Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

In Memoriam:
Un erou al exilului românesc de Alexandru Niculescu

Scriu aceste rânduri printre lacrimile amintirii. Aflu că s-a stins din viaţă la Veneţia unul dintre cei mai vajnici, mai intransigenţi, dar şi mai modeşti luptători împotriva opresiunii comuniste din România: Mihnea Berindei. A fost dintotdeauna – şi în ţară, şi la Paris – un neîmpăcat duşman al dictaturii comuniste. În această continuă, acerbă luptă, Mihnea Berindei şi-a ignorat familia părintească, şi-a sacrificat cariera de orientalist (era elevul preferat al eminentului turcolog. N. Beldiceanu, cu care cercetase împreună arhivele otomane). A preferat să-şi dedice toate forţele exilului politic militant. El a fost fără îndoială fruntaşul en titre al bătăliilor politice anticomuniste de la Paris.

L-am cunoscut în 1981-1982. Eram atunci profesor asociat la Universitatea Paris IV – Sorbonne şi, din păcate, eram constrâns să locuiesc în Ambasada „R.S.R.“. Îl aud parcă pe Mihnea, la prima noastră întâlnire, calificândumă drept „profesorul de la ambasadă“... Cuvintele lui de atunci m-au rănit, dar mi-au servit de îndreptar. Peste puţină vreme l-am invitat pe Mihnea Berindei să ţină o serie de conferinţe cu titlul „Adevărul despre România” în seminarul meu de la Sorbona, în faţa unui public matur interesat de ţara noastră. Într-o asemenea situaţie a trebuit să suprim o conferinţă pentru că Mihnea trebuia să ia contact telefonic cu soţia unui disident arestat de Securitate. Am aflat despre cine era vorba.

Vorbeam cu Mihnea Berindei mai ales noaptea târziu. La o asemenea oră târzie mi-a transmis propunerea Monicăi Lovinescu şi a lui personal de a face parte din Comitetul de susţinere a candidaturii la preşedinţia României a domnului Nicolae Manolescu (îl aud şi acum spunându-mi: „Băgaţi de seamă, Manolescu, nu Constantinescu!“, crezându-mă probabil adormit sau uituc).

Ne întâlneam adeseori la manifestaţ iile anti-Ceauşescu din faţa ambasadei. În timp ce noi strigam „Jos Ceauşescu!“, pe Mihnea (şi pe alţi câţiva) îi „încărca“ furgonul Poliţiei franceze pentru o oră-două pentru ca, „agitatori turbulenţi“ fiind, să nu dăuneze relaţiilor franco-române.

Într-adevăr, Mihnea Berindei a fost centrul însufleţitor permanent al protestelor noastre. El conducea (indirect) secţia românească a Ligii Drepturilor Omului, condusă formal de Maria Brătianu sau de Sanda Stolojan.

Prezenţa lui Mihnea Berindei la o proiectată conferinţă de presă l-a determinat până şi pe Ceauşescu să o anuleze.

Mi-a fost dat chiar, într-o scurtă perioadă, să aud despre el suspiciuni neîntemeiate pe care un prieten francez mi le-a comunicat cu observaţia severă: „Fără Mihnea Berindei, exilul din Paris nu mai are viaţă“. Aşa era. Din binecuvântate motive (conspirative), Mihnea Berindei se retrăgea în anonimat şi în tăcere. Cred că s-a considerat întotdeauna un soldat în slujba unei mari cauze.

L-am întâlnit ultima oară la spitalul în care se găsea grav suferindă Monica Lovinescu. Ea şi Virgil Ierunca constituiau un fel de a doua familie românească a lui. Pe Monica o internase el însuşi într-o secţie specială a spitalului şi tot el a fost cel care în aprilie 2008 a mutat-o în spitalul în care marea exilată a încetat din viaţă (20 aprilie).

*

Între timp, după 1989, lupta lui pentru libertate democratică în România nu s-a sfârşit. Imediat după ce ostilităţile insurecţionale s-au stins, la sfârşitul lui decembrie 1989 sau începutul lui ianuarie 1990. Mihnea Berindei se găsea în România pentru a se pune la dispoziţia autorităţilor post-ceauşiste. Unii dintre actorii evenimentelor de atunci pot să-şi aducă aminte de prezenţa lui binefăcătoare. În aceste prime momente ale redeşteptării democraţiei româneşti, Mihnea Berindei întemeiază revista „22”, organul principal de cultură politică al României noi (fără ca numele lui să apară scris undeva). Iar de curând, volumele de scrisori către „Europa liberă“ dovedesc aceleaşi bune intenţii.

Odată cu aceste ultime semnale ale activităţii acestui adevărat erou al rezistenţei românilor împotriva comunismului nu putem decât să depunem omagiul nostru îndurerat suprem.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara