Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cartea de proză:
Un basarabean în România de Andreea Răsuceanu

Dumitru Crudu, Un american la Chişinău, CDPL, 2013, 316 pag.

Deşi ultimul roman al lui Dumitru Crudu se numeşte Un american la Chişinău, povestea e mai ales a unui basarabean trăitor în România, Anton Şleahtiţchi, poet şi jurnalist la un ziar din Braşov. Cum acţiunea se petrece în anii 90, în text persistă mereu impresia unui defazaj, a unui déjà-vu, iar lumea lui Anton, privit cu ostilitate în Moldova, unde e considerat român, şi cu suspiciune în România, unde e considerat „kaghebist şi om al ruşilor“, e într-adevăr cea a „nesfârşitei tranziţii“ – despre care vorbeşte într-o cronică Emilian Galaicu-Păun (de altfel, în 2008, Dumitru Crudu amintea într-o întâlnire-dialog despre un roman scris la începutul anilor ‘90 – Un englez la Chişinău, şi pierdut – dacă acesta e romanul pierdut şi recuperat sau prozatorul l-a rescris, pornind de la varianta rătăcită, nu mai contează, dar el pare scris atunci, „la cald“). Cei familiarizaţi cu scrisul lui Dumitru Crudu îi cunosc deja stilul abrupt, ritmul vertiginos (al frazelor, ca şi al întâmplărilor), care îl smulge pe cititor din zona de confort şi îl târăşte în caruselul nebunesc al evenimentelor – deşi uneori verosimilitatea, autenticul sunt dinamitate de impresia că evenimentele sunt date pe repede-înainte, rezultatul fiind că ritmul fulminant răpeşte şi din veridicitate, dar şi din plăcerea lecturii. În doar câteva pagini, în debutul romanului, Anton le întâlneşte pe „poetesele“ braşovene, le invită la un festival de poezie la Craiova, o cucereşte pe Lora, frumuseţea oraşului, împreună îl întâlnesc în tren pe americanul din titlul romanului etc. Seria evenimentelor e spartă în general de câte un episod asupra căruia autorul insistă, construindu-şi scenele cu meticulozitate de dramaturg (talentul de dramaturg al lui Dumitru Crudu e, de altfel, evident în întreg romanul), precum cea din locuinţa opulentă a lui don Călin (Vlasie), căruia Anton merge să-i propună spre publicare un manuscris; aici însă e lăsat în compania ogarului vigilent al gazdei, care îi vânează fiecare mişcare, terorizându-l până la întoarcerea stăpânului său: „Când ogarul se năpusti peste el în bucătărie, poetul ţinea în mână o tartină cu icre roşii. Şi aşa a şi rămas încremenit. Prinse un moment când ogarul îşi culcă botul pe genunchii săi şi încercă să o bage în gură, dar dihania aia îşi înălţă fulgerător botul spre el şi începu să-l hârâie şi să-l împingă cu colţii în piept. Măcar dacă javra ar fi înfulecat-o, dar aşa, nu, acesteia nu îi era foame, dar nici pe el nu-l lăsa s-o pape. Pe loc, toate visele i s-au spulberat ca nişte bule de săpun“. Jocul sadic continuă până la revenirea editorului, ogarul nefăcând intrusului nici o concesie şi mârâindu-l necruţător chiar şi atunci când gândurile acestuia nu sunt flatante pentru stăpânul casei. Intenţiile parodice sunt de altfel evidente de la bun început, lumea lui Anton Şleahtiţchi e una caricaturizată, cu un ingredient esenţial: o anecdotică a cotidianului, a existenţei tumultuoase a grupului de prieteni (Anton află ulterior că Lora, acum logodnica lui Martin, americanul căruia Anton îi va servi de interpret, a fost iubita prietenilor lui, Pleşea şi Vio, ultimul fiind şi cel care o va răpi din mâinile americanului, mutilând-o pentru totdeauna şi căsătorindu-se ulterior cu ea etc.). Umorul de situaţie, îngroşat, uneori absurd e prezent în reconstituirea atmosferei din Chişinăul unde, constată Anton, „singura schimbare care s-a petrecut (...) a fost doar la nivelul ambalajului. Încolo, toate au rămas la fel: aceleaşi clădiri, dar mai ales aceleaşi monumente: monumentul soldaţilor sovietici eliberatori, monumentul comsomoliştilor, monumentul lui Grigorii Ivanovici Kotovski pe cal şi cu sabia la şold, monumentul lui Serghei Lazo“.
Dincolo de toate acestea, literatura lui Dumitru Crudu are o calitate esenţială: lasă cititorului impresia că are de-a face cu un prozator autentic, de mare forţă, capabil - deşi Dumitru Crudu afirmă că îşi reciteşte de mai multe ori textele, intervenind asupra lor – să scrie (chiar şi atunci când creează construcţii ample, romaneşti) dintr-o suflare, cu un efort minim.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara