Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Prepeleac:
Un parti de 80 de dolari de Constantin Ţoiu


Ştiu că intelectualii mai fini, îndeosebi cei de stînga din ţările mai avansate ale Europei, au un fel de boală pe americani. Despre care vorbesc acuzîndu-i că ar fi nişte materialişti şi nişte aroganţi, şi multe altele. Cînd vine vorba de ştiinţă şi de savanţi, în general, este criticată sever specializarea lor care i-ar împiedica să vadă întregul vreunui sistem cercetat. De exemplu, avusesem mult de furcă cu un franţuz care susţinea că, în istorie, unii din istoricii americani se specializează pe cîte o perioadă şi nu mai mult. Unul - un profesor american mult lăudat, ştia istoria universală pînă la 1789 - o ştia ca pe apă, dar numai pînă la revoluţia franceză, şi - mai spunea franţuzul - tot ce se întîmplase după 1789, tămîie! Bietul american, trebuise să fie informat pe loc despre cauzele ce duseseră la izbucnirea primului război mondial... De obicei, intelectualii de stînga europeni contestă, la americani, tocmai ceea ce ei ar fi vrut să se realizeze în fostul lor lagăr socialist, în primul rînd, calitatea tehnicii. Prea multă tehnică, prea multă mecanizare ! exclamă ei, - şi unde ar mai fi omul?... (Omul, pe care lagărul nu-l privea decît ca pe un mijloc).
Sigur, mitocani există pretutindeni în lume, şi, iarăşi, pretutindeni în lume, unii indivizi care se îmbogăţesc îşi pierd bunul-simţ, omenia... Nu se poate însă trage o liniuţă de egalitate între cîştigarea banului şi purtări umane. Sau - dacă vreţi - am întîlnit şi în America mitocani; însă erau, cum să zic - nişte mitocani magnifici - în sensul în care vorbea de ei tot Churchill...

*

**
În anul 1976, partiul - petrecerea - la care mă găseam eu prins cu trabuce de contrabandă era, după calculele unora mai avizaţi, un parti parcimonios... Nu semăna deloc cu cel la care aveam să participăm peste vreo trei săptămîni, şi care fusese unul - un parti - greu de 150 de dolari. Un parti de 80 de dolari oricum nu se uită...
Am spus mai înainte că nu ştiam că în SUA era interzis să intri cu o marfă cubaneză, oricare ar fi fost, şi era adevărat. Omul de afaceri, la care fuseserăm invitaţi, şi care fuma un trabuc Honduras, puturos, negru, ca de catran, şi care lăsa să se scurgă o zeamă scîrboasă, părea că glumea că aş fi fost pasibil de închisoare, dar asta era doar o aparenţă, vorbea de fapt serios, şi aş fi pus pariu şi că în afacerile lui era de o probitate de neclintit. Sînt şi astfel de bogătaşi - dar musai în America, patria lui FORD... Devenisem, fără voia mea, un centru de interes al seratei, al partiului, cam zgîrcit la care mă nimerisem. Un bun prieten, grec (tot grecii!) îmi sărise repede în ajutor după ce explicasem asistenţei că la vamă, de fapt fusesem întrebat de formă, dacă am în bagaj ceva interzis, alcool, ţigări, tutun, iar eu, decis încă de la Bucureşti să mă port în SUA cu o cinste ireproşabilă în totul, spusesem da, sigur, am nişte ţigări de foi străine, - şi precizasem chiar că erau cubaneze. În faţa unuia care îţi declară din capul locului că te prezinţi la vamă cu o marfă interzisă, reacţionezi de regulă amuzat (o fi avînd şi el acolo vreo cinci-şase trabuce!). Noroc că nu mă întrebase cîte aveam, că i-aş fi spus pe loc: trei cutii a cîte 50 de trabuce Romeo y Julieta, exact din cele din care fuma Churchill. Scriitorul grec prieten, care-mi sărise în ajutor, mărise potul declarînd sus şi tare, - că trabucele acelea cubaneze îmi fuseseră oferite personal de Fidel Castro, ceea ce produse rumoare în încăperea plină de invitaţii interesaţi să vadă cum arată nişte scriitori din Est. Grecul nu spusese, dar, din toată elocinţa lui, reieşea că Fidel Castro ne întreţinea cu trabuce pe toţi cei din est, numai să-i fi fost lui simpatici. S-a rîs şi s-a glumit mult pe chestia aceasta. La un moment dat, un tînăr, un reporter american, atras de subiect, venise la mine şi mă întrebase dacă eram cu adevărat prieten cu Fidel Castro, şi cum arăta, dacă îl văzusem, cumva, personal, ce părere aveam eu, ca scriitor, despre el, şi, dacă îi permit să scrie despre asta în ziarul local. Cum să nu! făcusem oarecum ameţit de burbonul băut, - şi atunci îmi adusesem pe loc aminte cum îl întrebasem eu însumi mai de mult pe răposatul Titus Popovici (care, într-adevăr, îl cunoscuse personal la Havana pe liderul castrist) şi îi relatasem jurnalistului că, dînd mîna cu Fidel (aşa îmi spusese Titus) mi se păruse că are o mînă feminină, moale!... Detaliu potrivit unui tiran.
În seara aceea, ca şi în cea următoare, devenisem un fel de erou al fumătorilor... De exemplu, tot grecul, făcuse sus şi tare elogiul trabucelor fabricate la Havana şi care, calitativ, nu se putea compara cu ţigările de foi din celelalte ţări capitaliste, apăsînd glumeţ pe cuvînt, şi dînd de înţeles că dacă o ţară trebuie să fie iertată, în jocul politic mondial, măcar să fie că produce cel mai bun trabuc din lume. Şi explicase asistenţei captivate cum se produce această ţigară de foi exemplară. Ia negresa, muncitoare, despuiată, în soarele cubanez, - ia tutunul, îl plimbă şi-l răsuceşte pe pulpa ei fierbinte, asudată, dezgolită, care sudoare, proletară! atenţie! să se ştie că intră în conţinutul respectiv şi, aşa tratat, tutunul capătă forma precum şi gustul imbatabil al faimoaselor ţigări de foi fără concurenţă în lume.
Nu-mi amintesc, exact; şi nu aş vrea să exagerez; dar, dacă au fost, nu ar fi rău să spun că fuseseră şi multe aplauze...
La una din petrecerile următoare, - nu peste mult timp, - făcînd socoteala tezaurului meu de trabuce, mă hotărîsem să le produc o plăcere noilor mei prieteni milionari de pe cel mai puternic continent al lumii. Alegînd vreo douăzeci de ţigări de foi Romeo şi Julieta şi aranjîndu-le cu grijă într-o cutie elegantă de aluminium, al cărei pocnet, la deschidere şi închidere, scotea un sunet elocvent, le împărţii pe toate sponsorilor de seamă spre profunda lor surprindere şi încîntare. Lăsaseră de-o parte Hondurasul, inomabil, precum şi celelalte mărci inferioare, şi trăgeau cu nesaţ din papiroasa superb răsucită, cum pretindea grecul, pe pulpele fierbinţi şi asudate ale negreselor.