Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Dans:
Un destin artistic - Magdalena Popa de Liana Tugearu


Pentru mulţi români cursul vieţii lor s-a răsturnat sau a luat-o brusc în altă direcţie, odată cu instaurarea brutală a comunismului la noi în ţară. Răsturnări spectaculoase s-au petrecut însă şi cu cei integraţi iniţial cursului istoriei, când ceva din viaţa lor a început să contravină, într-un fel oarecare, sistemului. Nu ne vom referi la cazurile spectaculoase ale unor lideri politici, dintre care ar fi suficient să-l amintim numai pe cel al lui Lucreţiu Pătrăşcanu, ci la circumstanţele în care o mare artistă, admirată, susţinută şi răsfăţată, bucurându-se de libertatea rară de a călători şi de a-şi pune în valoare arta pe orice scenă din lume, devine brusc indezirabilă pentru că o rudă a soţului a fugit în străinătate. Este cazul primei balerine Magdalena Popa, care, în 1982, încheie subit o carieră proeminentă pe plan naţional şi internaţional, de stea a baletului european şi confruntată cu interdicţia de a mai părăsi ţara pentru a putea participa la turneele Baletului Operei Române, alege tocmai ceea ce a fost împinsă să aleagă, să părăsească definitiv ţara. Profită de o invitaţie în jurul Concursului Internaţional de Balet de la Jackson Mississippi, din Statele Unite - unde nu poate ajunge decât în urma unei intervenţii din afara ţării, la cel mai înalt nivel - şi, odată ajunsă peste ocean, după concurs, trece în Canada, unde de atunci şi până astăzi este principalul pedagog al Baletului Naţional din Canada. După şase luni reuşeşte să-şi aducă lângă ea şi soţul, pe balerinul şi coregraful Amatto Checiulescu şi pe fiica lor Ama.

Aşa cum declară într-un articol recent publicat în Toronto Star, în 19 februarie 2005, împrejurările nu i-au mai permis Magdalenei Popa să-şi continue cariera de balerină, deşi şi-ar mai fi dorit acest lucru. Ruperea firului s-a produs, oricum, la o vârstă dificilă, de 41 de ani, când orice întrerupere costă foarte mult, aşa că ceea ce a putut-o lega, în continuare, din acel moment, de dans a fost să înceapă să transmită altor generaţii tot ceea ce ştia, tot ceea ce acumulase în şcoala prestigioasă pe care o urmase la Sankt Petersburg şi apoi, de-a lungul întregii ei cariere. Dar acest transfer s-ar fi putut petrece, peste câţiva ani, şi în ţară, dacă nu ar fi intervenit absurdul determinism al ideologiei oficiale, care a decis, în timp, pe mulţi, foarte mulţi dansatori de valoare să plece din România. Desigur, alta ar fi fost configuraţia şi evoluţia dansului de la noi, dacă acest exod nu s-ar fi petrecut.

începutul instruirii în dans a debutat pentru Magdalena Popa mai întâi în ţară, în acelaşi loc în care am învăţat şi eu primele mişcări de dans clasic, în studioul de balet al Elenei Penescu Liciu, de pe strada Braziliei - timp şi loc intrate de acum în istorie, istoria unor ani de tranziţie, ca şi cei de acum, dar în direcţie inversă, timp în care mai existau câteva şcoli particulare de balet, care ulterior au dispărut. Cel de al doilea profesor pe care l-a avut în ţară a fost Anton Romanovski, după care şi-a continuat studiile la Sankt Petersburg, Leningradul de atunci, la Academia de Dans "Agripina Vaganova", nume preluat de la o faimoasă pedagogă, iniţiatoarea unei metode de predare folosite şi astăzi. Profesorii ei de atunci erau şi ei nume importante ale pedagogiei sovietice, N. V. Baltatceeva, Mihailov, Asokina. Curând, calităţile artistice ale elevei Magdalena Popa au ieşit la iveală şi au făcut ca ea să danseze în roluri de primă balerină, încă din şcoală, de la 17 ani, pe scena Teatrului Kirov din Sankt Petersburg, în rolurile principale din Spărgătorul de nuci (Maşa) şi din Lacul lebedelor (Odette), alături de Constantin Şatiloff. Tot în perioada şcolarizării, a dansat în mai multe recitale de balet, atât pe scena din Sankt Petersburg, cât şi pe cea din Moscova, în fragmente din Giselle, Chopiniana, Don Quijote şi Frumoasa din pădurea adormită.

În chiar anul când absolvă Academia "A. Vaganova" este angajată ca primă balerină a Operei Române din Bucureşti. în timp, repertoriul ei va cuprinde o arie largă, de la roluri lirice la roluri dramatice, de factură clasică sau neoclasică: Lacul lebedelor, Spărgătorul de nuci, Frumoasa din pădurea adormită de Ceaikovski; Romeo şi Julieta şi Floarea de piatră de Prokofiev, Bolero şi Daphnis şi Cloe de Ravel, Carmen de Bizet-Scedrin; Mandarinul miraculos de Bartok; Simfonia neterminată de Schubert, Petruşka de Stravinski; Rhapsody in blue de Gershvin; Simfonia fantastică de Berlioz; EL, EA, NOI de Xenakis şi încă multe altele, în coregrafii de Oleg Danovski, Tilde Urseanu, Vasile Marcu şi Ioan Tugearu. împreună cu acesta din urmă şi cu Petre Ciortea, în calitate de parteneri, a avut un mare succes în baletul Carmen, pus în scenă de Oleg Danovski, a cărui premieră a avut loc în 1974, la Klagenfurt, în Austria. Dar în ceea ce priveşte cariera internaţională a Magdalenei Popa, ea s-a desfăşurat nu numai în turneele Operei Române din Bucureşti, ci şi în calitate de invitată a unor companii de prestigiu, precum Ballet Théâtre Contemporain de France, London Festival Ballet, Grand Ballet Classique de France şi Ballet de Monte Carlo.

Datele fizice ale Magdalenei Popa o destinaseră, de la început, dansului. Braţele delicate ca nişte aripi diafane, terminate cu degete prelungi şi expresive, picioarele foarte lungi care reprezentau trei sferturi din statura sa, cât şi gâtul de Nefertiti, pe scurt deci toată făptura sa fusese dăltuită de natură pentru a servi dansului. La toate acestea se adăugau pe de-o parte linia elegantă a corpului şi pe de altă parte plastica expresivă a musculaturii sale. Şi toate aceste date naturale erau conectate la o sensibilitate proprie, care transpărea prin fiecare gest. Toate aceste daruri au fost răsplătite prin premiile obţinute, în 1959, la Festivalul Internaţional de la Viena, în 1964, la Concursul Internaţional de Balet de la Varna şi în 1965, la Festivalul Internaţional de la Paris, unde a primit Steaua de aur pentru interpretarea dată rolului principal din Giselle. Peste timp, au urmat distincţii acordate pentru întreaga sa carieră, atât din partea statului român, care, prin persoana preşedintelui României din anul 2002, Ion Iliescu, i-a înmânat Ordinul Naţional Steaua României, în grad de Cavaler, cât şi din partea Baletului Naţional Canadian, care i-a oferit o plachetă pentru merite deosebite în ridicarea valorică a dansului canadian, plachetă fixată pe perete, chiar lângă intrarea în primul studio de dans al Baletului Naţional al Canadei.

Surpriza plăcută pe care am avut-o, nu atât citind prezentarea elogioasă pe care i-o face, în articolul din Toronto Star, criticul de dans Susane Walker, cât privind fotografia Magdalenei Popa de deasupra articolului, a constat în faptul că ea formează un arc peste timp, între interpreta de altă dată şi profesoara de astăzi. Fotografia este făcută în sala de studii şi o surprinde exemplificând prin propria sa mişcare care este linia pe care trebuiau să şi-o însuşească tinerele balerine, care pregăteau în acel moment spectacolul Les Sylphides. Premiera spectacolului a avut loc între timp, pe 2 martie 2005, la Hummingbird Center. Surpriza constă în faptul că pedagoga Magdalena Popa din imaginea foto are aceeaşi linie nealterată a braţelor şi gâtului pe care i-o cunoşteam dintotdeauna. Desigur, această linie era şi în deplină concordanţă cu stilul acestui balet, creat la începutul secolului XX (în 1907) de Fokin, pe muzică de Chopin.

Beneficiind de o şcoală bună şi de o experienţă scenică îndelungată, Magdalena Popa a fost invitată să pună în scenă balete precum Lacul lebedelor în China şi Bayadera în Australia, iar pentru exigenţa sa profesională a fost chemată, în calitate de pedagog, la Baletul din Hamburg şi la cel din München. în legătură cu această exigenţă, Susane Walker arată în articolul său, cum, în timpul repetiţiilor, pedagoga oprea adesea balerinele, pentru fiecare detaliu al poziţiei mâinilor sau umerilor, urmărind să obţină de fiecare dată, forma impecabilă a stilului respectiv. Magdalena Popa, citată de autoarea articolului, explică această acribie necesară cizelării fiecărei mişcări astfel: "Pentru a putea transmite publicului ceea ce simţi în interior, trebuie să ştii foarte bine cum să o faci".

Competenţa sa mai este recunoscută şi altfel: Magdalena Popa, continuând să străbată lumea şi ca membră a unor jurii internaţionale, la Concursurile de Balet, de la Moscova la Varna şi de la Tokio la Jackson.

Un destin frânt la un moment dat a fost reînnodat tot pe un traseu pe care putea el merge mai departe pe drumul dansului, dar în alt mod, unul plin de generozitatea celui care dăruieşte tot ce a putut el dobândi celorlalţi, pentru ca un anume filon al artei dansului, cu atât de multe faţete, să-şi poată continua existenţa.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara