Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cronica ediţiilor:
Un roman al lumii evreiești interbelice de Răzvan Voncu

Atunci când se face – tot mai rar – bilanțul interbelicului românesc, numele lui Ion Călugăru este deseori omis. Nu este amintit nici măcar cât cele ale lui F. Aderca, I. Peltz, I. Ludo sau Ury Benador, scriitori evrei care, ca și Călugăru, au trecut prin Holocaust și prin etape mai lungi sau mai scurte de ocultare.
Cauza acestei uitări este nu lipsa valorii literare, nici comportamentul politic al autorului (care, ca om de stânga, s-a acomodat ușor cu comunismul). Ci, în primul rând, dispariția acelei forme sociale și culturale, din care s-a alimentat literatura sa, și care a fost ștetl-ul. Adică micul orășel cu populație majoritar evreiască, din nordul Moldovei, al cărui romancier devotat a fost Ion Călugăru. A dispărut referentul, a dispărut chiar și publicul care-și mai amintește de acest referent, iar ficțiunea a căpătat un caracter documentar, util, dar neintenționat, probabil, de autor, poziționându-se, acum, pe alt palier de lectură.
Copilăria unui netrebnic, romanul care face obiectul ediției de față, a apărut în 1936, ca primă parte a unei trilogii ce a mai cuprins Trustul (1937) și Lumina cunoașterii (1948). A fost reeditat, după instalarea comunismului, în 1954 și 1962 (cu o prefață de Domițian Cesereanu), adânc mutilat, spre a corespunde cerințelor ideologice ale regimului. Ediția de față este cea de-a doua de după 1989 și, ca și precedenta – apărută în 1996 –, s-a întors, ca versiune de bază, la varianta din ediția princeps, considerând, pe bună dreptate, că modificările din 1954, chiar dacă operate cu acordul lui Călugăru, au alterat inadmisibil textul. Este o decizie care, deși încalcă regula ultimei versiuni antume, trebuie acceptată, cel puțin în cazurile în care avem de-a face cu modificări ale viziunii sau cu adulterări tematice, indiferent dacă autorul a consimțit sau nu la acestea. Regula ultimei versiuni antume a fost, în fond, stabilită în regimuri democratice, în care operele apăreau într-o deplină libertate de exprimare, iar cerneala cenzurii nu se insinua în călimara scriitorului. Totalitarismul și încălcarea libertății de exprimare, însă, au schimbat complet regula jocului. De aceea, acolo unde este posibil și necesar, din perspectiva istoriei literaturii române, trebuie revenit la versiunea neadulterată a textelor, de dinainte de 1948.
Poate că n-ar fi stricat ca această a doua reeditare post-1989 a romanului Copilăria unui netrebnic să fi fost însoțită de un aparat critic mai substanțial decât succinta notă asupra ediției, de pe contrapagină. Ion Călugăru, cum spuneam, nu se mai află de ani buni în prim-plan, iar biografia sa – spectaculoasă prin multe aspecte, cum ar fi adeziunea la extrema stângă – merită readusă în atenție. Născut în 1902, într-o familie evreiască săracă din Dorohoi, Ștrul Leiba Croitoru a devenit Ion Călugăru la sugestia lui E. Lovinescu, al cărui cenaclu l-a frecventat. În același timp, însă, a întreținut relații cordiale și cu ceea ce mentorul de la Sburătorul numea „modernismul extremist”, adică prolifica avangardă românească. Astfel încât opera sa sa edificat în două paradigme diferite. Una, alcătuită din nuvelele din Caii lui Cibicioc (1923) și din romanele citate anterior, în care prozatorul explorează, în ton pe jumătate realist, pe jumătate duios, lumea ștetl-ului moldovean, din care provenea. Cealaltă, din Paradisul statistic (1926) și Abecedar de povestiri populare (1930), stă sub semnul expresionismului și al suprarealismului, într-un melanj original de grotesc și oniric, de experiment și fervoare cvasimistică. Cei doi „pivoți” ai operei lui Călugăru, totuși, nu viețuiesc independent: fervoarea și deformarea realității sunt de întâlnit și în romanele realiste, după cum și duioșia se insinuează câteodată, sub fragmentarismul concentrat al experimentului avangardist.
Împreună cu Caii lui Cibicioc, Copilăria unui netrebnic alcătuiește și o frescă a copilăriei, romanul fiind o poveste a lumii evreiești din orășelele Moldovei, așa cum se vede ea prin ochii copilului Buiumaș și ai mamei Țipra. Această lume ne este, în mare, cunoscută din Manasse, de Ronetti Roman, din Haia Sanis și din alte povestiri ale lui Sadoveanu, dar viziunea lui Călugăru se alimentează, negreșit, dintr-o experiență personală asumată. Duioșia inerentă întoarcerii, prin ficțiune, în lumea copilăriei, este dublată de o anume cruzime a preciziei cu care aceasta e îmbrăcată în hainele sărăciei și ale marginalizării. Nu e, de fapt, nimic idilic în aceste ștetluri, în care evreii o duc greu (ca și românii, de altfel), iar viața este monotonă și lipsită de mari bucurii. Spre deosebire de A. L. Zissu, care este un spirit religios, Ion Călugăru nu vede în sărbători și în ritualurile vieții evreiești mari momente de iluminare, ci rutina și manifestarea reiterată a marginalizării. Tragismul condiției personajelor care o populează constă în paradoxul că sunt, până la urmă, niște oameni de prisos, dar care, spre deosebire de cei din proza rusă, sunt siliți să se lupte minut cu minut pentru supraviețuire. Călugăru nu idealizează decât vârsta în sine, inocența copilăriei, și trebuie spus că scrisul său atinge performanțe remarcabile atunci când imaginează lumea văzută prin ochii lui Buiumaș.
Care Buiumaș nu este, de altfel, un copil universal, ca acela al lui Creangă. E un copil precoce, dintrun anume punct de vedere, înzestrat cu o luciditate stranie, ușor anxios și reflexiv. Evreitatea sa nu se manifestă la modul religios (e și prea mic pentru asta, de altfel), ci la modul cognitiv. Buiumaș scrutează lumea târgului de provincie cu ochi de copil sărac, marginalizat chiar și între ai săi, și se apără de conflictele din jurul său prin interiorizare sau prin refugiul în învățătură. Este „netrebnic” în sensul pe care îl dădea Eminescu acestui cuvânt: nelucrativ, incapabil, vorba lui Preda, să se arănească... Revolta sa, câtă este, e una interioară, iar poezia lumii ștetl-ului e produsul lirismului lui Buiumaș, nu al referentului, sărman, plin de lipsuri și cât se poate de prozaic.
S-a vorbit despre o anumită similitudine între atmosfera poeziei lui Benjamin Fundoianu și cea a prozei lui Ion Călugăru. În opinia mea, e o analogie superficială, care ignoră nepermis diferența fundamentală dintre lirismul amplu, insinuant, al primului și lirismul limitat, contrabalansat de realism și luciditate, al celui de-al doilea. În plus, Fundoianu este un aed al Herței și al satului, al naturii și al viei românești, în timp ce Călugăru este un cronicar al orășelului evreiesc. Cu ulițele și casele lui, cu șil-ul și școlile lui, cu hahamii și înțelepții lui și, mai cu seamă, cu văduvele, orfanii și săracii lui. Analogia se cuvenea făcută, mai degrabă, cu I. Peltz, care explorează aceeași umanitate, dar plasată în contextul marelui oraș capitalist. Ion Călugăru adaugă, fără discuție, dimensiuni noi temei evreității românești, dimensiuni care se cer recuperate printr-o mai bună plasare în context tematic și istoric.
Copilăria unui netrebnic este, ca aproape toate romanele interbelice, foarte departe, ca formulă, de gustul cititorului contemporan. Însă lectura sa i-ar putea învăța pe unii scriitori și cititori de azi câte ceva despre proză. Mai ales pe cei care cred că, scriind (cum dă Dumnezeu) despre medii marginale și despre oameni aflați în conflict cu viața, au descoperit apa caldă. Ion Călugăru este un prozator adevărat, care surprinde lumea sărmană și chinuită a târgului evreiesc de provincie dintr-un unghi special: cel al observatorului aflat la vârsta copilăriei, care îmbină gingășia cu cruzimea și realismul cu afectivitatea.
Bizară posteritate a avut, totuși, acest scriitor. Plecat dintre noi într-o epocă tulbure, în 1956, după ce apucase să se „alinieze” și-și rescrisese unele opere în noul spirit, realist-socialist, a fost extrem de rar reeditat după 1960 și, dintre interbelicii care contează, este unul dintre puținii care nu au beneficiat de o ediție științifică sau de o monografie. Reeditarea romanului Copilăria unui netrebnic este, în aceste condiții, o invitație la redescoperire.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara