Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica ediţiilor:
Ultimul Dimov de Răzvan Voncu

Leonid Dimov – Opera poetică, vol. III,
ediţie îngrijită şi prefaţă de Ion Bogdan Lefter,
Piteşti, Editura Paralela 45, 2012, 336 de pag.


Cu acest al treilea volum, editarea operei poetice a lui Leonid Dimov încheie o primă etapă, cuprinzând toate volumele antume.

O etapă esenţială, întrucât Dimov, spre deosebire de alţi poeţi contemporani, n-a risipit prea multe poeme disparate prin reviste, n-a vizitat alte genuri decât cu totul accidental şi nici un mare epistolograf sau diarist se pare că n-a fost. Chiar dacă, într-o ediţie ştiinţifică, e de egală importanţă orice text literar lăsat de un scriitor – ba chiar, potrivit şcolii editologice franceze, orice petic de hârtie mâzgălit de acesta –, în cazul particular al lui Dimov cred că nu ne mai putem aştepta la cine ştie ce revelaţii din recuperarea poeziilor necuprinse în volum ori a corespondenţei. Dimov avea o ascuţită conştiinţă artistică şi era draconic de exigent cu sine; totodată, era, pe urmele lui Arghezi, şi un impenitent meşteşugar al versului, motiv pentru care volumele sale nu au fost niciodată alcătuiri întâmplătoare, pe principiul „ce-am mai scris în ultimul timp”. Nici apariţ iile în presă nu erau mai puţin gândite: neavând mania autorlâcului, poetul nu dădea orice, oricui şi oricând. Bănuiesc, fără să fi consultat recent vreo colecţie a unei publicaţii, că mare parte din poeziile dimoviene apărute în reviste făceau sau urmau să facă parte dintr-un volum. Motiv pentru care nu cred că ne aşteaptă dezvăluiri cutremurătoare în textele care, dintr-un motiv sau altul, nu fac parte din sumarul acestor prime trei volume ale ediţiei.
Ceea ce nu înseamnă deloc că editorul, criticul Ion Bogdan Lefter, nu a întâmpinat greutăţi, iar munca sa nu a depăşit cu mult simpla (dar câteodată, vai!, atât de dificila) îngrijire filologică a textului. Dimpotrivă. Atât primele două volume ale seriei, despre care am scris aici la timpul cuvenit, cât şi cel de-al treilea i-au pus câteva probleme, din a căror soluţionare a rezultat o ediţie excelentă, de-o incontestabilă utilitate critică şi istorico-literară.
Astfel, din cele 5 cărţi care alcătuiesc bibliografia „ultimului Dimov”, apărute între 1975 şi 1982, două sunt aparte şi pun atât probleme de interpretare, cât şi de datare.
Prima este Litanii pentru Horia, din 1975, cu care şi începe prezentul volum III din Opera poetică. După cum remarcă Ion Bogdan Lefter în prefaţa sa, Capodoperele târzii ale lui Leonid Dimov, avem de-a face cu o carte scrisă într-o formulă mai veche decât cea a cărţilor anterioare şi chiar decât onirismul incipient al volumului de debut Versuri, din 1966. În plus, în 1975, la un an după aniversarea de către autorităţile comuniste a 200 de ani de la Răscoala lui Horea (căci el este acel misterios „Horia” din titlu), subiectul putea deveni cu uşurinţă alunecos, indiferent de „firma” scriitorului care l-ar fi abordat. Să nu uităm contextul: începând din 1974, de la bicentenarul răscoalei, aceasta a suferit un proces continuu de deformare ideologică, din partea istoricilor regimului. La aniversarea celor 200 de ani, s-a afirmat că nu a fost doar o răscoală (ca şi cum o asemenea mişcare social-politică ar fi fost ceva ruşinos!), ci o adevărată revoluţie, nu numai naţională, ci şi socială. Adică un fel de precursoare a ceea ce comuniştii numeau „revoluţia” lor: schimbarea de regim produsă între 1944-1948, sub presiunea armatei sovietice de ocupaţie.
După cum ne lămureşte editorul, însă, volumul Litanii pentru Horia datează de mai demult, probabil dinainte de 1954, şi nu a apărut la timpul cuvenit din cauza condiţiei precare a autorului însuşi: fost deţinut politic, ins suspect şi, în orice caz, până în 1966, fără dreptul de a publica un volum. Dimov avant Dimov, după inspirata formulă a lui Ion Bogdan Lefter, volumul Litanii pentru Horia nu conţine nici cea mai măruntă nuanţă propagandistică sau concesie faţă de instrumentalizarea comunistă a istoriei. Evocare lirică a istoriei tragice a Apusenilor anilor 1784- 1785, în bună măsură imaginară, cartea nu este nimic altceva decât expresia curată a patriotismului autentic al poetului. Cum patriotismul este (sau ar trebui să fie) un subiect ca oricare altul, în literatură, este suficientă lectura cărţii din 1975 spre a ne convinge că Dimov a rămas o conştiinţă literară pură, într-o epocă impură.
Aş mai adăuga, la observaţiile editorului, şi o alta. Revenit în literatură în 1966, poetul nu s-a grăbit să recupereze Litanii pentru Horia. A fost mai importantă, pentru el, afirmarea onirismului estetic, şocul programatic produs în poezia română a anilor ’60. De-abia după ce afirmarea onirismului s-a încheiat, poetul a recuperat această ipostază anterioară a poeziei sale. A fă- cut-o, cum spuneam, deoarece artistul are dreptul să fie marcat de un eveniment tragic din istoria ţării, dar şi – avansez o ipoteză – pentru că, fiind o natură artistică de o certă anvergură teoretică, a dorit să îi ofere cititorului de poezie „traseul” abrupt al devenirii sale, dintr-un aspirant la graţiile limbii române (care nu a fost limba sa maternă), la cel de mare poet român.
Cel de-al doilea volum aparte pe care îl întâlnim aici este Tinereţe fără bătrâneţe, din 1979. Subtitlul sibilinic ne spune doar că este un „Basm [după Petre Ispirescu şi nu prea]”, iar eventuala prefaţă, care să ne explice – măcar aluziv, ca în Litanii pentru Horia – ce este cu acest volum colateral fluxului central al poeziei dimoviene, lipseşte. Cum, însă, cu sagacitate observă Ion Bogdan Lefter, în timp ce subtitlul promite abateri de la linia epică a basmului prea-cunoscut, versiunea lui Leonid Dimov adaugă altceva: o enormă doză de subtilitate, absentă din basmul clasic, şi care se datorează poeticii dimoviene. Autorul nu rămâne, nici în aceste compuneri „pe o temă dată”, prizonierul formulei consacrate. Sumarul conţine 13 secvenţe – cifră deloc întâmplătoare, căci o întâlnim şi în sumarul volumului anterior, Dialectica vârstelor (1977) –, reprezentând tot atâtea decupaje din scenariul consacrat. Dicţiunea poetică dimoviană rescrie (sunt tentat să spun şi eu, ca şi editorul, postmodern) textul folcloric, oferindu- ne o demonstraţie de măiestrie literară, defel disonantă în contextul poeticii „ultimului Dimov”. Dacă facem abstracţie de planul epic, de sorginte folclorică, şi această carte poate fi utilizată de exegeţi ca o excelentă cheie de acces în arta dimoviană.
Căci „ultimul Dimov”, fără să mai şocheze ca în primul deceniu de după revenirea în literatură, este la fel de convingător şi de impresionant. Poetul pare că şi-a găsit acea albie largă, în care talentul său covârşitor putea să curgă în voie. Aceşti ultimi 7 ani de creaţie ni-l înfăţişează pe Leonid Dimov, ca pe Arghezi odinioară, redebutând cu fiecare volum, stăpân pe toata gama sa de virtuozităţi, în acelaşi timp proaspăt şi maiestuos. Este epoca unor capodopere calme, în care exuberanţa programatică, de la începuturi, a făcut locul unei copleşitoare seninătăţi cristaline a vocii poetice.
Iată-l (dau un singur exemplu) într-o subtilă artă poetică, din volumul Spectacol, din 1979: „Deşi ştiam încă din leneşa tinereţe/ Că naraţiunea, ironia, imaginile glumeţe/ N-au ce căuta în cadenţe:/ Că poezia ţine de esenţe./ Eu însă, elev fiind, ca toţi năucii,/ Îmi pierdusem – pe coridoare ori în săli – papucii/ Şi-i căutam, deşi era ora de fizică,/ Deşi acuzat eram că nu mă dedau la metafizică/ De către ceilalţi versificatori din urbe,/ Ci că tot umblam prin scaieţi, prin grohotişuri şi turbe” ş.a.m.d. (Poemul esenţelor).
Este foarte bine că avem, în sfârşit, o ediţie de ţinută a tuturor volumelor antume dimoviene. Ea va stimula, nu mă îndoiesc, interpretarea, furnizându-i atât un text îngrijit filologic, cât şi o privire cuprinzătoare asupra operei. Care rămâne plină de surprize în continuare, singura certitudine fiind – are dreptate Ion Bogdan Lefter, în încheierea prefeţei – aceea că ne aflăm în prezenţa unuia dintre cei mai mari poeţi români dintotdeauna.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara