Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Lecturi la zi:
Un nou Saul de Simona Drăgan


Publicat în 1968, romanul Saul de Miklós Mészöly reconstituie un episod biblic semnificativ: revelaţia credinţei la viitorul apostol Pavel, iniţial om al Legii şi prigonitor al adepţilor creştinismului. În spiritul textelor sacre, Biblia este foarte laconică privitor la această schimbare la faţă: "Dar pe când călătorea el şi se apropia de Damasc, o lumină din cer, ca de fulger, l-a învăluit deodată./ Şi, căzând la pământ, a auzit un glas, zicându-i: Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?(...)/ Şi el, tremurând înspăimântat fiind, a zis: Doamne, ce voieşti să fac?(...)/ Şi s-a ridicat Saul de la pământ, dar, deşi avea ochii deschişi, nu vedea nimic. Şi luându-l de mână, l-au dus în Damasc./ Şi trei zile a fost fără vedere."


Cu mijloace diferite de expresie, un romancier actual pune azi accentele uşor diferit, acoperind blancurile psihologice ale Bibliei cu odiseea unei iniţieri spirituale. Saul, evreul din Tars, este, la început, un om al Legii, supus datoriei, singura ce "poate da un înţeles lucrurilor ce par a nu avea niciunul." Inteligenţa şi tenacitatea, "fiicele Legii", precum şi simţul comun ("Poţi fi oare Fiul lui Dumnezeu dacă nu eşti în stare să ieşi dintr-o încurcătură şi te laşi luat drept un răufăcător?") trădează frica de oameni şi de necunoscut ("Pentru ce mă tem? Ce pot să-mi facă oamenii?... Ce pot să-mi facă trădătorii?"). Interesat de cazurile de flagrant delict, acest personaj trăieşte într-o sete acută de evidenţe şi se refugiază în lege şi ordine cu conştiinţa clară că "dormim cu toţii plini de gravitate", dar că e "cel mai greu să păstrezi rânduiala".


Pe lângă toate aceste date, personajul biblic, misterios de schematic la originile sale, se colorează acum cu nuanţe noi. Percepţia realităţii înconjurătoare, în anumite momente de graţie, dezvăluie simţuri de poet: "Melopeea lor ajungea la mine pieziş. Am simţit cu tot trupul cum cântarea lor s-a întărit, apoi s-a întrerupt, puţin înainte ca ei să mă ocolească." Natura este, pentru viitorul apostol al iubirii de oameni, locul unor epifanii, ce-i dezvăluie, în învălmăşeala senzaţiilor, lipsa de însemnătate a obsesiilor sale: "Asemenea privelişti uluitoare mă tulbură întotdeauna nespus. Misiunile încredinţate de Sinedriu şi chiar dorinţa mea de a sluji dreptatea mi se par, dintr-odată, neînsemnate".


Îndoiala îi este întreţinută de Rabi Abiatar, el însuşi rabin şi om al Legii, autor al unor misterioase tăceri, mestecând în permanenţă o plantă cu miros piperat. Rabi Abiatar, cel care "pune doar întrebările", semnalează tacit un fenomen interesant: uneori ispititorii se nasc chiar în interiorul Legii, condamnată să-şi genereze propria opoziţie. El este cel care îi va sugera viitorului apostol că "Legea poate da greş" şi că "putem să gândim (şi) altfel decât prescrie" ea, Legea reprezentând, de fapt, un act fatal de "îngrădire" a libertăţii umane. Paralela cu sistemele totalitare nu este greu de semnalat şi, de altfel, postfaţa semnată de Mircea Martin pune explicit această problemă.


Protagonistul se raportează la episodul Golgotei (la care, de altfel, nu a asistat direct) ca la un moment cheie al existenţei sale. Apariţia "rabinului trădător", a "străinului" niciodată numit, îi dezvăluie pas cu pas datele de ales şi îi impune cu necesitate traiectul simbolic. Tocmai aici semnalăm poate un neajuns al romanului, în această logică a convertirii, care urmează nesmintit toate etapele unei reţete comune: dialectici în marginea conceptelor de libertate, dreptate, iubire, pilda cerşetorului orb, preluată literalmente de destinul eroului în final, antecedentele familiale (socrul şi cumnatul său se dovedesc "trădători"), ba chiar şi, în directă linie christică, unele puteri de taumaturg. În plus, întâlnirea cu predicatorul Ştefan, lapidarea acestuia şi preluarea simbolică de către Saul a sandalelor predecesorului, privirea cu subînţeles prin care, înainte de moarte, apostolul depune greaua sarcină pe umerii continuatorului său, suferă de un exces de semnificaţie. "Alegerea" lui Saul se dovedeşte, de data aceasta, mult mai subtil indicată de Biblie, în acelaşi episod al uciderii cu pietre: "Şi scoţându-l afară din cetate, îl băteau cu pietre. Iar martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr, numit Saul." În felul acesta, Biblia subliniază sau cel puţin mimează aleatoriul opţiunii divine, în vreme ce romanul modern face ca toate datele sale să conveargă înspre justificarea acesteia.


Finalul este, paradoxal, al singurătăţii noii condiţii, deocamdată una a izolării absolute (deşertul şi orbirea): "Fără să vreau clădisem în jurul meu singurătatea", dar şi al unei discrete apologii a excesului, antidotul raţiunii falsificatoare: "Am pierdut orice măsură. Da' e bine!".



Miklós Mészöly, Saul. Roman. În româneşte de Cristina Bâzu cu o postfaţă de Mircea Martin, Pont Pubisher, Budapesta, 1998, 216 pag., 9500 lei.