind ce a scris dl Shafir într-o scrisoare trimisă spre publicare revistei "22" si nepublicată de revista Grupului pentru Dialog Social nici pînă acum?
Cum as uita că dl Shafir mă monitorizează? Mă întreb însă cum o face, dacă nu-mi citeste textele sau o face de mîntuială. Este dreptul dlui Shafir să considere un anume gest al dlui Radu Ioanid altceva decît l-am considerat eu - un denunt. Dar dl Shafir se însală din nou. Nu doar în "Reabilitologul", ci în nici alt "articol anterior" nu am mentionat numele dlui Ioanid ca autor al denuntului respectiv. Dacă eu sînt cel care se însală, îl rog pe dl Shafir să-mi indice textul respectiv; chiar si în afara unei polemici. Dacă are dreptate, îmi voi pune cuvenita cenusă în cap. Dacă nu, nu.
Nu am sustinut, cum scrie dl Shafir, în Mimoza si olita că Sforărici Arvunescu este dl Silviu Brucan. Mă întreb, încă o dată, dacă dl Shafir citeste aceeasi Românie literară cu cea în care scriu eu.
Nu am avut si nu am cunostintă de ceea ce dl Shafir numeste "secretul lui Polichinelle". Nu-mi amintesc să fi întîlnit niciodată informatia respectivă. Dar (si asta numai de dragul demonstratiei), dacă, prin absurd, dl Tismăneanu ar "fi protestat cînd a fost scos de pe lista invitatilor la o receptie oferită cu ocazia unei vizite la Washington a dlui presedinte Emil Constantinescu", cum afirmă dl Shafir, mi-as permite să cred că a fost o eroare. Si că supărarea pentru a nu fi invitat sau a fi "dez-invitat" la asemenea sindrofii devine o modă căreia oameni de talia Domniei sale nu au de ce să i se alinieze.
Nu am simtit nevoia să spun public ce cred despre faptul că dl Paul Goma găseste de cuviintă să reproducă în jurnalele Domniei sale fragmente de corespondentă sau chiar de convorbiri telefonice. I-am spus-o, într-o scurtă scrisoare, doar dlui Goma. Că dl Shafir consideră că se pot stabili si acredita judecăti de valoare morală pe baza unui asemenea procedeu, mă miră. Credeam că pentru Domnia sa, granita între confidential si public există si trebuie respectată. Asa cum cred că un neajuns fundamental al publicării unor asemenea scrisori, al "relatării" unor convorbiri telefonice etc., indiferent de cel care o face, este ruperea lor dintr-un context fără de care ele pot să însemne absolut orice. Dacă fiecare din noi s-ar decide să uzeze de asa ceva, nu doar "fătarnici" am apărea cu totii, nu doar "intriganti", ci chiar o lume de canalii, fără exceptie. Inclusiv dl Shafir. Cu totii colportăm zvonuri, adevăruri partiale. Cu totii bîrfim la o cafea, la o suetă, într-o scrisoare, la un telefon. Există chiar o bibliografie dedicată bîrfei ca supapă. Dar a aduce în domeniu public lucruri care sînt nu doar, inevitabil, fragmentare ci, deseori, chiar rodul unor umori de moment, ori chiar de lungă durată, al unor îndoieli pînă si de cei mai apropiati etc., mi se pare nepotrivit. Este dreptul dlui Goma de a proceda cum crede de cuviintă cu asemenea lucruri, cum este optiunea celorlalti de a-l mai suna si a-i mai scrie. Dar, cînd dl Goma hotărăste, de unul singur, să pună în circulatie publică un fragment al unei conversatii confidentiale, este absurd ca dl Shafir să mă acuze de a-l fi implicat pe dl Goma în publicarea unui... denunt.
Văd însă că dl Shafir personal este gata să ofere, "la cerere", mostre din corespondenta noastră privată, privind distinctia pe care as face-o astăzi între "noi (românii crestini) si voi (evreii)". Cum înteleg că am hotărît amîndoi să nu mai continuăm această polemică, iar cele pe care se declară disponibil dl Shafir să le pună la dispozitia publicului nu diferă de ceea ce am publicat sub semnătură decît prin faptul că au fost scrise într-o corespondentă particulară, să nu lăsăm, totusi, cititorii să-si facă nu stiu ce gînduri. Iată cu ce cred că "mă are la mînă" dl Shafir:
"MS: Pozitia ta si a lui Manolescu 'de ani' nu ar fi constituit subiectul sau obiectul acelui articol dacă nu ai fi suferit metamorfozarea de care, Doamne iartă-mă, esti chiar inconstient?
DT: Nu cred că sînt nici inconstient, nici metamorfozat. N-am acceptat niciodată, si nici nu o voi face, să folosesc două unităti de măsură - una pentru noi, una pentru voi.
MS: Însăsi 'despărtirea' pe care o faci între 'voi' si 'noi' este mai mult decît grăitoare.
DT: Eu nu fac nici o diferentiere. Ceea ce fac este să iau notă, cu glas tare, ca de atîtea ori în viata mea, că unii dintre voi ne citesc pe unii dintre noi nu cu un ochi critic, ci cu un ochi de rasă. Asa cum unii dintre noi vă citesc pe voi cu acelasi ochi de rasă. Ceea ce nu înteleg unii dintre voi este că, dacă nu ati putut face nimic împotriva dusmanilor vostri adevărati (...), nu trebuie să inventati azi dusmani, mai 'vulnerabili', dintre cei pe care ieri îi considerati prieteni fără ghilimele." (Din corespondenta electronică purtată luni, 27 iulie 1998)
Preocuparea noastră nu ar trebui să fie negarea diferentei respective. Aceasta din urmă există, e un dat, de care nici unii, nici ceilalti nu sîntem "vinovati", necum să ne mai fie si rusine de ea. Nu cred nici în faimoasele "creuzete" în care se pot topi asemenea diferente, iar convertirile, cîte sînt, mai degrabă subliniază diferenta decît o sterg. Cred - în schimb, din totdeauna si pentru totdeauna - că obligatia noastră, a tuturor acelora ce nu dorim să compromitem ideea de fiintă umană, este să acceptăm că, fără a întelege că diversitatea, alteritatea înseamnă capitalul fundamental al existentei, trecem prin viată ca niste năluci, de multe ori sîngeroase si pustietoare...
După mai bine de un an de la declansarea acestei polemici, iată că dl Shafir recunoaste că s-a înselat în privinta dlui Mihai Zamfir. (Drept e, ca Lista lui Shafir să nu rămînă scurtă de un infractor, îl promovează pe locul vacant pe dl C. Toiu.) Peste o vreme se va convinge, poate, că s-a înselat si în privinta dlui Manolescu si a subsemnatului. La orice recitire a "materiei prime", dl Shafir ar întelege, că asemeni dlui Zamfir, si noi băteam o anume sa spre a face o anume iapă să înteleagă lucruri simple. În ceea ce mă priveste, credeam si cred că una din căile cele mai sigure de a stîrni xenofobie, antisemitism este aceea de a le căuta si "vedea" acolo unde nu există; că judecarea unor crime nu înseamnă, defel, uitarea ori negarea altora; că hipersensibilităti, de altfel profund îndreptătite, nu trebuie să se transforme în obsesii uneori manifestate prin isterie; că prefer riscurile iminente purtate de orice discutie deschisă "securitătii", "linistii" oferite de tabuizări si alte forme de interdictie.
Am trei vesti pentru dl Shafir - una bună, una proastă si una amuzantă. Cea bună: dacă prin antisemitism se înteleg comportamente de tip Manolescu si Tudoran, antisemitismul nu doar că a fost eradicat, dar nici nu a existat vreodată. Cea proastă: dacă, în ciuda tuturor eforturilor dlui Shafir si ale altora, Nicolae Manolescu, Mihai Zamfir si subsemnatul n-am putut fi convinsi să ne metamorfozăm în ce nu putem fi, antisemiti, nu e sigur că în cazul unor "nehotărîti" asemenea demersuri insistente nu vor da nefericitele lor roade. Cea amuzantă: unul din cei pe care dl Shafir îi consideră metamorfozati din personalităti simbolice ale gîndirii democratice românesti în rinoceri este astăzi parte a unui proces. De ce? Fiindcă "s-a jidovit, s-a vîndut jidanilor." Amuzantă lume! Sau înfricosătoare?
Natan Sharansky îsi aminteste în Fear No Evil că, spre a se sustrage realitătii teribile si spre a se întoarce, în propria-i imaginatie, la zile mai fericite, obisnuia să cînte în celulă o melodie învătată de la un evreu american. Cuvintele apartin unui rabin din secolul al 18-lea: "Kol ha-olam kulo gesher tzar m'od,/ V'ha-ikar lo l'fached klal." ("Lumea întreagă nu este decît o punte îngustă/ Si lucrul important este să nu-ti fie frică deloc"). Cu toate cele spuse pînă acum, si de o parte si de cealaltă, dacă dlui Shafir, "fostul" meu prieten, îi va fi teamă cîndva să păsească înainte pe această punte atît de subtire, îmi poate da un semn. Dacă voi mai fi prin preajmă, îl voi ajuta cu dragă inimă. Orice am spune si oricît de temerari am fi, în doi este totdeauna mai usor, mai ales cînd puntea este subtire si înfricosătoare. Dacă nu cumva, în doi, chiar ne putem convinge că puntea poate fi, de fapt, suficient de lată si pentru doi, si pentru trei si asa mai departe.


Nota redactiei. Prin publicarea simultană a textelor semnate de Michael Shafir si Dorin Tudoran punem punct unei polemici ăn care, după opinia noastră, autorii si-au epuizat argumentele.