Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Lecturi la zi:
Un mit: Toma Alimoş de Al. Săndulescu


Iordan Datcu s-a făcut cunoscut mai întâi ca editor al unor mari folclorişti, ca Artur Gorovei, Grigore Tocilescu, S.Fl. Marian, Petru Caraman, Adrian Fochi ş.a., apoi, ca un asiduu şi priceput cercetător în domeniu, elaborând Dicţionarul folcloriştilor (I, 1979, II, 1983) şi mai ales Dicţionarul etnologilor români (I-II, 1998), veritabil instrument de lucru, adresându-se atât specialiştilor, cât şi celor interesaţi de creaţia populară şi impactul ei asupra culturii române. Recent, el a publicat, la Editura Universal-Dalsi, studiul Un mit: Toma Alimoş, în care îşi propune să demonstreze valoarea, şi nu în cele din urmă artistică, a baladei, numită "cântec povestitor", sau "cântec eroic", având părerea că asupra ei s-a insistat mai puţin decât asupra celorlalte două capodopere, Mioriţa şi Meşterul Manole. Semnalând faptul că textul a fost cules prima dată în 1831, de către D. Ardelean, însă publicat peste mai bine de un secol de Romulus Todoran în studiul Poezii populare într-un manuscris ardelean din 1831, în Anuarul Arhivei de folclor (1945), astfel că prima variantă tipărită este cea a lui V. Alecsandri, din 1850, foarte informatul Iordan Datcu alcătuieşte inventarul variantelor din toate zonele foclorice ale ţării, cele mai larg răspândite şi mai realizate aflându-se în Muntenia şi Oltenia. Odată efectuată această minuţioasă statistică, cercetătorul purcede la o discutare comparativă a lor şi la prezentarea motivelor, a personajelor, a conflictului, a elementelor ce le conferă literaritatea. În acelaşi timp, trece în revistă, uneori polemic, opiniile istoricilor literari şi ale folcloriştilor ce s-au exprimat în materie. Toma Alimoş apare când ca boier, când ca haiduc (voinic, viteaz), când ca pribeag sau cioban. El este înzestrat cu toate calităţile: omenie, bunăcuviinţă, bărbăţie, spirit cavaleresc, pedepsindu-l pe vrăjmaşul Manea, în numele unei străvechi etici populare. Conform schematismului dihotomic din folclor, opusul său este Manea, în unele variante hoţ, în altele, tip de Don Juan, plin de răutate, câine, arţăgos, perfid, laş, atacând mişeleşte. Rivalitatea dintre ei este prezentată şi ea, de la o variantă la alta, diferit: fie încălcarea moşiei (deşi Toma priponise calul cu grijă ca să nu producă stricăciuni semănăturilor), fie erotică, fie din motive religioase.
Iordan Datcu relevă câteva momente încorporând o încărcătură poetică mai deosebită, ca, de pildă, aşezarea mesei de către erou, unde nu are drept parteneri decât calul şi codrul. Motivul "închinării" se regăseşte în basm şi îl va prelua şi Eminescu în Muşatin şi codrul. Valoarea lui artistică, ne atrage atenţia autorul, a fost remarcată încă de Alecu Russo, care cita într-o scrisoare aceste foarte frumoase versuri: "Închinare-aş şi n-am cui,/ închinare-aş murgului,/ Dar mi-i murgul cam nebun/ Şi de fugă numai bun./ Închina-voi ulmilor,/ Uriaşii culmilor,/ Că sunt gata să-mi răspunză/ Cu freamăt voios de frunză:/ Ulmii că s-or clătina,/ Frunza că s-a scutura,/ Trupul că mi-a astupa".
Toma Alimoş i-a impresionat nu numai pe V. Alecsandri şi A. Russo, pe Ion Ghica, cel care o auzise cântată, ca şi G. Ibrăileanu, mai târziu (care face trimitere la Fântâna dintre plopi a lui M. Sadoveanu), dar şi pe Hasdeu şi Eminescu, pe N. Iorga şi Ion Pillat, pe Dan Botta, N. Steinhardt şi Nichita Stănescu. Poetul acesta proiecta asupra ei, ca şi a Mioriţei, o viziune metaforică ce rămâne memorabilă în sensul miturilor româneşti fundamentale: Toma Alimoş şi Mioriţa sunt cele două dimensiuni ale noastre. Toma Alimoş este Iliada noastră, Mioriţa este Odiseea noastră".
Împărtăşind şi el aceeaşi opinie, Iordan Datcu îşi încheie studiul nu numai cu o generoasă bibliografie, dar şi cu reproducerea baladei în varianta V. Alecsandri, însoţită de traducerea ei în engleză, franceză, germană, spaniolă. În felul acesta se face cunoscută străinătăţii una dintre creaţiile noastre folclorice de seamă, care prin motivul şi valoarea ei literară n-a fost identificată la nici unul din popoarele vecine. Laborioasa contribuţie a lui Iordan Datcu este şi utilă şi convingătoare.


Iordan Datcu, Un mit - Toma Alimoş, Ed. Universal Dalsi, Bucureşti, 1999, 174 pag., preţ nemenţionat